După ce şi-a reluat luni pregătirile, sub comanda unui nou staff tehnic, condus de Eusebiu Tudor, Fortuna Poiana Câmpina a avut o primă săptămână de acomodare şi de cunoaştere a jucătorilor aflaţi în probe. Eusebiu Tudor (foto) a ridicat ritmul antrenamentelor la două pe zi, urmând ca după antrenamentul de sâmbătă dimineaţă să se tragă linie, atunci când tehnicianul va anunţa lotul care va începe luni primul stagiu de pregătire centralizată. Un lot pe care antrenorul Fortunei şi-l doreşte cât mai aproape de lotul cu care va începe primul campionat al Fortunei în eşalonul secund. Acest cantonament va avea loc la Câmpina, cazarea fiind asigurată la hotelul de la Casa Tineretului, iar antrenamentele pe stadionul "Rafinăriei".
Pentru acest prim stagiu de pregătire, Eusebiu Tudor îşi doreşte trei partide amicale, fiind stabilote datele de 20, 23 şi 28, la aceasta din urmă fiind programată şi încheierea cantonamentului. Deocamdată, cert este doar amicalul cu Conpet Ploieşti, în data de 23, pentru celelalte date
căutându-se în continuare adversari de un anumit nivel pentru fiecare meci amical în parte. De asemenea, după stabilirea adversarilor se va stabili şi locul unde vor avea loc meciurile amicale, fiind posibil ca unele dintre aceste meciuri amicale să aibă loc la Câmpina, pe stadionul "Rafinăriei".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu