Chiar dacă Gazeta Sporturilor anunţase că va conduce partida Slovacia - Slovenia, în cele din urmă, Istvan Kovacs (foto) va arbitra întâlnirea Slovenia - Lituania, care va avea loc luni, 4 septembrie, de la ora 21.45, la Ljubljana. Istvan Kovacs va fi ajutat de asistenţii Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (foto - brigada) şi rezerva Marius Avram.
Istvan Kovacs a mai arbitrat la Ljubljana sau partide în care au fost implicate cele două reprezentative: Slovenia - Irlanda de Nord 0-1, la Maribor, pe 3 septembrie 2010, în preliminarii CE, Cristian Balaj - Zoltan Szzekely, Sebastian Gheorghe - Istvan Kovacs.
De asemenea, a mai fost în Slovenia: Maribor Branik - FC Wit 3-1, pe 22 iulie 2009, în tur preliminar Champions League, Alexandru Tudor - Adrian Vidan, Octavian Şovre - Istvan Kovacs;
marți, 29 august 2017
luni, 28 august 2017
George Găman arbitrează Israel - Azerbaidjan, la tineret
Pe 31 august, în preliminariile Campionatului European Tineret, partida Israel - Azerbaidjan va fi arbitrată de o brigadă din România, formată din George Găman - Mircea Grigoriu, Marius Nicoară - Cătălin Popa. Partida va avea loc la Akko şi va începe la ora 19.30 (ora României).
George Găman (foto) se află la prima experienţă ca arbitru în Israel.
În schimb, de-a lungul timpului, au mai fost arbitri români care au condus partide la nivel de tineret în care să fie implicate cele două echipe: Israel - Suedia 0-2, pe 30 aprilie 1985, amical tineret, Nicolae Dinescu; Grecia - Israel 2-2, pe 21 noiembrie 1990, în preliminarii CE tineret, Adrian Porumboiu; Cipru - Israel 1-2, pe 4 decembrie 1991, în preliminarii CE tineret, Gheorghe Constantin; Israel - Cipru 4-3, pe 29 aprilie 1997, în preliminarii CE tineret, Dan Crăciun - Silviu Ioan, Ion Dumitrică - Gheorghe Moise; Polonia - Azerbaidjan 3-0, pe 25 martie 2005, în preliminarii CE tineret, Cristian Balaj - Aurel Oniţă, Zoltan Szekely - Victor Berbecaru; Croaţia - Azerbaidjan 3-2, pe 11 septembrie 2007, în preliminarii CE tineret, Sebastian Colţescu - Mikloş Nagy, Sorin Caia - Marius Avram; Azerbaidjan - Belgia 2-2, pe 10 octombrie 2011, în preliminarii CE tineret, Marius Avram - Mikloş Nagy, Sebastian Gheorghe - Radu Petrescu; Israel - Italia 0-4, pe 8 iunie 2014, la Tel Aviv, în CE tineret, Ovidiu Haţegan.

Croatul Ivan Bebek va conduce partida România - Armenia
FIFA l-a desemnat pe croatul Ivan Bebek (foto) să conducă partida România - Armenia, care va avea loc vineri, 1 septembrie, de la ora 21.45, la Bucureşti, pe Arena Naţională, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale. Croatul va fi ajutat de asistenţii Tomislav Petrovic, Miro Grgic şi rezerva Duje Strukan. Observatorii jocului sunt Shteif Shmuel - pentru arbitraj, Leonid Kaloshin - Rusia, pentru joc.
Ivan Bebek s-a născut pe 30 mai 1977, locuieşte la Rijeka şi se află din anul 2003 pe lista FIFA. Are în palmares prezenţa la Campionatul European under 19 din Polonia 2006 (Polonia - Belgia 4-1, Turcia - Scoţia 2-3, în grupe); Cupa Mondială under 17 din Coreea de Sud 2007 (Coreea de Sud - Peru 0-1, Japonia - Nigeria 0-3, Anglia - Brazilia 2-1, în grupe, şi optimea Nigeria - Columbia 2-1); Cupa Mondială under 20 din Egipt 2009 (Egipt - Paraguay 1-2, Uruguay - Ghana 2-2, în grupe, şi sfertul Emiratele Arabe Unite - Costa Rica 1-2), Campionatul European de Tineret din Israel 2013 (Olanda - Germania 3-2 şi Norvegia - Italia 1-1, în grupe); Cupa Mondială under 20 din Noua Zeelandă 2015 (Argentina - Ghana 2-3, în grupe, şi optimea SUA - Columbia 1-0). S-a mai intersectat cu fotbalul românesc, conducând partidele:

duminică, 27 august 2017
Liga B, Seria Nord, etapa 1, rezultate
AS Podenii Noi Valea Dulce - Voinţa Gornet 0-5
AS Găgeni - Voinţa Livadea 8-1
AS Găgeni - Voinţa Livadea 8-1
Liga B, Seria Sud, etapa a 2-a, rezultate
CS Brazi - Muntenii Câmpina 2-3
AS Potigrafu - Muntenia Blejoi 3-0
AS Potigrafu - Muntenia Blejoi 3-0
Liga B, Seria Est, etapa 1, rezultate
CS Măneşti Băltiţa - Progresul Boldeşti Grădiştea 7-2
Avântul Iordăcheanu - Olimpia Cireşanu 1-3
Avântul Iordăcheanu - Olimpia Cireşanu 1-3
Liga C, Seria Văleni, etapa 1, rezultate
Steaua Sângeru - CSC Berceni II 8-0
Ştiinţa Homorâciu - Viitorul Iordăcheanu 2-3
Ştiinţa Homorâciu - Viitorul Iordăcheanu 2-3
Liga C, Seria Câmpina, etapa 1, rezultate
Viitorul Poienarii Burchii - CS Şirna Varniţa 3-1
Dalina Bărcăneşti - CS Şirna Tăriceni 4-3
Dalina Bărcăneşti - CS Şirna Tăriceni 4-3
Liga C, Seria Mizil, etapa 1, rezultate
Vulturul Zănoaga - Cricovul Cioceni 6-1
Progresul Tomşani - AS Dârvari Coşlegi 5-0
Progresul Tomşani - AS Dârvari Coşlegi 5-0
Superliga B, etapa a 3-a, rezultate
Voinţa Ciorani - Intersport Filipeşti de Târg 4-0
Real Rio Cocoşeşti - Brădetul Ştefeşti 0-0
Real Rio Cocoşeşti - Brădetul Ştefeşti 0-0
Liga A, etapa a 2-a, rezultate complete
În urmă cu puţine momente s-a încheiat ultimul joc al etapei a doua, la Cornu. Rezultatele complete - campinatv.ro/sport.
Liga A. AFC Brebu - Tricolorul Breaza 2-1
În etapa a doua, formația brezeană nu a reușit să repete evoluția bună
din prima rundă, înregistrând prima înfrângere din acest sezon, 1-2 cu
AFC Brebu. În ciuda faptului că brezenii au condus la pauză, prin
reușita lui Șovăială, pe fondul relaxării și a unor mari greșeli în
defensivă speculate de gazde, acestea din urmă au reușit să întoarcă
rezultatul.
sâmbătă, 26 august 2017
Liga A. CS Blejoi - FC Băneşti 5-1
CS Blejoi s-a impus de o manieră fără dubii în partida, pe care toată lumea o considera derby-ul etapei. În vreme ce elevii lui Răzvan Vlad au prins o zi excelentă, în care le-a intrat aproape tot, de partea cealaltă, băneştenii au acuzat absenţele lui Vişan şi Dumirescu (ambele de lungă durată), la care s-a adăugat şi indisponibilitatea lui Popa. La capătul unui meci în care nu s-a pus nici un moment problema învingătoarei, CS Blejoi şi-a surclasat adversarul, scor 5-1, prin golurile marcate de Ruptureanu, Vl. Badea, Cr. Mihăiţă, Duca (autogol) şi M. Anghel, în vreme ce pentru băneşteni a înscris Jipa.
Rezultatele complete ale etapei - campinatv.ro/sport.
Rezultatele complete ale etapei - campinatv.ro/sport.
Liga A, etapa a 2-a, partidele de sâmbătă după-amiază, rezultate
În urmă cu puţine momente s-au încheiat alte patru partide din etapa a 2-a Ligii A. Rezultatele - campinatv.ro/sport.
Liga A, etapa a 2-a, partidele de sâmbătă dimineaţă
În această dimineaţă au avut loc alte două partide din Liga A, în ambele înscriindu-se destul de multe goluri. Iată rezultatele - campinatv.ro/sport.
vineri, 25 august 2017
Ovidiu Haţegan va conduce partida Ţara Galilor - Austria, în preliminariile Cupei Mondiale
Ţara Galilor - Austria, care va avea loc Cardiff, pe 2 septembrie, de la ora 21.45, aceasta este partida încredinţată de FIFA unei brigăzi din România formată din Ovidiu Haţegan - Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe - Sebastian Colţescu.
Ovidiu Haţegan (foto) nu a mai arbitrat la Cardiff, în Ţara Galilor sau partide ale vreuneia dintre cele două naţionale.
De-a lungul timpului, la Cardiff sau partide ale celor două echipe au mai arbitrat: Grecia - Austria 4-1, pe 4 octombrie 1967, în preliminarii CE, Vasile Dumitrescu; Turcia - Austria 0-1, pe 13 noiembrie 1974, amical, Nicolae Petriceanu; Austria - Portugalia 1-2, pe 15 noiembrie 1978, în preliminarii CE, Nicolae Rainea; Turcia - Ţara Galilor 1-0, pe 21 noiembrie 1979, în preliminarii CE, Constantin Ghiţă; Danemarca - Ţara Galilor 1-0, pe 14 octombrie 1987 în preliminarii CE, Ioan Igna; Cehoslavacia - Austria 4-2, pe 20 septembrie 1988, amical, George Ionescu; Ţara Galilor - Germania 1-2, pe 11 octombrie 1995, în preliminarii CE, Ion Crăciunescu - Nicolae Grigorescu, Ion Constantinescu - Adrian Porumboiu; Ţara Galilor - Turcia 0-0, la Cardiff, pe 14 decembrie 1996, în preliminarii CM, Aron Huzu - Nicolae Grigorescu, Patriţiu Abrudan - Marcel Lică; Austria - Belarus 4-0, pe 11 octombrie 1997, în preliminarii CM, Aron Huzu - Nicolae Grigorescu, Patriţiu Abrudan - Marcel Lică; Germania - Ţara Galilor 0-0, pe 21 noiembrie 2007, în preliminarii CE, Cristian Balaj - Marcel Savaniu, Zoltan Szekely - Sorin Corpodean; Ţara Galilor - Anglia 2-3, la Cardiff, pe 10 octombrie 2008, în play-off preliminarii CE tineret, Cristian Balaj - Marcel Savaniu, Zoltan Szekely - Sorin Corpodean; Croaţia - Ţara Galilor 2-0, pe 16 octombrie 2012, în preliminarii CM, Alexandru Tudor - Cristian Nica, Aurel Oniţă - Radu Petrescu.

Liga A, etapa a 2-a, rezultatul partidei de vineri
În urmă cu puţine momente s-a încheiat primul joc al etapei a doua din Liga A. Rezultatul jocului - campinatv.ro/sport.
Liga a 2-a, etapa a 5-a, delegările oficialilor prahoveni
sâmbătă, 26 august, ora 11.00
Clinceni: Academica Clinceni - Poli Timişoara
Ionuţ Iugulescu (Târgovişte) - Alexandru Midvichi (Bucureşti), Gheorghiţă Bălan (Piteşti) - Ovidiu Oprea (Ploieşti) - Silviu Ioan (Galaţi), Viorel Leşeanu (Giurgiu)
Brăila: Dacia Unirea Brăilă - Ripensia Timişoara
Adrian Illyeş (foto) (Ploieşti) - Adrian Vornicu (Iaşi), Joszef Peter (Sf. Gheorghe) - Mihai Amorăriţei (Câmpina) - Vasile Bratu (Slobozia), Dumitru Crăciun (Bucureşti)
Afumaţi: CS Afumaţi - Dunărea Călăraşi
Viorel Flueran (Craiova) - Erchian Ionuş, Florin Iacob - Claudiu Marcu (Constanţa) - Ionuţ Borcan (Ploieşti), Petre Badea (Tulcea)

S-a tras la sorţi componenţa grupelor Europa League
După ce ieri s-au stabilit grupele Champions League, astăzi a venit rândul celor din a doua competiţie europeană inter-cluburi.
Iată componenţa grupelor:
Grupa A: Villarreal (ESP), Maccabi Tel-Aviv (ISR), Astana (KAZ), Slavia Praha (CZE)
Grupa B: Dynamo Kyiv (UKR), Young Boys (SUI), Partizan (SRB), Skënderbeu (ALB)
Grupa C: Braga (POR), Ludogorets Razgrad (BUL), Hoffenheim (GER), İstanbul Başakşehir (TUR)
Grupa D: AC Milan (ITA), Austria Wien (AUT), Rijeka (CRO), AEK Athens (GRE)
Grupa E: Lyon (FRA), Everton (ENG), Atalanta (ITA), Apollon Limassol (CYP)
Grupa F: København (DEN), Lokomotiv Moskva (RUS), Sheriff (MDA), Zlín (CZE)
Grupa G: Viktoria Plzeň (CZE), FCSB (ROU), Hapoel Beer-Sheva (ISR), Lugano (SUI)
Grupa H: Arsenal (ENG), BATE Borisov (BLR), Köln (GER), Crvena zvezda (SRB)
Grupa I: Salzburg (AUT), Marseille (FRA), Vitória SC (POR), Konyaspor (TUR)
Grupa J: Athletic Club (ESP), Hertha Berlin (GER), Zorya (UKR), Östersund (SWE)
Grupa K: Lazio (ITA), Nice (FRA), Zulte Waregem (BEL), Vitesse (NED).
Grupa L: Zenit (RUS), Real Sociedad (ESP), Rosenborg (NOR), Vardar (MKD)
Cele şase etape din faza grupelor sunt programate pe14, 28 septembrie, 19 octombrie, 2, 23 noiembrie, 7 decembrie.

Istvan Kovacs a arbitrat pe AC Milan în Macedonia
După 6-0 în tur, returul din Macedonia a fost o formalitate pentru AC Milan, în faţa mult mai modestei formaţii FK Shkendija, în play-off-ul Europa League. Partida disputată aseară la Skopje, în capitala Macedoniei, a fost arbitrată de Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Marius Avram, şi s-a încheiat cu victoria italienilor cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Cutrone, în minutul 13.
joi, 24 august 2017
S-a tras la sorţi componenţa grupelor Champions League
La Monte Carlo a avut loc în această seară tragerea la sorţi pentru stabilirea grupelor Champions League. Iată componenţa grupelor:
Grupa A
Benfica Lisabona, Manchester United, FC Basel, ŢSKA Moscova
Grupa B
Bayern Munchen, Paris St. Germain, Anderlecht, Celtic Glasgow
Grupa C
Chelsea, Atletico Madrid, AS Roma, FK Qarabag
Grupa D
Juventus Torino, CF Barcelona, Olympiacos Pireu, Sporting Lisabona
Grupa E
Spartak Moscova, FC Sevilla, FC Liverpool, Maribor Branik
Grupa F
Şahtior Doneţk, Manchester City, Napoli, Feyenoord
Grupa G
AS Monaco, FC Porto, Beşiktaş Istanbul, RB Leipzig
Grupa H
Real Madrid, Borussia Dortmund, Tottenham Hotspur, APOEL Nicosia
Jocurile din faza grupelor sunt programate astfel:

Etichete:
bayern munchen,
benfica lisabona,
borussia dortmund,
celtic glasgow,
cf barcelona,
champions league,
chelsea,
fc liverpool,
fotbal,
juventus,
manchester united,
real madrid,
uefa
Partidele echipelor din zona Câmpina în week-end
sâmbătă, 26 august, ora 11.00
Blejoi: CS Blejoi - FC Băneşti, Liga A
sâmbătă, 26 august, ora 18.00
Brebu: AFC Brebu - Tricolorul Breaza, Liga A
duminică, 27 august, ora 11.00
Cornu: CS Cornu - CS Păuleşti, Liga A
Valea Doftanei: CS Valea Doftanei - Petrolul Băicoi, Superliga B
Proviţa de Sus: Viitorul Proviţa - Steaua Mărgineni, Liga C
duminică, 27 august, ora 13.30
Câmpina, stadion Rafinărie: Sportul Câmpina - Stejarul Goruna, Liga B
Brazi: CS Brazi - Muntenii Câmpina, Liga B

brebu,
cornu,
cs banesti,
cs blejoi,
cs paulesti,
fotbal,
petrolul băicoi,
prahova,
precizia breaza,
provita de sus,
sportul campina,
valea doftanei
Liga A, etapa a 2-a, delegări
Avancronicile şi delegările arbitrilor şi observatorilor etapei secunde din Liga A - campinatv.ro/sport.
Liga a 3-a, etapa 1, delegările oficiailor prahoveni
vineri, 25 august, ora 18.00
Rm. Sărat: Olimpia Rm. Sărat - Sportul Chişcani
Mihai Motan (Aninoasa - Dâmboviţa) - Adrian Păunescu (Târgovişte), Ion Onicescu (Glodeni - Dâmboviţa) - Cătăli Savu (Galaţi), Cătălin Popescu (Ploieşti)
Moreni: Flacăra Moreni - FC Aninoasa
Bogdan Dumitrache - Silviu Goicea, Alexandru Bodolan (Bucureşti) - Mihai Ionescu (Ploieşti), Aurel Ionescu (Bucureşti)
sâmbătă, 26 august, ora 18.00
Tg. Secuiesc: KSE Tg. Secuiesc - CSM Roman
Alin Gheorghe (foto) - Constantin Pantilimonescu (Ploieşti), Ştefan Călăraşu (Câmpina) - Mihai Hârlab (Braşov), Constantin Mircea (Buzău)
Buzău: Metalul Buzău - Înainte Modelu
Mădălin Marinescu - Louis Oprescu (Ploieşti), Doru Petre (Bucov) - Lorant Veress (Sf. Gheorghe), Sorin Cojocaru (Bucureşti)

miercuri, 23 august 2017
Asistentul Vasile Marinescu, meciul 200 în prima ligă
Conform statisticianului Răzvan Toma, asistentul bucureştean Vasile Marinescu (foto) s-a aflat în week-end la meciul cu numărul 200 în primul eşalon. Marinescu a făcut parte din brigada condusă de Ovidiu Haţegan, completată de asistentul Sebastian Gheorghe şi rezerva Iulian Dima, ei oficiind la partida Viitorul Constanţa - CS U Craiova, cor 0-2, desfăşurată duminică, 20 august.
În plus, Marinescu se află deja în Macedonia, unde mâine va face parte din brigada condusă de Istvan Kovacs care va oficia la partida Shkendija - AC Milan, din play-off-ul Europa League.
În plus, Marinescu se află deja în Macedonia, unde mâine va face parte din brigada condusă de Istvan Kovacs care va oficia la partida Shkendija - AC Milan, din play-off-ul Europa League.
Liga A Prahova, etapa a 2-a. Avancronici
La finalul acestei săptămâni au loc partidele etapei a 2-a din Liga A Prahova, la fotbal. Avancronicile partidelor - campinatv.ro/sport.
marți, 22 august 2017
Liga a 2-a, etapa a 4-a, delegările oficialilor prahoveni
miercuri, 23 august, ora 18.00
Iaşi: Ştiinţa Miroslava - Chindia Târgovişte
Florin Dan (Chirnogi) - Andrei Roman (Tg. Neamţ), Damian Antal (Bacău) - Andrei Moroiţă (Ploieşti) - Constantin Gheorghe (Suceava), Mihai Basarab (Slobozia)
Timişoara: Poli Timişoara - Metaloglobus Bucureşti
Denis Haidiner (Hunedoara) - Valentin Dumitru (foto) (Gherghiţa - Prahova), Doru Zamfir (Slantina) - Allexandru Bălan (Deva) - Ştefan Szilaghi (Satu Mare), Mircea Sârbu (Hunedoara)
Călăraşi: Dunărea Călăraşi - CS Baloteşti
Robert Avram (Piteşti) - Marian Truţă (Băbeni - Vâlcea), Alexandru Mihăilă (Rm. Vâlcea) - Mihai Amorăriţei (Câmpina) - Gheorghe Moise (Bucureşti), Emil Tudor (Târgovişte)

luni, 21 august 2017
Cupa României, turul al II-lea, delegările arbitrilor prahoveni
marţi, 22 august, ora 17.30
Focaşni: CSM Focşani - Metalosport Galaţi
Mădălin Dicu - Doru Petre, Sebastian Păduraru (Ploieşti)
Borcea (Călăraşi): Agricola Borcea - Axiopolis Cernavodă
Marius Spânu (Bucureşti) - Gabriel Răduţă, Mircea Rusu (Ploieşti)
Popeşti Leordeni: SC Popeşti Leordeni - Unirea Slobozia
Mădălin Marinescu (foto) - Bogdan Banu, Octavian Ciorescu (Ploieşti)

Turcul Cuneyt Cakir arbitrează partida FCSB - Sporting Lisabona
Returul play-off-ului Champions League FCSB - Sporting Lisabona va fi arbitrat de turcul Cuneyt Cakir (foto), unul dintre cei mai experimentaţi arbitri europeni ai momentului. În tur, la Lisabona, cele două echipe au încheiat la egalitate, 0-0. Partida are loc miercuri, 23 august, de la ora 21.45, pe Arena Naţională.
Cuneyt Cakir va fi ajutat de asistenţii Bahattin Duran, Tarik Ongun, adiţionalii Huseyin Gocek, Baris Simsek şi rezerva Esat Sancaktar. Observatorii jocului sunt estonianul Uno Tutk - pentru arbitraj, şi finlandezul Peter Lunstrom - pentru joc.
Cuneyt Cakir s-a născut pe 23 noiembrie 1976, locuieşte la Istanbul şi se află din anul 2006 pe lista FIFA. Are un palmares remarcabil: Campionatul European under 19 din Austria 2007 (Franţa - Serbia 5-2, Spania - Portugalia 1-1, în grupe);

duminică, 20 august 2017
Superliga B, etapa a 2-a, rezultate
Unirea Cocorăştii Colţ - Real Rio Cocoşeşti 1-3
Viitorul Ariceşti - CSC Berceni 1-2
Viitorul Ariceşti - CSC Berceni 1-2
Liga B, Seria Sud, etapa 1, rezultate
Muntenii Câmpina - Unirea Brăteşti 5-1
Muntenia Blejoi - CS Brazi 3-1
Muntenia Blejoi - CS Brazi 3-1
Liga A. CS Păuleşti - AFC Brebu 7-0
CS Păuleşti s-a instalat autoritar pe primul loc după chiar prima etapă, după ce a învins pe teren neutru, la Plopeni, o echipă capabilă să ofere mereu surprize, AFC Brebu. Chiar dacă la pauză era un simplu 1-0, elevii lui Iulius Mărgărit s-au desprins în actul secund, încheind partida cu scorul de 7-0, prin golurile marcate de Ciobanu (3), Cr. Mihai (2), Butufei şi Bărăgan.
Rezultatele complete ale etapei - campinatv.ro/sport.
Rezultatele complete ale etapei - campinatv.ro/sport.
Liga A, etapa 1, rezultatele partidelor de duminică
În urmă cu puţine momente s-au încheiat jocurile primei etape din Liga A. Iată rezultatele complete - campinatv.ro/sport.
Suedezul Stefan Johannesson va conduce partida FC Salzburg - Viitorul Constanţa, în Europa League
Returul play-off-ului Europa League FC Salzburg - Viitorul Constanţa va avea loc joi, 24 august, de la ora 20.00 (ora României), la Salzburg şi va porni de la scorul de 3-1 în favoarea austriecilor. UEFA a încredinţat conducerea acestui joc unei brigăzi din Suedia, condusă de Stefan Johannesson (foto), care va fi ajutat de asistenţii Fredrik Nilsson şi Mehmet Culum şi rezerva Andreas Ekberg. Observatorii partidei vor fi israelianul Haim Jakov - pentru arbitraj, şi Nina Hedlund, din Norvegia, pentru joc.
sâmbătă, 19 august 2017
Liga B. CS Brazi Popeşti - Sportul Câmpina 1-1
Astăzi au început şi partidele primei etape din Liga B, Seria Sud, în care se află singurele echipe câmpinene angrenate într-o competiţie de seniori, Sportul şi Muntenii. În această după-amiază, Sportul Câmpina a jucat în deplasare, în faţa formaţiei CS Brazi Popeşti, partida încheindu-se la egalitate - 1-1, după 0-0 la pauză. Golul formaţiei câmpinene a fost marcat de Mugurel Negreanu. Iată şi jucătorii care au intrat pe teren pentru Sportul: C. Constantin - Biro, A. Negreanu, Rădulescu, Voicu, Creţu, Ţigănuş, Jantea, Spurcaciu, Coman, M. Negreanu. Au mai jucat: Roşu, Coman, Pantilie, Dinică. Antrenor: Philip Basma.
Etapa viitoare, duminică, 27 august, Sportul Câmpina va întâlni pe teren propriu pe Stejarul Goruna.
Etapa viitoare, duminică, 27 august, Sportul Câmpina va întâlni pe teren propriu pe Stejarul Goruna.
Istvan Kovacs arbitrează pe AC Milan în play-off-ul Europa League
În manşa secundă a play-off-ului Europa League, Istvan Kovacs (foto) a fost delegat la partida FK Shkendija - AC Milan, care va avea loc la Skopje, la arena care a găzduit la începutul acestei luni Supercupa Europei, joi, 24 august, de la ora 21.45 (ora României). În tur, pe "San Siro", milanezii s-au impus cu scorul de 6-0, asigurându-şi, practic, calificarea. Kovacs va fi ajutat de asistenţii Vasile Marinescu, Ovidiu Artene şi rezerva Marius Avram.
Istvan Kovacs a mai arbitrat la Skopje sau partide în care au fost implicate cele două echipe: FK Rabotnicki - FK Jelgava 2-0, la Skopje, pe 23 iulie 2015, în turul II preliminar Europa League, Istvan Kovacs - Mikloş Nagy, Vasile Marinescu - Lucian Rusandu.

Liga A. Tricolorul Breaza - Unirea Urlaţi 1-0
Victorie la limită pentru echipa antrenată de Florin Stăncioiu în debutul în noua ediţie de campionat. Chiar dacă au avut în faţă un adversar modest, Unirea Urlaţi, brezenii s-au impus doar la limită, singura reuşită a partidei fiind realizată de Şovăială.
Rezultatele complete ale etapei - campinatv.ro/sport.
Rezultatele complete ale etapei - campinatv.ro/sport.
Liga A. FC Băneşti - CSO Plopeni 2-0
Derby-ul primei etape din Liga A a însemnat un succes clar al echipei pregătite de Marius Vişan. FC Băneşti s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei CSO Plopeni, prin golurile reuşite de Ilioiu şi Petrescu.
Rezultatele complete - campinatv.ro/sport.
Rezultatele complete - campinatv.ro/sport.
Liga A, etapa 1. Rezultatele partidelor de sâmbătă după-amiază
Alte trei jocuri din prima etapă a Ligii A s-au disputat în această după-amiază. Rezultatele - campinatv.ro/sport.
Liga A Prahova. Etapa 1. Delegări
Cu o oarecare întârziere, Comisia Judeţeană de Arbitri a anunţat şi delegările arbitrilor şi observatorilor în prima etapă a Ligii A. Iată delegările şi avancronicile jocurilor - campinatv.ro/sport.
Liga A. Petrolistul Boldeşti - CS Cornu 3-0
Debutul noii ediţii a Ligii A a adus un meci frumos, pe arena "Viorel Mateianu" din Boldeşti, acolo unde sezonul trecut s-a jucat în Liga a 3-a. În ciuda temerilor gazdelor, elevii lui Marian Ilie s-au impus destul de uşor, mai ales în repriza secundă, prin golurile marcate de Saulea, Alexe şi Bădu. De partea cealaltă, cornenii au dat o replică bună doar în prima parte a meciului, cedând la aproape toate capitolele în partea a doua a actului secund.
vineri, 18 august 2017
Liga a 2-a, etapa a 3-a, delegările oficialilor prahoveni
sâmbătă, 19 august, ora 11.00
Timişoara: Ripensia Timişoara - Sportul Snagov
Florin Mazilu (Satu Mare) - Valentin Dumitru (Gherghiţa - Prahova), Florin Pucheanu (Ulmi - Dâmboviţa) - Mircea Ardelean (Arad) - Dan Jiga (Bistriţa), Dumitru Paraschiv (Tr. Severin)
Bucureşti: Metaloglobus Bucureşti - Pandurii Tg. Jiu
Claudiu Marcu - Erchian Ionuş, Florin Iacob (Constanţa) - Mihai Amorăriţei (Câmpina) - Silviu Crângaşu (Ploieşti), Petre Badea (Tulcea)
Târgovişte: Chindia Târgovişte - Poli Timişoara
Ionuţ Coza (Cernica - Ilfov) - Florian Vişan (Galaţi), Daniel Vlase (Slobozia Conachi - Galaţi) - Cătălin Pană (Bucureşti) - Marian Deaconu (Ploieşti), Constantin Pintilie (Rm. Vâlcea)
Baloteşti: CS Baloteşti - CS Afumaţi
Ovidiu Oprea (foto) (Ploieşti) - Ciprian Iovu, Iulian Brânză (Botoşani) - Cristina Trandafir (Bucureşti) - Cristian Sava (Bacău) Marian Lumânare (Bucureşti)

Iuliana Demetrescu şi Patricia Samsudean, delegate în Womens Champions League
Săptămâna viitoare începe şi Womens Champions League, cu un tur preliminar. UEFA a delegat în această fază a competiţiei şi două arbitre din ţara noastră - Iuliana Demetrescu (foto stânga - care va îndeplini rolul celui de-al patrulea oficial) şi Patricia Samsudean (foto dreapta - arbitru asistent) la jocurile grupei de la Cluj-Napoca, urmând a oficia la următoarele jocuri:
Liga A Prahova. Etapa 1. Rezultate
Vineri după-amiază a debutat o nouă ediţie a Ligii A Prahova la fotbal, o
competiţie în care municipiul Câmpina nu este reprezentat. Primul meci
al rundei a avut loc la Boldeşti. Celelate meciuri ale acestei etape vor
avea loc sâmbătă după-amiază şi duminică dimineaţă. Rezultatul înregistrat în partida de vineri după-amiază - campinatv.ro/sport.
joi, 17 august 2017
Telenovela CS Câmpina vs. HM Junior continuă și devine penibilă
În această dimineață, pe terenul sintetic din incinta Căminului Petrol
s-a derulat un nou episod al telenovelei CS Câmpina vs. HM Junior, un
episod la limita dintre comic și penibil. O spunem cu mare părere de rău
și insistăm asupra greșelii care s-a făcut încă de la început, atunci
când s-au amestecat lucrurile. HM Junior trebuia să-și vadă de treaba
lui, ca un club privat, iar CS Câmpina trebuia să-și asume drumul pavat
cu bani publici. La întâlnirea de astăzi, alături de președintele CS
Câmpina - Adrian Stoican, de antrenorul Roberto Opatchi și de
reprezentantul HM Junior - Daniel Hagianu, s-au aflat consilierii locali
Monica Clinciu și Daniel Ioniță. Surprinzător, au lipsit oamenii care
au pus la cale acest aranjament publico-privat, consilierul local Florin
Frățilă și Mircea Hagianu. Detalii - campinatv.ro.
Andreea Văcaru (Contratimp Câmpina) a obținut finanțare pentru activitatea sa sportivă în cadrul unui program de promovare a tinerelor talente
Andreea Văcaru are 12 ani, este legitimată la Clubul de natație
Contratimp Câmpina și este antrenată de Octavian Postolache. Este
multiplă campioană națională la diverse probe de natație, specialitatea
ei fiind stilul fluture. Sportiva din Câmpina a câștigat o sponsorizare
din partea MOL România, după ce a depus un proiect declarat câștigător
în cadrul programului de promovare a tinerelor talente, inițiat de MOL
împreună cu Fundația pentru Comunitate. Detalii - campinatv.ro.
miercuri, 16 august 2017
Începe Liga A Prahova. În week-end are loc prima etapă. Iată avancronicile
La sfârşitul acestei săptămâni începe o nouă ediţie a Ligii A Prahova,
la fotbal. Încă un sezon fără nici o echipă din Câmpina la acest nivel. Avancronicile - campinatv.ro/sport.
luni, 14 august 2017
Ovidiu Haţegan, delegat în Champions League, la Celtic Glasgow - FC Astana
Ovidiu Haţegan (foto) a fost delegat de UEFA să conducă partida Celtic Glasgow - FC Astana, contând pentru prima manşă a play-off-ului Champions League. Partida este programată miercuri 16 august, de la ora 21.45, la Glasgow, iar Haţegan este ajutat de asistenţii Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe, adiţionalii Istvan Kovacs, Sebastian Colţescu şi rezerva Adrian Ghinguleac.
Observatorul pentru arbitri al jocului este Herbert Fandel, din Germania, iar observator de joc este slovacul Jozef Kliment.
Haţegan a mai condus jocuri la Glasgow sau în care să fi fost implicată vreuna dintre cele două echipe: Scoţia - Croaţia 2-0, la Glasgow, pe 15 octombrie 2013, în preliminarii CM, Ovidiu Haţegan - Cristian Nica, Octavian Şovre - Sebastian Colţescu; CF Barcelona - Celtic Glasgow 7-0, pe 13 septembrie 2016, în grupele Champions League, Ovidiu Haţegan - Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe - Radu Petrescu, Sebastian Colţescu - Adrian Ghinguleac.

adrian ghinguleac,
arbitri,
champions league,
fotbal,
istvan kovacs,
octavian șovre,
ovidiu hațegan,
sebastian colțescu,
sebastian gheorghe,
uefa
duminică, 13 august 2017
Cupa României, turul I, faza judeţeană
Sportul Valea Cucului - Steaua Sângeru 1-3
AS Starchiojd - Tricolor Coţofeneşti 5-0
AS Starchiojd - Tricolor Coţofeneşti 5-0
Superliga B Prahova, etapa 1
Voinţa Ciorani - Unirea Cocorăştii Colţ 0-2
Real Rio Cocoşeşti - Viitorul Ariceşti 2-1
CSC Berceni - Ştiinţa Albeşti 5-2
CS Scorţeni Bordeni - Avântul Tomşani 4-0
Carpaţi Sinaia - Petrolul Băicoi 1-3
Rapid Mizil - Petrolul Ologeni 2-3
AS Strejnic - Rapid Ibrianu 5-2
CS Valea Doftanei - Intersport Filipeşti 1-1
Tinereţea Izvoarele - Brădetul Ştefeşti 4-0

Partida Sporting Lisabona - FCSB va fi arbitrată de germanul Felix Brych
UEFA l-a desemnat pe germanul Felix Brych (foto) să conducă prima manşă din play-off-ul Champions League, Sporting Lisabona - FCSB, care va avea loc marţi, 15 august, de la ora 21.45, pe arena "Jose Alvalade" din capitala lusitană. Felix Brych va fi ajutat de asistenţii Mark Borsch, Stefan Lupp, adiţionalii Bastian Dankert, Marco Fritz şi rezerva Christian Gittelmann. Observatorul pentru arbitri al partidei este luxemburghezul Alain Hamer.
Felix Brych s-a născut pe 3 august 1975, locuieşte la Munchen şi se află pe lista FIFA din anul 2007. Palmaresul său este unul remarcabil:
Felix Brych s-a născut pe 3 august 1975, locuieşte la Munchen şi se află pe lista FIFA din anul 2007. Palmaresul său este unul remarcabil:
sâmbătă, 12 august 2017
Amical. Tricolorul Breaza - CS Cornu 0-0
În această dimineață, formația brezeană a primit, în ultimul amical
dinaintea startului sezonului competițional, vizita "vecinilor" de la
CS Cornu. În ciuda numeroaselor absențe din lot (Brânzea, G. Ghiță,
Moldoveanu), brezenii au reușit un joc bun, terminat 0-0, având un
bilanț "de invidiat" în amicale din punct de vedere al apărării - 4 din 5
meciuri fără gol primit. Florin Stăncioiu a trimis astăzi, în teren,
următoarea formulă: Toma - Dumbărescu, Ov. Gheorghe, Damian, Manta,
Zamfir, Duricu, Militaru, Albină, Vișan, Șovăială, fiind utilizați în
repriza a doua și Briotă - Ilie, Mușea, Călin.
Sursa text şi foto: csotricolorulbreaza.blogspot.ro.
Sursa text şi foto: csotricolorulbreaza.blogspot.ro.
Amical. FC Băneşti - Farul Constanţa 2-4
După ce a învins cu 5-1 formaţia Petrolistul Boldeşti, în primul meci amical al stagiului centralizat de pregătire de la Câmpina, Farul Constanţa a jucat în această dimineaţă cu FC Băneşti. La capătul unui meci foarte disputat, spectaculos, echipa pregătită de Petre Grigoraş s-a impus cu scorul de 4-2, golurile băneştenilor fiind realizate de Jipa. Mâine, Farul Constanţa va întâlni într-un alt meci amical pe Sportul Câmpina.
Duminică, amical la Câmpina. Sportul Câmpina - Farul Constanţa
Farul Constanţa se află în cantonament la hotelul "Muntenia" din Câmpina, sub comanda lui Petre Grigoraş. Duminică, 13 august, de la ora 11.00, pe stadionul "Rafinăriei", Farul va disputa un meci amical în compania formaţiei Sportul Câmpina.
vineri, 11 august 2017
Englezul Anthony Taylor va conduce partida Viitorul Constanţa - FC Salzburg, în Europa League
Prima manşă a play-off-ului Europa League Viitorul Constanţa - FC Salzburg va fi arbitrată de o brigadă din Anglia, formată din Anthony Taylor - Gary Beswick, Adam Nunn - Robert Madley. Partida este programată joi, 17 august, de la ora 21.45, la Ovidiu. Observatorii partidei vor fi spaniolul Juan Antonio Fernandez Marin - pentru arbitraj, şi georgianul Irakli Nakaidze - pentru joc.
Anthony Taylor (foto) s-a născut pe 20 octombrie 1978 şi se află pe lista FIFA din anul 2013. Are în palmares prezenţa la Campionatul European Juniori sub 19 ani din Grecia 2015, unde a condus trei partide: Grecia - Ucraina 2-0, Germania - Olanda 1-0 şi Spania - Rusia 2-0. A fost de mai multe ori în România:

Asistenţii Daniel Hulubei şi Adrian Popescu, cifre rotunde în prima ligă
Conform statisticianului Răzvan Toma, în etapa de la mijlocul acestei săptămâni, doi asistenţi au bifat cifre rotunde în primul eşalon. Este vorba de Daniel Hulubei (foto stânga), din Vaslui, care s-a aflat la meciul 100 în primul eşalon la meciul FC Botoşani - Poli Timişoara, scor 1-0, disputat marţi, 8 august, în vreme ce Adrian Popescu (foto dreapta), din Craiova, a bifat meciul 50 în Liga I la partida Astra Giurgiu - Concordia Chiajna, scor 1-0, disputată miercuri, 9 august.
joi, 10 august 2017
Disputa HM - CS, departe de a se încheia. Ba chiar dimpotrivă... Ia amploare!
Diferendul dintre HM Junior Câmpina şi CS Câmpina se acutizează şi este departe de a se apropia de un deznodământ onorabil. Cu siguranţă, cale de împăcare nu prea mai există...
Dar să încercăm să punem lucrurile într-un făgaş mai aproape de normalitate.
Mai întâi, după ce ieri nu au mai intrat pe terenul sintetic de la Căminul Petrol, astăzi, copiii de la HM au revenit pe suprafaţa sintetică (foto). Reprezentanţii clubului HM susţin că din punctul lor de vedere contractul nu a fost reziliat, ei nerecunoscând rezilierea unilaterală din partea CS-ului. Cum or fi vrând să continue un contract atâta vreme cât au ajuns să-li reclame partenerul pe la comisiile AJF-ului, este peste puterea mea de înţelegere!
În schimb, cei de la HM afişează o stare de siguranţă că vor câştiga demersul lor la AJF. Să se bazeze pe faptul că sunt reprezentanţi de un apropiat al conducerii AJF, de Bogdan Filcea?!
De partea cealaltă, CS Câmpina nu pare a găsi forţa de a-şi impune punctul de vedere. Ba mai mult, CS-ul începe să aibă probleme, antrenorii de la HM anunţându-i pe părinţi că legitimaţiile jucătorilor de la cea de-a doua echipă care ar fi trebuit să ajungă de la HM la CS sunt la antrenorul acesteia din urmă formaţii, lucru total neadevărat, ba chiar unul dintre motivele rezilierii unilaterale din partea CS-ului a contractului dintre cele două cluburi câmpinene.
Lucrurile sunt departe de a fi lămurite, dar din toată această poveste lipseşte un personaj care a insistat aproape nefiresc de mult pentru coabitarea HM - CS. Este vorba de preşedintele Comisiei de Sport din Consiliul Local, Florin Frăţilă. Oare îl va întreba cineva care este partea sa de vină în acestă poveste cu iz de telenovelă?

Ovidiu Haţegan, delegat la CM under 17 din India
Continuă veştile bune pentru arbitrajul românesc, cea mai nouă dintre acestea fiind delegarea brigăzii conduse de Ovidiu Haţegan la Cupa Mondială Juniori sub 17 ani, care va avea loc în perioada 6-28 octombrie, în India. Haţegan va merge în India cu asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe.
În aceste zile, Haţegan, alături de Istvan Kovacs, dar şi de Teodora Albon şi Cristina Dorcioman, se află la Nyon, în Elveţia, la cursul arbitrilor de elită.
Pentru Ovidiu Haţegan va fi un nou turneu mondial important, după Cupa Mondială Juniori sub 20 ani din Noua Zeelandă 2015 şi Jocurile Olimpice din Brazilia 2016. Alături de brigada lui Haţegan, din Europa mai sunt prezente la acest turneu final brigăzi conduse de Robert Madden (Scoţia), Anastasios Sidiropoulos (Grecia), Artur Soares Dias (Portugalia), Anthony Taylor (Anglia), Clement Turpin (Franţa) şi Slavko Vincic (Slovenia).

marți, 8 august 2017
Şi astăzi HM Junior a intrat pe sinteticul de la Petrol!
În articolul de ieri atrăgeam atenţia că HM Junior beneficiază de un statut privilegiat, permiţându-i-se accesul gratuit pe terenul sintetic, fără a avea un contract în acest sens cu administratorul bazei sportive, CS Câmpina, şi, mai ales, după ce HM a ales să sesizeze comisiile AJF-ului cerând CS-ului nu mai puţin de 67.000 lei! Un val de lături s-a revărsat pe firul comentariilor. Trec peste limbaj şi caracter...
Am vrut să văd cum stau lucrurile astăzi.
La fel! HM Junior dă dovadă de o aroganţă fără margini intrând din nou pe terenul sintetic de la Căminul Petrol fără a plăti, în vreme ce oricine altcineva doreşte să se antreneze aici este nevoit să bage mâna în buzunar! De ce li se permite celor de la HM o asemenea aroganţă?

luni, 7 august 2017
De ce i se permite clubului HM Junior Câmpina să utilizeze gratuit terenul sintetic de la Căminul Petrol, după rezilierea contractului?
Este cunoscută şi deja de notorietate disputa dintre HM Junior Câmpina şi CS Câmpina, dispută care a dus (şi) la rezilierea contractului dintre cele două părţi. Contractul prevedea printre altele ca HM Junior să beneficieze de accesul gratuit pe terenul sintetic de la Căminul Petrol, în baza unui program. Ei bine, după rezilierea contractului, HM Junior a continuat să intre gratuit pe terenul sintetic, fără ca nimeni să încerce să-i determine să intre în legalitate!
Nu vreau să fiu înţeles greşit. HM Junior Câmpina are dreptul să intre pe acest teren, dar contracost, conform hotărârii Consiliului Local Câmpina, act care are putere de lege. Şi cum nimeni, nici măcar HM Junior nu este mai presus de lege, clubul lui Hagianu ar trebui să plătească!
De ce nu se întâmplă acest lucru? Nici teoretic, nici practic, nu există nici o explicaţie! Şi administratorul bazei sportive, CS Câmpina, ar trebui să explice de ce pentru oricare alt club accesul se face contracost, iar pentru HM Junior, nu!

duminică, 6 august 2017
Două noi medalii de argint pentru atletismul câmpinean la finalele juniorilor I
După ce în prima zi a finalelor Campionatului Naţional de Atletism pentru
Juniori I, de la Bucureşti, sportivii de la CSS Constantin Istrati au
obţinut două medalii, una de argint şi una de bronz, astăzi, în cea de-a
doua zi a întrecerilor, sportivii câmpineni au obţinut alte două
medalii de argint. Rezultatele din ziua a doua şi imagini - campinatv.ro/sport.
Amical. FC Băneşti - Muntenii Câmpina 3-1
FC Băneşti a disputat duminică dimineaţă al treilea meci amical din ultimele 4 zile, după 2-3 cu CS Blejoi şi 7-0 cu CS Câmpina. Astăzi, pe stadionul "Rafinăriei" din Câmpina, elevii lui Marius Vişan au întâlnit echipa Muntenii Câmpina. Într-un meci în care au folosit mai mult jucătorii care au evoluat mai puţin în precedentele două dispute amicale, precum şi o serie de juniori, băneştenii s-au impus cu scorul de 3-1, prin hat-trick-ul lui Petrescu.
sâmbătă, 5 august 2017
Două medalii pentru CSS Constantin Istrati Câmpina în prima zi a finalelor Campionatului Naţional de Atletism pentru juniori I
Sâmbătă şi duminică, la Bucureşti au loc finalele Campionatului Naţional
de Atletism pentru Juniori I, competiţie la care participă mai mulţi
sportivi de la CSS Constantin Istrati Câmpina, club coordonat de prof.
Nicolae Pavel. Rezultatele din prima zi - campinatv.ro/sport.
Amical. Sportul Câmpina - AFC Brebu 2-2
În această după-amiază, pe stadionul "Rafinăriei" din Câmpina a poposit formaţia AFC Brebu pentru un meci amical în faţa gazdelor de la Sportul Câmpina. După 90 de minute chinuitoare din cauza caniculei, în care cele două echipe s-au angrenat într-un joc plăcut, la final s-a consemnat o remiză,2-2, golurile fiind marcate de Rădulescu şi Ed. Constantin, pentru câmpineni, respectiv Rada, de două ori, pentru brebeni.
Amical. CS Câmpina - FC Băneşti 0-7
Pe terenul sintetic din incinta Căminului Petrol a avut loc în această dimineaţă un meci amical între CS Câmpina şi FC Băneşti. Mult mai experimentată, fructificând aproape orice ocazie la poarta câmpinenilor, formaţia băneşteană pregătită de Marius Vişan s-a impus de o manieră categorică, 7-0, prin golurile marcate de Jipa şi Ariciu (câte două), Popa, Nae şi Ilioiu. De partea cealaltă, câmpinenii au acuzat lipsa de maturitate, dar şi subţirimea lotului, antrenorii Roberto Opatchi şi Claudiu Dzumitrescu având la dispoziţie petru acest meci numai 12 jucători.
Programul celorlalte meciuri amicale din acest week-end din zona Câmpina - campinatv.ro/sport.
Programul celorlalte meciuri amicale din acest week-end din zona Câmpina - campinatv.ro/sport.
Amical. Tricolorul Breaza - Petrolul Băicoi 1-0
Într-o zi caniculară, atmosfera din Parcul Brâncoveanu din centrul staţiunii Breaza, poate fi locul ideal pentru un joc de fotbal. Aici s-au întâlnit în această dimineaţă, într-un joc amical, Tricolorul Breaza şi Petrolul Băicoi.
Calitatea jocului a fost influenţată în mod evident de caniculă, dar ambele conduceri tehnice au apreciat amicalul ca fiind unul util. La finalul partidei, gazdele s-au impus cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Militaru, în prima repriză.
Partida a fost arbtrată de Mihai Amorăriţei (Câmpina).
Celelalte meciuri amicale programate în acest week-end în zona Câmpina - campinatv.ro/sport.

Amical. CS Cornu - CS Păuleşti 1-3
În această dimineaţă, la Cornu s-a desfăşurat o partidă aşteptată, chiar dacă amicală, între două dintre cele mai bune formaţii din Liga A, CS Cornu şi CS Păuleşti. La capătul a 90 de minute incendiare, din cauza caniculei, păuleştenii s-au impus cu scorul de 3-1, unicul gol al formaţiei pregătite de Mihai Dinu fiind realizat de Herea. În schimb, cornenii au acuzat absenţa a nu mai puţin de 5 jucători - 4 accidentaţi (Oae, Băcioiu, Oprea şi Slujitoru) şi unul învoit (Matei).
Programul celorlalte meciuri amicale din zona Câmpina în acest week-end - campinatv.ro/sport.
Programul celorlalte meciuri amicale din zona Câmpina în acest week-end - campinatv.ro/sport.
Farul Constanţa vine în cantonament la Câmpina
Ziua de Constanţa anunţă că nou-promovata în Liga a 3-a, una dintre echipele de tradiţie din fotbalul românesc, Farul Constanţa, vine într-un cantonament la Câmpina. Acest stagiu de pregătire va avea loc în perioada 6-16 august, dar deocamdată nu se cunosc prea multe detalii. În zilele următoare vă voi prezenta unde s-a cantonat lotul pregătit de Petre Grigoraş, unde se va antrena şi ce meciuri amicale va disputa cu formaţiile din zonă.
vineri, 4 august 2017
Champions League. Programul play-off-ului
La Nyon s-au stabilit astăzi prin tragere la sorţi partidele din play-off-ul Champions League, care se vor disputa după următorul program:
15 august (turul) - 23 august (returul)
FK Qarabag - FC Copenhaga
APOEL Nicosia - Slavia Praga
Young Boys Berna - ŢSKA Moscova
Hoffenheim - FC Liverpool
Sporting Lisabona - FCSB
16 august (turul) - 22 august (returul)
Olympiacos Pireu - NK Rijeka
Celtic Glasgow - FC Astana
Hapoel Beer Sheva - Maribor Branik
Istanbul Başakşehir - FC Sevilla
Napoli - Nisa
15 august (turul) - 23 august (returul)
FK Qarabag - FC Copenhaga
APOEL Nicosia - Slavia Praga
Young Boys Berna - ŢSKA Moscova
Hoffenheim - FC Liverpool
Sporting Lisabona - FCSB
16 august (turul) - 22 august (returul)
Olympiacos Pireu - NK Rijeka
Celtic Glasgow - FC Astana
Hapoel Beer Sheva - Maribor Branik
Istanbul Başakşehir - FC Sevilla
Napoli - Nisa
Europa League Programul play-off-ului
Pe 17 (turul) şi 24 august (returul) va avea loc play-off-ul Europa League. Programul a fost stabilit astăzi, la sediul UEFA de la Nyon.
FK Shkendija (Macedonia) - AC Milan
NK Osijek (Croaţia) - Austria Viena
Steaua Roşie Belgrad - Kuban Krasnodar
FC Bruges - AEK Atena
Maritimo Funchal - Dinamo Kiev
Panathinaikos Atena - Athletic Bilbao
Apollon Limassol - Midtjylland (Danemarca)
Hafnarfjordur - Sporting Braga
Everton - Hajduk Split
Viitorul Constanţa - FC Salzburg
Vardar Skopje - Fenerbahce Istanbul
Ajax Amsterdam - Rosenborg Trondheim
SV Altach (Austria) - Maccabi Tel Aviv
BATE Borisov - FK Oleksandria (Ucraina)
Dinamo Zagreb - Skenderbeu (Albania)
Ludogorets Razgrad - FK Suduva (Lituania)
NK Domzale (Slovenia) - Olympique Marseille
Partizan Belgrad - Videoton
FC Utrecht - Zenit St. Petersburg
Legia Varşovia - Şerif Tiraspol
Viktoria Plzen - AEK Larnaca
PAOK Salonic - Ostersund (Suedia)

Liga a 2-a, etapa I, delegările oficialilor prahoveni
vineri, 4 august, ora 18.00
Tg. Mureş: ASA Tg. Mureş - Ştiinţa Miroslava
Adrian Illyeş (foto) (Ploieşti) - Ciprian Iovu, Iulian Brânză (Botoşani) - Andrei Ţiţii (Sibiu) - Constantin Gheorghe (Suceava), Cristian Petropulos (Alba Iulia)
sâmbătă, 5 august, ora 11.00
Mioveni: CS Mioveni - CS Afumaţi
Cătălin Buşi - Marius Badea (Rm. Vâlcea), George Duţă (Bacău) - Iuliana Demetrescu (Rm. Vâlcea) - Ionuţ Borcan (Ploieşti), Dumitru Paraschiv (Tr. Severin)
Clinceni: Academica Clinceni - Dunărea Călăraşi
Marian Barbu (Făgăraş) - Valentin Dumitru (Gherghiţa - Prahova), Florin Pucheanu (Ulmi - Dâmboviţa) - Cristina Trandafir (Bucureşti) - Cristian Sava (Bacău), Mihai Basarab (Slobozia)
Târgovişte: Chindia Târgovişte - UTA

joi, 3 august 2017
Amânare la primul termen în litigiul de 67.000 lei între CS Câmpina şi HM Junior Câmpina
Astăzi, la sediul AJF Prahova, în faţa Comisiei pentru Statutul şi Transferul Jucătorului a avut loc prima înfăţişare în litigiul dintre CS Câmpina şi HM Junior Câmpina. Reamitesc pe scurt că HM Junior a cerut CS Câmpina grila de formare în valoare de 67.000 lei pentru toţi jucătorii cedaţi în vara anului trecut în contul contractului prin care HM beneficia de acces gratuit pe terenul sintetic.
Amical. CS Blejoi - FC Băneşti 3-2
În această după-amiază, două dintre cele mai bune echipe ale campionatului judeţean, FC Băneşti şi CS Blejoi s-au întâlnit într-un meci amical disputat la Blejoi. Echipa antrenată de Marius Vişan a început mai bine jocul, a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Popa şi Petrescu, dar s-a văzut mai întâi egalată, iar pe final chiar învinsă de formaţia din Blejoi, care s-a impus finalmente cu 3-2.
Programul meciurilor amicale din zona Câmpina în week-end-ul 5-6 august
În week-end-ul 12-13 august va avea loc prima etapă a fazei judeţene a
Cupei României, iar pe 19-20 august va începe noul sezon în Liga A. Până
atunci, echipele, inclusiv cele din zona Câmpina, dispută la finalul
acestei săptămâni o serie de meciuri amicale. Programul jocurilor amicale - campinatv.ro/sport.
Istvan Kovacs a arbitrat la Istanbul, sub privirile preşedintelui Turciei
Aseară, în turul III preliminar al Champions League, Istvan Kovacs a arbitrat la Istanbul partida Istanbul Başakşehir - FC Bruges. După 3-3 în tur, la Bruges, turcii au învins cu 2-0 şi s-au calificat în premieră în play-off-ul Champions League. La meci a a asistat şi preşedintele Turciei, Erdogan, echipa Başakşehir aparţinând Ministerului Sportului din Turcia. Întâlnirea de la Istanbul a fost arbitrată de Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Iulian Călin.
miercuri, 2 august 2017
Sezonul fotbalistic judeţean va începe cu primul tur al Cupei României
AJF Prahova a decis ca sezonul competiţional 2017-2018 să înceapă oficial cu primul tur al unei noi ediţii a Cupei României, care va avea loc pe 12-13 august, după următorul program:
marți, 1 august 2017
N-a durat decât un an. CS Câmpina a reziliat contractul cu HM Junior
Există o vorbă românească despre "lucrul amestecat"... Se aplică în
viaţa de zi cu zi, dar parcă mai mult decât oriunde altundeva, în sport,
mai ales în fotbal. Aşa s-a întâmplat şi în derularea contractului
dintre CS Câmpina - clubul înființat de administrația locală şi HM
Junior - un club privat. Parteneriatul dintre cele două cluburi nu a
rezistat decât un an. Acum, cele două părţi se află într-un adevărat
război, care va ajunge inclusiv pe masa comisiilor AJF Prahova. Detalii şi imagini - campinatv.ro/sport.
Petruţa Iugulescu, delegată la semifinala CE feminin din Olanda
După ce în sferturi, a făcut parte din brigada care a condus partida Germania - Danemarca 1-2, arbitrul asistent Petruţa Iugulescu (foto) a fost delegată şi la una dintre semifinalele competiţiei. Este vorba de partida Danemarca - Austria care va avea loc pe 3 august, la Breda. Arbitrul acestei semifinala este ucraineanca Katerina Monzul, cealaltă asistentă este tot din Ucraina, Marina Striletska, iar arbitru de rezervă este unguroaica Katalin Kulcsar. Observatorul pentru arbitri este responsabilul arbitrajului feminin în Comisia UEFA, Dagmar Damkova, din Cehia, în vreme ce observator de joc a fost desemnată o altă româncă prezentă la turneu din Olanda - Camelia Nicolae.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)