Probleme incredibile în arbitrajul din Elveţia!

Blogul refereeingworld publică astăzi un material extrem de interesant, sub titlul "Situaţia critică în arbitrajul european".
1150 de franci şi un porc negru – cu atâta se alege un arbitru elveţian. „Sărăcim pe zi ce trece”- spune Daniel Wermelinger. Problemele din arbitrajul elveţian sunt profunde: lipsa de respect şi de sprijin financiar. Rezultatul? La sfârşitul anului 2012, 4 dintre cei 12 arbitrii de top se vor retrage. Şi nu pentru că au atins limita de vârstă de 45 de ani.
Daniel Wermeliger şi-a atins vârful de carieră în 2012, la Cupa Mondială, dar acum vrea să reducă povara celor 3 responsabilităţi: serviciu, familie şi fotbal şi să renunţe la una dintre ele. „Se aşteaptă să avem o atitudine profesionistă, dar condiţiile sunt de amatori”. Cyril Zimmermann (36 de ani) spune: „Nu văd niciun viitor. E nevoie de un nou început. Cine vrea să mai lucreze cu normă întreagă ca arbitru va trebui să se sacrifice mai mult”. Şi Ludovic Gremaud este frustrat. Acesta a avut sarcina de a se asigura că Pergl şi Yakin, jucători ai Bellinzona, sunt suspendaţi, după ce au insultat arbitri în 4, respectiv 3 meciuri. A aflat, mai târziu, că preşedintele Curţii de Apel a revocat suspendarea. Luaţi, de exemplu, cazul Jahovic - a spus Carrel. „Sportivul a fost iniţial suspendat 10 meciuri, pentru că, după meci, i-a spus arbitrului: „te voi omorî”. După apel, sentinţa a fost redusă la 7 meciuri. Am fost dezamăgiţi”.
Cele 4 demisii sunt alarmante. Zicala: „ nu există fotbal fărăr arbitrii” este încă în vigoare şi cu cât sunt mai puţini, cu atât calitatea arbitrajului este mai slabă.

Ce este greşit? Totul, pentru că prea puţin se face pentru a îmbunătăţi situaţia. Urs Meier (foto), fostul şef al arbitrajului elveţian, a fost dezamăgit anul trecut, pentru faptul că Asociaţia de Fotbal nu i-a sprijinit iniţiativa. Proiectul acestuia asigura arbitrilor profesionişti şi semiprofesionişti un procent de 20% din salariu ca fiind plătit de Asociaţie. Costul, 1 milion de franci elveţieni. Dar nu a fost aprobat. „Arbitrajul nu înseamnă doar a arbitra un meci, ci şi antrenamente, cursuri, calatorii, relaţii cu publicul. Asta cere timp. Trebuie să decidem: slujba stabilă sau arbitrajul. Arbitrajul va fi ales doar cei care sunt idealişti convinşi” – spune Wermelinger. „Asociaţia trebuie să se gândească serios la asta” – spune Meier. „Astăzi, nimeni nu mai stă până la 45 de ani ca arbitru. Chiar şi Massimo Busacca, acest „nebun frumos” s-a oprit devreme. Dacă Asociaţia i-ar fi oferit un statut profesional, ar fi rămas”. Din contractul pe 5 ani, de 140 de milioande de franci elveţieni, dintre Superliga elveţiană şi InfrontRingier, doar 200.000 merg pentru plata arbitrilor, spune actualul şef al arbitrilor, Carlo Bertolini. „Plătim asigurările sociale pentru noii arbitri. Mai mult nu putem face” - spune succesorul lui Meier. Dar asta nu e de-ajuns pentru a stopa declinul arbitrajului elveţian. Ori, după cum spune însuşi Meier: „În trecut, au fost perioade când Elveţia avea şi 4 arbitri în Top 30 al Europei. Acum nu avem nici măcar unul în top 50. Atâta timp cât Asociţia tratează arbitrii cum sunt trataţi fermierii, această stare de lucruri nu se va schimba”.
Cum ar arăta o discuţie seriosă pe tema arbitrajului din România, pornind de la realităţile prezentate în acest materiale? Probabil că va rămâne doar ideea unui exerciţiu de imaginaţie...
PS - Mulţumesc şi pe această cale persoanei care mi-a asigurat traducerea materialului.