Miami - "Sun Life Stadium"
Am fost în Statele Unite de mai multe ori, pentru că am rude la Miami. Într-una dintre aceste deplasări, acum vreo 3-4 ani, am fost la un meci de fotbal american pe "Sun Life Stadium" din Miami.
A fost o experienţă deosebită, în primul rând pentru că atmosfera este una senzaţională, cu mult diferită faţă de ce se întâmplă la noi sau în Europa la un meci. Americanii vin cu ore bune înaintea meciului la stadion, împreună cu întreaga familie, iar în parcările imense sau în parcul care înconjoară arena, fac grătare. Ies la picnic, se distrează, se simt bine, în permanenţă îţi transmit starea lor de relaxare, iar când se apropie ora meciului intră pe stadion. Practic, meciul pare doar un pretext pentru o ieşire la un grătar. Echipa locală de fotbal amercian, Miami Dolphines, era la momentul respectiv pe ultimul loc, dar acest lucru nu părea să deranjeze pe nimeni. Toţi se distrau, se simţeau bine, în tribune fiind un adevărat spectacol. Pe terenul de joc, singurul moment spectaculos a fost cel în care au evoluat majoretele. În rest, fotbalul american mi s-a părut un sport extrem de plictisitor... Sunt mulţi timpi morţi, este un joc static, prea schematic, în care echipele sunt mai preocupate să se anihileze reciproc. În schimb, în tribune este un adevărat spectacol. În primul rând, m-a impresionat că înaintea meciului s-a cântat imnul Statelor Unite, într-o atmosferă incredibilă, iar trei avioane au survolat stadionul la momentul respectiv. În jurul stadionului erau zeci, poate sute de magazine cu suvenire, mâncare, băutură, totul fiind extrem de comercial, dar cu toate acestea lumea era relaxată, toţi păreau să fi venit la un spectacol în care căutau să se simtă cât mai bine. Stadionul în sine, poate nu este foarte spectaculos sau frumos, dar este perfect funcţional, spre exemplu, putându-se ajunge cu maşina până la ultimul nivel al tribunelor. Un spectacol pe cinste, pe o arenă impresionantă, aici având loc în mai multe rânduri unul dintre cele mai importante evenimente sportive din America - Super Bowl.
(Roberto Opatchi)
Amsterdam - "Amsterdam ArenA"
A fost cea mai tare excursie pe care am făcut-o vreodată pentru vreun meci de fotbal. În martie 2007 am fost în Olanda, pentru meciul Olanda - România, care a avut loc la Rotterdam, în cadrul preliminariilor pentru EURO 2008. După mai multe peripeţii, am plecat împreună cu mai mulţi prieteni, cu maşina, şi ne-am cazat în apropiere de Amsterdam, pentru că distanţa până la Rotterdam este destul de mică şi foarte uşor de parcurs. Bineînţeles că înainte de meciul de la Rotterdam am vizitat la Amsterdam stadionul echipei Ajax - "Amsterdam ArenA". Mi-a plăcut foarte mult stadionul, unul absolut superb şi extrem de funcţional.
Satele olandeze sunt extrem de frumoase, cu foarte multe mori, fără garduri, cu căsuţe ca-n poveşti, este un peisaj de basm.
Am ajuns la "Amsterdam ArenA" cu maşina şi i-am găsit loc în parcarea situată chiar sub stadion. Odată ajunşi la stadionul formaţiei Ajax, ne-am cumpărat bilete pentru tur, dar a trebuit să aşteptăm până la începerea turului cu ghid, astfel că am intrat în magazinul clubului.
Ne-am bucurat când am văzut la loc de cinste tricouri cu românii Mitea şi Ogăraru
Câteva dintre trofeele Ajax-ului
Apoi am stat în barul clubului, unde pereţii sunt acoperiţi cu tricouri ale jucătorilor Ajax-ului, inclusiv Chivu, dar şi cu imagini reprezentative pentru istoria acestui club
Fanionul finalei Champions League de la Roma 1996, Ajax - Juventus
Fanionul finalei Cupei Cupelor, Strasbourg 1988, Ajax - FC Malines
În faţa stadionului
În apropierea arenei se află unul dintre sediile unei bănci, fost sponsor principal al Ajax-ului
Şi a început turul...Din holul unde se afla recepţia şi intrarea în bar, am urcat pe nişte scări rulante
Pe pereţi tablouri ale unor jucători reprezentativi, Chivu având un loc de frunte, şi cu momente importante din istoria clubului
În fine, am ajuns la marginea terenului de joc
Pe banca de rezerve a Ajax-ului
În zona neutră, unde se acordă interviurile de după meci
În faţa tribunei oficiale
În sala de conferinţe
Urcând, am aruncat o privire în împrejurimile arenei
Pe holurile stadionului
Şi iar am urcat... Tot pe o scară rulantă...
Şi am ajuns la ultimul nicel al peluzei
Deasupra unui restaurant
La pupitrul de comandă al stadionului
La "Amsterdam ArenA" există o lojă special amenajată pentru cei care au fost prezenţi la toate emciurile Ajax-ului de pe acest stadion, de la inaugurarea sa şi până la momentul vizitei noastre. Când am fost noi mai erau 10 locuri - cu fotolii, cu propriul bar... o idee extraordinară! de-abia aştept să mergemdin nou în martie, la meciul Olanda - România, să vizităm din nou stadionul şi sunt foarte curios dacă mai sunt tot 10 locuri...
Pe un panou ne-am trecut fiecare pronosticul pentru meciul de a doua zi
La ieşire, am văzut la loc de cinste un tricou al Ajax-ului cu autografele tuturor jucătorilor din lot, dar şi mai multe imagini cu Chivu
De la stadion am plecat să vizităm Amsterdam-ul. Un oraş absolut superb, din circuitul nostru nelipsind celebrul cartier al "Felinarelor Roşii"
Amsterdam este un oraş fabulos, Olanda o ţară magnifică, oamenii de aici sunt foarte liniştiţi, parcă şi timpul se scurge altfel...
Praga - "Stadion Evzena Rosickeho"
Pe 19 septembrie 2007 m-am aflat în tribunele stadionului "Evzena Rosickeho" din Praga, acolo unde Steaua a întâlnit în grupele Champions League formaţia Slavia Praga. Drumul până la Praga a fost o întreagă peripeţie. Meciul s-a jucat miercuri, iar duminica anterioară am fost la meciul Steaua - Rapid, 0-0, în campionat. De aici, am mers la gară, cu gândul să ajungem cu trenul la Praga. La gară am aflat că un bilet dus costa 6,5 milioane lei! Foarte, foarte mult! Ce facem?! Ne-am urcat în trenul de Timişoara fără bilet. Am mers cu "naşu'", care nu ştiam că se schimbă la Craiova, astfel încât la Caransebeş am fost daţi jos din tren. Cu chiu cu vai am ajuns la Timişoara, de aici la Arad, în speranţa că vom găsi o varianta mai avantajoasă de a ajunge la Praga. Nimic! În cele din urmă am luat bilet până la Bratislava, la trenul care mergea la Praga, cu orice risc. Am avut mare noroc că ne-am întâlnit cu alţi suporteri ai Stelei şi ne-am înţeles cu "naşu'". În fine, am ajuns la Praga marţi. Ne-am cazat la un hotel şi am mers să căutăm stadionul. Menţionez că acesta nu este stadionul formaţiei Slavia, ci un alt stadion, din câte am înţeles, omologat pentru meciurile din grupele Champions League. L-am găsit destul de greu şi ne-am întâlnit acolo cu alţi români, cărora le adusesem bilete pentru meci.
În ziua jocului am vizitat Praga, care este un oraş absolut superb, cu un castel deosebit de frumos, un oraş în care merita să fi zăbovit mai mult.
În centrul capitalei cehe am întâlnit şi primii suporteri, cu unii dintre ei făcând poze.
Seara am mers la stadion, care se afla într-un imens parc, undeva la marginea oraşului, şi lângă o arenă gen "23 August" de pe vremuri de la noi, o arenă care după proporţiile care se vedeau pe afară cred că avea spre 100.000 locuri.
Stadionul pe care s-a jucat Slavia Praga - Steaua nu este foarte mare, cred că are sub 20.000 locuri şi la fel ca pe toate celelalte stadioane din lume unde am însoţit Steaua, numărul suporterilor Stelei a fost covârşitor.
(Dragoş Pantilie)
Madrid - "Estadio Santiago Bernabeu"
Am decis să merg la Madrid, pentru meciul Real Madrid - Steaua Bucureşti, din grupele Champions League, meci care a avut loc pe 1 noiembrie 2006. Am mers cu autocarul două zile şi jumătate până în capitala Spaniei; am plecat duminică dimineaţă şi am ajuns marţi după-amiază. În aceeaşi seară am mers la stadion, am vizitat muzeul clubului Real Madrid, unde am rămas uimit nu numai de frumuseţea deosebită a stadionului, dar şi de mulţimea de români aflată acolo, cu toţii veniţi la Madrid pentru meciul de a doua zi. În ziua meciului nu am avut stare... Astfel că pe la 6 după-amiază (meciul începea la ora 20.45) eram deja la stadion. Iar când am ieşit din staţia de metrou, pur şi simplu nu mi-a venit să cred! Şi am stat cred că vreo 20 de minute într-un colţ şi doar am admirat stadionul şi mai ales mulţimea de oameni, majoritatea români, care se manifestau. Era o atmosferă ireală!
Când a venit autocarul Stelei, pur şi simplu poliţiştii madrileni, inclusiv unii călare, nu făceau faţă să-i ţină în frâu pe suporterii Stelei prezenţi în număr foarte mare. Am făcut câteva poze cu suporteri ai Realului, mulţi comportându-se sportiv faţă de noi.
Au fost aproximativ 25.000 de suporteri români, fie veniţi din ţară, fie aflaţi la muncă în Spania. A fost o atmosferă fantastică... Când s-au citit echipele la staţia de amplificare a stadionului, madrilenii pur şi simplu nici nu s-au auzit, în vreme ce suporterii Stelei au strigat numele fiecărui jucător de s-a cutremurat stadionul.
Arena "Santiago Bernabeu" este impresionantă, un adevărat monument al fotbalului, dar chiar dacă am avut loc în înaltul peluzei suprafaţa de joc se vedea perfect. este drept că nu am apucat să văd decât vreo 30 de minute din joc, dar nu am ratat... autogolul lui Nicoliţă. Dincolo de amărăciunea rezultatului (Steaua a pierdut cu 1-0, prin acel autogol), am rămas cu o amintire deosebită, de departe "Santiago Bernabeu" fiind cea mai frumoasă arenă pe care am văzut-o.
(Dragoş Pantilie)
Milano - "Stadio San Siro"
La o zi după Fiorentina - Steaua, din grupele Champions League, am plecat de la Florenţa la Milano. Ne-am deplasat cu un tren de mare viteză, cu care am ajuns foarte repede în capitala Lombardiei. Gara în sine din Milano este un adevărat monument, care ar merita vizitat. Am plecat să căutăm un hotel, iar în momentul în care l-am găsit am avut unul din şocurile vieţii: am constatat că pierdusem actele! Am luat-o înapoi pe drumul spre gară, sperând să le găsim, iar la gară ne-ama dus la primul post de Poliţie, iar oamenii de acolo ni le-au dat înapoi! O femeie le găsise chiar în faţa gării şi le adusese la Poliţie! Am avut emoţii mari de tot... În fine, ne-am cazat şi am mers în Piaţa Domului, un edificiu absolut remarcabil. În aceeaşi seară urma să fie partida Inter Milano - Werder Bremen, tot în Champions League, la care urma să mergem şi noi. În Piaţa Domului am întâlnit primii suporteri şi am făcut primele poze.
Tot în zona centrală a oraşului Milano am mai vizitat şi un castel foarte frumos.
Apoi am plecat la stadion, care arată senzaţional atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru. Ne-am cumpărat bilete
şi ne-a surprins faptul că în afara arenei ne-a surprins faptul că era mai bine de un kilometru de stradă cu magazine pe ambele părţi, unde găseai atât de mâncare, dar şi echipament sportiv şi suveniruri. Ne-a surprins că se vindeau tricouri atât ale echipei Inter Milano, cât şi ale rivalei locale, AC Milan.
Ne-am imaginat imediat cum ar arăta o astfel de stradă în jurul Arenei Naţionale din Bucureşti, unde să se vândă în acelaşi loc tricouri ale echipelor Steaua, Dinamo sau Rapid!
Am avut locuri la peluză, chiar în apropierea galeriei echipei Inter şi ne-a suprins că arena nu a fost plină! Au fost multe locuri libere, ultimul inel nici nu era deschis, dar mi-am închipuit cum arată stadionul la un meci între Inter Milano şi C Milan. Meciul în sine dintre Inter Milano şi Werder Bremen nu a fost cine ştie ce, iar a doua zi ne-am întors la Florenţa.
(Dragoş Pantilie)
Florenţa - "Stadio Artemio Franchi"
Pe 30 septembrie 2008 am fost la Florenţa
la meciul Fiorentina - Steaua, din grupele Champions League. Meciul a avut loc într-o zi de marţi şi pentru că nu pot merge cu avionul, am preferat autocarul. Am plecat luni dimineaţă şi trebuia să ajungem marţi, în jurul orei 14. Trebuia... pentru că din cauza unor alţi pasageri, am stat în vamă vreo 3 ore, astfel încât am ajuns la Florenţa în jurul orei 19. Ne-am cazat la primul hotel ieşit în cale şi am plecat spre stadion. E adevărat că aveam la gât un fular al Stelei, dar am constatat că italienii nu păreau foarte fericiţi atunci când îi întrebam unde este stadionul. În cele din urmă am ajuns în faţa arenei, care poartă numele unui fost preşedinte al UEFA. Culmea, sectorul în care aveam bilet era tocmai pe partea cealaltă a stadionului!
Iar la "Stadio Artemio Franchi" din Florenţa nu este ca la un stadion de pe la noi; ca să-l înconjori trebuie să ieşi pe o altă stradă... e ceva de mers... În fine, cu 15 minute înaintea fluierului de start am reuşit să intrăm pe stadion.
Echipele erau deja la încălzire şi nu prea am mai avut timp prea mult să admirăm arena. În schimb, am constatat rapid că în sectorul rezervat suporterilor echipei oaspete vizibilitatea este serios îngreunată de gardul care desparte sectorul respectiv de restul arenei.
Dacă arena nu mi-a făcut o impresie extraordinară, în schimb, oraşul Florenţa arată senzaţional.
(Dragoş Pantilie)
Klagenfurt - "Hypo Group Arena"
Fără nici o păcăleală, pe 1 aprilie 2009, am fost la Klagenfurt, în Austria, acolo unde pe stadionul "Hypo Group Arena" a avut loc partida Austria - România, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din Africa de Sud 2010. Întâlnirea s-a încheiat cu victoria austriecilor cu scorul de 2-1.
Austria este o ţară extrem de civilizată şi am constatat cu plăcere bucuria oamenilor de a veni şi a asista la un meci de fotbal. De altfel, am făcut multe poze cu suporteri, atât austrieci, cât şi din grupul nostru de români.
Alături de comentatorul radio Ilie Dobre
Arena poate nu este la fel de spectaculoasă ca alte stadioane din Europa Occidentală, dar cel mai mult mi-a plăcut relaxarea cu care austriecii veniseră la meci. Pentru ei era efectiv o plăcere şi se vedea pe feţele lor cu nu duc grija zilei de mâine...
(Robert Nuţu)
Budapesta - "Ferenc Puskas Stadion"
Pe 12 august 2009, echipa Naţională a susţinut un meci amical la Budapesta, pe stadionul "Ferenc Puskas". Împreună cu mai mulţi prieteni am plecat la Budapesta, pentru a vedea meciul.
Puţinii suporteri români prezenţi în capitala Ungariei au avut un sector rezervat lor, atent monitorizat, iar printre conaţionali au fost şi nume importante şi cunoscute.
Cu actualul arbitru FIFA Istvan Kovacs şi, ceva mai retras, într-un colţ, ploieşteanul Marcel Marin
Cu Dan Diaconescu
Ungurii s-au dovedit destul de răi, dar am avut marea satisfacţie ca la finalul celor 90 de minute victoria să fie a noastră, prin golul marcat e Tibi Ghioane.
Rezultatul i-a enervat şi mai rău pe unguri, dar noi am fost foarte mândri, pentru că ce poate fi mai frumos decât să baţi o mare rivală chiar la ea acasă! Sper să se reediteze rezultatul şi luna viitoare. Păcat că se joacă fără spectatori... Un mare regret... Cu siguranţă aş fi fost acolo!
(Robert Nuţu)
Zurich - "Letzigrund Stadion"
Am fost la Zurich, în Elveţia, la meciul România - Franţa, contând pentru turneul final al Campionatului European din anul 2008, găzduit de Elveţia şi Austria. Partida a fost găzduită de "Letzigrund Stadion", arena pe care îşi dispută partidele formaţia locală Grasshoper.
A fost cea mai mare asistenţă de suporteri români la un meci jucat de Naţională în străinătate, dar din păcate jocul nu s-a ridicat la un nivel deosebit. Nu numai că scorul final a fost 0-0, dar a fost şi unul dintre meciurile cele mai slabe din punct de vedere calitativ de la acest turneu final.
În oraş se simţea că este meci, dar parcă nu era vorba neapărat de meciul nostru cu Franţa, ci de întregul turneu final al Campionatului European.
Mi-a plăcut nivelul de civilizaţie de pe stadion.
Nu numai că am făcut multe poze cu suporteri ai adversarului nostru, dar gradul de civilizaţie era atât de ridicat încât suporterii nu cântau în acelaşi timp, ci se aşteptau unii pe alţii, astfel încât scandările şi imnurile fiecarei echipe să fie cât mai bine auzite.
(Robert Nuţu)
Nijmegen - "Stadion de Goffert"
Febra
meciului de fotbal NEC Nijmegen – Dinamo Bucureşti ne-a cuprins şi pe noi
românii aflaţi în Olanda. Eram atunci eu, Vişinescu, Gaby Dinescu, Răzvan,
Georgiana şi Florin Stanciu singurii microbişti care doream să vedem live
meciul de fotbal. Aşa că luni, 15 septembrie 2008, am fost la un magazin de
unde ştiam că se cumpără bilete, să ne achizitionăm preţioasele tichete.
Deşi nu eram nici unul dintre noi fani ai echipei Dinamo eram aşa de încântaţi
că mergem la meci ceva de speriat. După cum am zis ne ducem noi la magazinul cu
pricina şi măgăreaţa cade pe mine să ma duc să cumpăr. Zis şi făcut, mă dau jos
din maşină, intru în magazin şi imi astept politicos rândul. „Hui midah” mă
întâmpină vânzătoarea (n.r. – “Bună ziua”, în olandeză). Îi răspund în engleză
după care îmi încep discursul. „Aş dori şi eu 5 bilete la meciul pe care echipa
olandeză Nijmegen (n.r. am pronunţat exact cum se pronunţă în limba română) îl
dispută cu formaţia Dinamo Bucureşti”… Pauză, aia nimic se uita la mine ca viţelul
la poarta nouă. Eu în gândul meu, mă poate nu a înteles asta, mai repet odată.
Aş dori… Nijmegen… Bucureşti. Aia se uita la mine mai mirată şi îmi răspunde
într-o engleză perfectă… „What is Nijmegen?”.
Numele oraşului Nijmegen în olandeză se pronunţă „Naimehen”. Cum naiba nu a
auzit asta de Nijmegen… oare are capul în colţuri, cum mă întreabă pe mine ce e
ăla Nijmegen. Parcă mă şi văd cum mă scălâmbam la vânzătoarea aceea încercând
să îi explic de Nijmegen. M-au salvat cuvintele N.E.C. football team. La care
aia … „Aaaaaaa Neimehen”… “Daaaa doamnă Nijmegen ăsta… Neimehen…” Şi mă
trăzneste… “Daaaaa, cardul de supporter, te rog”. Eu fac ochii mari ca la melc,
ce naiba îmi cere asta cardul de suporter nu mă vede că nu sprahe dutch aici…
sunt român de unde card de suporter, sigur este cu capul. După care îmi zice,
din păcate nu vă pot servi şi oricum chiar dacă aveaţi card de suporter nu
puteaţi cumpăra decât 2 bilete pe el. Dezamăgit şi cu coada între picioare ies
pe usă.
Afară Vişinescu pipăind dintr-o tigare cu gura până la urechi… „Ia zi Fănele
(n.r. desi nu mă cheamă Ştefan mi se spune încă din facultate Fane) ai luat
biletele”… Nu frate nu le-am luat şi mai m-am şi făcut de râs.
Oricum fără bilete joi, 18 septembrie, ne-am deplasat eu cu Vişinescu către
Nijmegen cu gândul că o să găsim bilete pe la bişniţari, ne descurcam noi.
Florin Stanciu a zis că nu mai vine la plesneală fără ceva sigur, pentru că
oricum el avea şi probleme cu piciorul, îl avusese rupt în urma unui joc de
fotbal tenis, iar Gaby cu Răzvan şi Georgiana trebuiau să vină cu Skoda
personală a lui Gaby Dinescu puţin mai târziu.
După terminarea programului de lucru ne suim în Honda Jazz a lui Vish şi o
ştergem către Nijmegen. Setăm GPS pe coordonatele stadionului echipei NEC şi
duşi am fost. Până la drumul spre Nijmegen, trebuie să treci prin Arnhem şi
sunt doar 30 de km din Apeldoorn, localitatea unde locuiam şi lucram, vă
daţi seama ca în 40 de minute eram la stadion. Oraşul frumuşel chiar poate prea
frumos pentru ceea ce văzusem până atunci în Olanda, iar stadionul era în
mijlocul unui parc destul de măricel. Ajunşi la casa de bilete primim aceeaşi
poveste în nas, nu aveţi card de suporter nu intraţi pe stadion. Ne ducem să
vorbim la club, “domne’ suntem veniţi din România, 2200 de km să vedem meciul
şi nu avem bilete nu se poate face ceva?” Răspunsul a fost negativ. Îi sunăm pe
cei 3 să le spunem că nu avem nici o şansă să luăm bilete şi să se întoarcă din
drum, iar noi ne hotărâm să încercăm să găsim pe unu să ne ia bilete că doar nu
am venit degeaba până aici.
Întrebând noi în stânga şi în dreapta pe cei aflaţi acolo ca la sărbătoare se
găseşte un tinerel care pac scoate telefonul şi sună pe cineva în interiorul
clubului şi zice haideţi cu mine. Ne îndreptăm către sectorul românesc. Ajugem
la poartă şi acolo iese Elias cu un teanc de bilete. Care sunteţi mă fără
bilete, eu şi Vişi şi pac ne înmânează 2 bilete gratis. Intram noi pe stadion
şi toate bune şi frumoase meciul începe. Ăia joacă ceva mai organizat şi pe un
contraatac ne dau gol. S-a terminat 1-0, dar prin minutul 85 românaşii noştri
îşi dau în petec şi aruncă o fumigenă către portarul advers care în prealabil
făcuse câteva gesturi obscene. Mai aruncă vreo două în mijlocul suporterilor
olandezi. Mamă să ne linşeze ăia acolo. Să spargă plexiglasul care despărţea
galeria dinamovistă de restul stadionului. Celebrele scene cu Tararache cel
care cocoţat pe gard şi dădea cu cureaua de la pantaloni peste geamul de
pexiglas şi în stânga şi în dreapta le puteţi urmări şi pe Youtube. Eu cu Vişi
râdeam, dar când am văzut că se îngroaşă gluma, ne-am dat puţin mai la o parte
să nu ne zboare vreun scaun în cap.
Am stat în interiorul stadionului preţ de vreo 2 ceasuri până ce scutierii i-au
dispersat pe olandezii furioşi. Mai bine de Gaby că nu a venit cu maşina la
meci pentru că dacă apărea şi îi vedeau maşina cu numere de România cine ştie
ce mai păţea.
Am ajuns la ora 1 la hotel şi am picat morţi, iar a 2-a zi la muncă cred că mai
toţi am fost luaţi „în bâză” de prietenii olandezi… HALAL COMPORTAMENT.
Ce să mai zici… un mare nimic… las-o aşa cum a picat şi mergi pe blat… Sănătate,
am fost la Nijmegen şi am cheltuit 5 E cât a costat benzina până acolo de
fiecare. O experienţă pe care nu o să o uit niciodată.
(Florin Paltanea)
Amsterdam - "Amsterdam ArenA"
Am
avut ocazia să fiu pe data de 17 septembrie 2009 în Olanda şi în această zi pe
Amsterdam Arena, Ajax-ul juca contra Timişoarei. Cum intri pe "ArenaA" practic
eşti pe alta lume, totul ţi se pare foarte mic în comparaţie cu celebra arenă.
Nu ştiu dacă vreodată vom vedea în România vreun stadion ca acesta. Am cumpărat
biletul cu o săptămână înainte pentru a fi siguri că vom intra la meci. Fix
19,50 E. Nu era mult, dar sincer să fiu nici puţin. Dacă te duci vreodată afară
şi faci socoteala din euro în lei, în momentul în care ţi-ai cumpărat ceva te
apuci cu mâinile de cap. Sincer să fiu în România nu cred că aş fi dat suma
aceasta de bani aproape 1 milion de lei doar ca să văd formaţia Ajax Amsterdam
pentru că sincer să fiu Timişoara nu prea a contat în acel meci s-a apărat şi
şi-a scos un punct poate preţios pentru ecuaţia calificării.
Să revenim, am cumpărat biletul şi persoana de la magazinul de unde le-am
achiziţionat ne-a avertizat că biletele sunt exact la peluza unde erau
„cazaţi”celebrii Ajax Hooligans. Am fost la meci 10 persoane. Eu cu Valentina,
Tony, Vişi, Sarsan, Ştefăniţă, Denisa, Dana, Butnaru şi Banu alias Costik sau
Puiuţ cum doreşte fiecare să îi zică.|
La ora 18,00 am decolat de la hotelul Van der Valk din Leusden, iar la ora
18,45 eram la stadionul care se află la staţia de tren/metrou DUIVENDRECHT. Cu
mic cu mare ne-am îndreptat voioşi către stadion, dar nu înainte să ne
achiziţionăm fulare jumi-juma cu Ajax respectiv FC Timişoara. Eu cu Vişi am
cumpărat din tabăra olandeza 15 E, iar restul în afară de Dana şi-au cumpărat
din tabăra română câte un fular mov la preţul de 10 E.
Ne aşezăm noi la coadă ca să intrăm în stadion, şi la intrare un olandez
murmură ceva pe limba lui către Sarsan, asta dă din umeri şi merge mai departe.
Ulterior am aflat traducerea şi îi spusese ceva de genu că „ce suporter al lui
Ajax eşti tu dacă ţii fularul pe partea cu Timişoara?”. Prima greşeală…
Vorbind româneşte ne-au interceptat „stewardzii”… Care ne-au cerut să ne
retragem într-un colţ şi să aşteptăm. Şi aşteptăm noi vreo 5-10 minute după
care ne spune unu că noi suntem români şi că avem biletele în mijlocul galeriei
olandeze şi că nu ne lasă să stam acolo şi că ne vor muta din motive de
securitate.
Intrăm într-un lift pe acolo la care unu din ei, cel mai „micuţ” zice „Baieţi,
nu vă îndepărtaţi de noi. Orice aţi face nu ieşiţi din rând. Dacă ne vedeţi pe
noi fugind, luaţi-o şi voi la fugă…” Clar pe aici ne dăm duhul în caz de ceva
mă gândeam în acele momente. Şi iată că ajungem la locurile mult visate, la
tribuna a II-a ca boierii. Parfum se vedea meciul de acolo.
Singurul meu regret de la acest meci este că am plecat în minutul 85 deoarece
colegii mei mai fricoşi din fire s-au speriat de “aglomeraţia” de după meci. Eu
cred că de fapt s-au speriat de repercursiunile care puteau apărea în cazul în
care Timişoara marca vreun gol şi ei erau văzuţi cu fularele mov ale
Timişoarei. S-a terminat 0-0 şi noi cel puţin am fost mulţumiţi.
Mai multe imagini de la acest meci şi cu eroii acestei poveşti.
(Florin Paltanea)
Madrid - "Estadio Santiago Bernabeu"
Într-o după-amiază înnourată din august 2008, aflat în concediu la Madrid, am decis să vizitez fabuloasa arenă a echipei Real Madrid. Cu 1 euro am ajuns cu metroul în faţa stadionului, am mers la casa de bilete şi am luat bilet pentru un tur al stadionului, care a costat 12 euro.
Pe partea pe care am intrat eu, am fost invitat într-un lift şi am urcat la ultimul nivel al stadionului, de unde imaginea stadionului esre fabuloasă.
A urmat muzeul clubului Real Madrid, care m-a impresionat cel mai mult şi unde la loc de cinste se află trofeele obţinute în diverse competiţii
Macheta stadionului "Santiago Bernabeu" din muzeul clubului
Hagi, o amintire frumoasă şi pentru madrileni
Alături de echipa Real Madrid
Am ieşit din muzeu la nivelul tribunei I
Am continuat turul la nivelul gazonului
Apoi am ajuns în faţa tribunei oficiale
Am revenit pe teren, în zona băncilor de rezervă
Am continuat turul stadionului cu vizitarea vestiarelor
Şi în sala unde au loc conferinţele de presă
Turul stadionului se încheie în magazinul clubului, de unde mi-am cumpărat şi eu mai multe accesorii, iar la ieşire am avut un bonus special: am dat peste o expoziţie de maşini de epocă
(Robert Vlad)
Barcelona - "Estadio Nou Camp"
Stadionul "Nou Camp" din Barcelona este unul dintre lucrurile care trebuie musai văzute dacă ajungeţi în capitala catalană. Dincolo de faptul că este casa "extratereştrilor" în frunte cu Messi, arena arată industria care stă în spatele unuia dintre cele mai puternice branduri catalane - CF Barcelona.
Am luat un autobuz din Piaţa Spaniei şi într-un timp relativ scurt am ajuns la stadion.
Pe partea pe care am intrat noi în stadion, trecând printr-o parcare în care fiecare loc este numerotat - şi am convingerea că este respectat la fiecare eveniment - am ajuns la magazinul clubului. Acolo unde găseai orice ţi-ar fi trecut prin cap, dar având sigla clubului.
Am cumpărat câte ceva din magazin şi ne-am luat şi bilete pentru turul stadionului. Am ieşit din magazin, urcând apoi pe una dintre pasarele pentru a ajunge la muzeul clubului.
Muzeul clubului - vitrina cu trofee, una impresionantă...
Prima echipă a Barcelonei, 1929
Fluierul cu care s-a arbitrat primul meci pe "Nou Camp"
Trofeul UEFA Champions League ocupă un loc aparte în vitrina cu trofee a clubului catalan
Legitimaţia nr. 1 a clubului CF barcelona - întemeietorul său, Juan Gamper
Alte două trofee importante: Supercupa Europei (stânga) şi Trofeul Juan Gamper (dreapta)
După ce am văzut pe un ecran uriaş, digital, secvenţe din meciurile celebre ale Barcelonei, inclusiv loviturile de departajare de la finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, de la Sevilla, câştigată de Steaua, am ieeşit în arenă, undeva în zona tribunei oficiale, de unde ni s-a dezvăluit întreaga grandoare a areneie barceloneze
Apoi am continuat turul stadionului, cu zona neutră, cu sala pentru conferinţe de presă, precum şi cu vestiarul oaspeţilor, unde se află imaginile mai multor fotbaloşti care au fost oaspeţi ai acestei arene
Din vestiarul oaspeţilor, am ieşit pe tunel, unde din difuzoare se auzea imnul Barcelonei şi un fond sonor de parcă tribunele ar fi fost pline. Un sentiment unic... Şi apoi am ieşit pe teren, unde am sorbit fiecare imagine, spre tribună sau spre băncile de rezervă
Alte imagini de la nivelul gazonului
Am fost îndrumaţi spre colţul terenului...
... şi am urcat la ultimul nivel al tribunei, deasupra "oficialei", la masa presei. Fiecare loc de la masa presei are în afara de scaun şi măsuţă numeroase prize pentru laptop, monitor şi nelipsitul internet, fiind izolat de restul tribunei şi de celelalte locuri de la masa presei
Cam aşa se vede stadionul de la masa presei
Am ieşit şi coborând scările exterioare am văzut sala de sport, unde au loc meciurile echipei de baschet...
... mai multe terenuri de antrenament...
... iar în vecinătate se vedea unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Barcelona, Rey Juan Carlos, acolo unde se cazează Real Madrid ori de câte ori vine la Barcelona
Când am fost noi mai erau câteva zile până la meciul din grupele Champions League, CF Barcelona - AC Milan, în septembrie 2011. Am plecat de la arenă cu o mare bucurie a tot ceea ce am văzut şi ne-am promis în sinea noastră că vom reveni aici la un meci, pentru că ne închipuim că atmosfera la un meci nu poate fi decât una fanuloasă, capacitatea tribunelor fiind de aproape 100.000 locuri.
Lisabona - ”Estadio Da Luz”
Într-o după-amiază frumoasă de la începutul lunii mai a anului 2010, aflați în concediu la Lisabona, am decis să mergem să vedem și stadionul formației Benfica Lisabona - ”Estadio Da Luz”, ceea ce în traducere ar însemna ”Stadionul Luminii”. Am ales să mergem cu un autobuz, poate și pentru că un astfel de mijloc de transport era foarte ieftin în capitala lusitană: o,95 euro/călătoria, față de peste 1,5 euro în majoritatea celorlalte capitale europene. Autobuzul ne-a lăsat în fața complexului comercial ”Colombo”, situat peste drum de stadion. De altfel, primele imagini arată cum se vede stadionul Benficăi din fața acestui centru comercial.
Am traversat și am ajuns în fața unei dintre intrările stadionului, acolo unde am reperat imediat statuia lui Eusebio, de departe cel mai important fotbalist din toate timpurile al Portugaliei. O fotografie și am trecut mai departe...
Din păcate, odată ajunși la stadion am constatat că nu-l putem vizita, spre deosebire de alte arene, vizitele făcându-se doar la un interval regulat de timp, cu ghid și cum până la următoarea intrare mai era foarte mult timp, ne-am mulțumit cu înconjurarea stadionului (pe dinafară) și cu o vizită la magazinul clubului. Mai întâi, am ajuns la intrarea principală.
Intrarea principală este marcată nu numai de vulturul care este simbolul clubului Benfica, dar și de expresia în latina ”E pluribus unum” (Unul din cei mulți)
În fine, pe una dintre laturi, lângă acest banner cu mai mulți jucători ai Benficăi se afla intrarea în magazinul oficial al clubului. Am intrat, dar prețurile erau destul de mari, pentru unele produse chiar nejustificat de mari. Am luat un pix cu sigla clubului Benfica și ne-am îndreptat spre stația de autobuz, gândindu-ne cum arată zona în zilele marilor meciuri.
Super tare ideea Sandule. Bravo!
RăspundețiȘtergeremultumesc!
Ștergere