vineri, 31 mai 2019

Telenovela CS Cornu - Tricolorul Breaza la comisiile AJF Prahova

8 mai 2019, în sferturile de finală ale fazei județene a Cupei României. La Breaza se întâlnesc Tricolorul și CS Cornu. Gazdele se impu cu scorul de 3-0, dar cornenii formulează o contestația privind legitimarea jucătorului Cristian Negotei. Contestația ajunge la Comisia de Competiții a AJF, care solicită Comisiei pentru Statutul și Transferul Jucătorului de Fotbal precizări privind acest caz. Pe 28 mai, CSTJF, prezidată de Costel Lazăr, dă un verdict foarte clar.
CSTJF: "Legitimarea jucătorului Negotei Cristian este neregulamentară" Verdictul justificat de o serie de documente al comisiei prezidate de Costel Lazăr este fără dubiu: "Legitimarea jucătorului Negotei Cristian este neregulamentară" (facsimil - foto 1). Comisia de Competiții are altă opinie majoritară
A doua zi, Comisia de Competiții analizează din nou probele celor două părți și precizarea de la CSTJF și, paradoxal, dă un verdict care informă decizia CSTJF.

Sâmbătă, 1 iunie, meci amical internațional la Câmpina

Chiar dacă fotbalul din Câmpina are de suferit, există o echipă, Sportul Câmpina, care prin sufletul ei, Mărgărint "Mara" Ciobotaru, a reușit să aducă la Câmpina, este drept, doar pentru meciuri amicale, echipe importante din fotbalul românesc. Acum, a venit rândul unui adversar din străinătate... Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 17.30, pe stadionul "Rafinăriei", Sportul Câmpina va disputa un meci amical, în fața unei formații de nivel regional din Belgia, OS Beerst.

Liga A, etapa a 29-a. Rezultatul partidei de vineri - remiză cu multe goluri la Boldești

Priumul joc al etapei a 29-a din Liga A a avut loc vineri după0amiază, la Boldești, acolo unde a poposit formația AFC Brebu și unde s-a consemnat o remiză cu multe goluri. Rezultatul partidei și clasamentul actualizat - campinatv.ro/sport.

joi, 30 mai 2019

Liga A, etapa a 29-a. Delegări

Comisia Județeană de Arbitri a anunțat astăzi numele arbitrilor și observatorilor pentru etapa a 29-a din Liga A. Una dintre cele mai așteptate partide al rundei este cea de la Cornu, dintre CS Cornu și Tricolorul Beaza, va fi arbitrată de experimentatul Laurențiu Piciu (foto). Delegările complete - campinatv.ro/sport.

Cupa României, rezultatul celei de-a doua semifinale

După mai multe ezitări ale comisiilor AJF, a doua semifinală a Cupei Românei s-a desfășurat joi după-amiază între Tricolorul Breaza și CS Blejoi. Rezultatul - campinatv.ro/sport.

miercuri, 29 mai 2019

Comisiile AJF au decis cine va juca a doua semifinală a Cupei României, joi, 30 mai, de la ora 17.30

Meciul dintre Tricolorul Breaza și CS Cornu, pe teren 3-0, s-a prelungit la comisiile AJF, după contestația depusă de echipa vizitatoare. Comisiile AJF au cam ezitat, a fost nevoie de amânarea meciului, dar astăzi au decis cine va fi adversarul campioanei CS Blejoi în a doua semifinală a Cupei României, programată joi, 30 mai, de la ora 17.30, la Plopeni. AJF a menținut rezultatul din teren, respingând contestația cornenilor, astfel că semifinala de la Plopeni se va juca între Tricolorul Breaza și CS Blejoi. Detalii - campinatv.ro/sport.

Meciurile din week-end ale echipelor din Câmpina și împrejurimi

vineri, 31 mai, ora 18.00
Boldești: Petrolistul Boldești - AFC Brebu, Liga A
sâmbătă, 1 iunie, ora 18.00
Bănești: FC Bănești - Petrolul 95 Ploiești, Liga A

Liga A, etapa a 29-a. Avancronici

La finalul acestei săptămâni sunt programate jocurile contând pentru penultima etapă, a 29-a, din Liga A. Programul și scurte avancronici - campinatv.ro/sport.

duminică, 26 mai 2019

Istvan Kovacs a arbitrat finala Cupei Moldovei

Miercuri, 22 mai, la Chișinpu, pe stadionul Zimbrul, a avut loc finala Cupei Moldovei, care a fost arbitrată de o brigadă din România, formată din Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene. Ceilalți oficiali ai partidei au fost din Republica Moldova - arbitrul de rezervă Alexandru Tean, observatorul pentru arbitri Veaceslav Cebotari și observatorul de joc Sergiu Lisnic.

Liga A, etapa a 28-a. Rezultatele partidelor de duminică

Ultimele jocuri ale etapei a 28-a au avut loc duminică dimineață, Rezultatele complete și clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

sâmbătă, 25 mai 2019

joi, 23 mai 2019

Liga A, etapa a 28-a. Delegări

Comisia Județeană a Arbitrilor Prahova a anunțat delegările pentru meciurile etapei a 28-a din Liga A. Partida liderului de la Măneciu va fi arbitrată de Valentin Dumitru (foto). Ulterior, s-a decis schimbarea lui Valentin Dumitru cu Andrei Moroiță. Delegările complete - campinatv.ro/sport.

Liga A, etapa a 28-a. Avancronici

La sfârșitul acestei săptămâni sunt programate jocurile etapei a 28-a din Liga A. Programul și scurte avancronici - campinatv.ro/sport.

Meciurile din week-end ale echipelor din Câmpina și împrejurimi

sâmbătă, 25 mai, ora 17.00
Cocoșești: Real Rio Cocoșești - CS Valea Doftanei, Superliga B
sâmbătă, 25 mai, ora 18.00
Breaza: Tricolorul Breaza - Teleajen Văleni, Liga A

duminică, 12 mai 2019

Liga C, Seria Câmpina, etapa a 22-a. Rezultate și clasament

Unirea Bărcănești - AS Pușcași 0-3, fără joc
Arizona Zalhanaua - Energia Pietroșani 1-3

Liga C, Seria Mizll, etapa a 20-a. Rezultate și clasament

Viitorul Ceptura - Victoria Fântânele, neprogramat
Recolta Dumbrava - Unirea Lacul Turcului 1-1

Liga B, Seria Sud, etapa a 25-a. Rezultate și clasament

CS Cornu II - Prahova Tinosu 1-5
CS Mănești Băltița - ACS Aricești II 5-2

Liga C, Seria Văleni, etapa a 22-a. Rezultate și clasament

Tricolor Coțofenești - CSC Berceni II
CS Scorțeni Mislea - Flacăra Filipești de Târg 0-1

Liga B, Seria Est, etapa a 22-a. Rezultate și clasament

Sportul Valea Călugărească - Progresul Puchenii Moșneni 0-1
Podgoria Vadu Săpat - Olimpia Gornet Cricov 1-3

Liga B, Seria Nord, etapa a 25-a. Rezultate și clasament

Voința Măgurele - Gloria Vâlcănești 1-2
Steaua Sângeru - Victoria Olteni 7-1

Superliga B, etapa a 27-a. Rezultate și clasament

Unirea Teleajen - Petrolul Ologeni 8-3
Brădetul Ștefești - Petrolul Băicoi 0-3, fără joc

Superliga B. Sportul Câmpina - Carpați Sinaia 3-1

După ce săptămâna trecută a stat, din cauza numărului impar de echipe din Superliga B Prahova, Sportul Câmpina a revenit în această etapă, întâlnind pe teren propriu formația Carpați Sinaia. Echipa câmpineană, pregătită de Marius Palancianu și Philip Basma, a înscris prin Ed. Constantin, Nichifor și Spurcaciu, iar formula trimisă în teren i-a cuprins pe: C. Constantin - Biro, Basma, C. Radu, Voicu, Neagu, Ed. Constantin, Rădulescu, Corneanu, Drăghici, Nichifor. Au mai intrat: Spurcaciu, Crețu, Roșu și Dinică.

Caraimanul Kids Cup, o bucurie pentru toți copiii participanți

Caraimanul Kids Cup s-a desfășurat sâmbătă, la Bușteni, competiția fiind organizată de fostul arbitru divizionar Ciprian Geambazu, de Lucian Moise și Cornel Vișan, cu sprijinul Primăriei Bușteni. Din păcate, vremea nu a prea ținut cu organziatorii și cu copiii dornici să se întreacă. În aceste condiții, întrecerile pentru grupele 2007 și 2008 au fost amânate, la celelalte categorii de vârstă urcând pe podium următoarele echipe:

Liga A, etapa a 26-a. Rezultatele partidelor de duminică

Ultimele meciuri ale etapei a 26-a s-au încheiat în urmă cu puține minute. Rezultatele și clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

sâmbătă, 11 mai 2019

Liga A, etapa a 26-a. Rezultatele partidelor de sâmbătă după-amiază

Două jocuri din Liga A, etapa a 26-a, s-au desfășurat sâmbătă după-amiază. Rezultatele înregistrate în meciurile de la Breaza și Brebu și clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

Juniori A, campionatul județean, etapa a 15-a, rezultate și clasament

CS Cornu - Petrolistul Boldești 5-1
CS Mănești Coada Izvorului - Avântul Măneciu 8-0

Juniori B, campionatul județean, etapa a 21-a, rezultate și clasament

HM Junior Câmpina - Sportul Valea Călugărească 0-3, fără joc
Luceafărul Drajna - AS Tg. Vechi Stăncești 0-3, fără joc

Juniori C, campionatul județean, rezultate

Play-off (locurile 1-6), etapa a 4-a
HM Junior Câmpina - Astra Ploiești 0-3
Petrosport Ploiești - Petrolul II Ploiești 1-2

Juniori D, campionatul județean, etapa a 23-a, rezultate și clasament

Petrolul Ploiești - Viking Ploiești 2-1
HM Junior Câmpina - CSM Ploiești, neprogramat

Juniori E, campionatul județean, etapa a 29-a, rezultate și clasament

CS Valea Doftanei - Viking Ploiești, neprogramat
CSO Plopeni - Petrosport II Ploiești 3-1

CS Câmpina a participat la Bușteni la Caraimanul Kids Cup

Sâmbătă, 11 mai, la Bușteni, pe stadionul Caraimanul a avut loc Caraimanul Kids Cup, o competiție rezervată copiilor născuți între anii 2007 și 2011. În ciuda vremii neprietenoase, copiii s-au angrenat în meciuri disputate, unele chiar palpitante, luptându-se așa cum au văzut la televizor.

Imagini cu brigada lui Hațegan la Chelsea - Eintracht Frankfurt, semifinala Europa League

Ovidiu Hațegan și brigada sa și-au demonstrat încă o dată incontestabila valoare internațională la un meci de top, un meci foarte greu. UEFA i-a încredințat lui Hațegan returul semifinalei Europa League dintre Chelsea Londra și Eintracht Frankfurt. A fost un meci extrem de greu, tensionat, cu multă presiune și o miză enormă, pe care Hațegan și colegii săi l-au dus la bun sfârșit. Medicul din Arad a alergat enorm de mult, reușind într-un meci solicitant, cu un consum fizic și psihic incredibil, să-și impună deciziile și să fie respectat de jucătorii ambelor echipe, care valorează peste un miliard de euro. De asemenea, asistenții au rezolvat perfect mai multe situații foarte grele de ofsaid.
Brigada a fost formată din Ovidiu Hațegan - Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe - Radu Petrescu, Sebastian Colțescu - Pavel Kralovec (Cehia), Adrian Ghinguleac. Întâlnirea de pe Stanford Bridge s-a terminat la egalitate, 1-1, la fel ca meciul tur, londonezii calificându-se la lovituri de departajare, cu 4-3.

joi, 9 mai 2019

Meciurile din week-end ale echipelor din Câmpina și împrejurimi

sâmbătă, 11 mai, ora 18.00
Breaza: Tricolorul Breaza - Petrolistul Boldești, Liga A
Brebu: AFC Brebu - Tinerețea Izvoarele, Liga A

Liga A, etapa a 26-a. Delegările arbitrilor și observatorilor

Comisia Județeană a Arbitrilor Prahova a anunțat în această seară delegările arbitrilor și observatorilor pentru meciurile etapei a 26-a. În această rundă sunt programate mai multe meciuri interesante, la Breaza, Plopeni și Cornu, pe acest din urmă teren poposind liderul, CS Blejoi, întâlnirea fiind arbitrată de unul dintre arbitrii din loturile republicane, Mădălin Dicu (foto). Delegările complete ale arbitrilor și observatorilor la această etapă - campinatv.ro/sport.

miercuri, 8 mai 2019

Cupa României, sferturi, faza județeană. Rezultate

Sferturile de finală ale fazei județene a Cupei României s-au încheiat în urmă cu puține momente. Rezultatele complete și echipele calificate - campinatv.ro/sport.

Liga A, etapa a 26-a. Avancronici

La finalul acestei săptămâni au loc meciurile etapei a 26-a din Liga A, jocuri atractive anunțându-se la Cornu, Plopeni și Breaza. Programul și avancronicile jocurilor - campinatv.ro/sport.

marți, 7 mai 2019

La AJF Prahova, ca pe vremea... "tabloului"! Arbitri suspendați doar pentru că au opinii!

Ceea ce se petrece în aceste zile la AJF Prahova, în special în cadrul Comisiei de Arbitri, depășește orice limită a imaginaibilului. S-a ajuns doar la situații aberante, totul pentru că cei din fruntea fotbalului prahovean nu acceptă nici o părere care nu este pe placul lor. Că sunt "gospodari", că sunt "comuniști", se mai știa, dar ceea ce s-a întâmplat acum este strigător la cer.

Hațegan, delegat în semifinalele Europa League, Chelsea - Eintracht

Returul semifinalei Europa League Chelsea Londra - Eintracht Frankfurt (în tur, 1-1) a fost încredințat de UEFA brigăzii românești condus de Ovidiu Hațegan (foto). Partida este programată joi, 9 mai, de la ora 20.00 (ora locală), pe arena "Stamford Bridge". Pentru Hațegan este a doua semifinală din Europa League, după Manchester United - Celta Vigo 1-1, în urmă cu două sezoane. Precedentul meci condus de brigada lui Hațegan a fost Napoli - Arsenal 0-1, pe 18 aprilie anul acesta, în sferturile Europa League. Hațegan va fi ajutat de asistenții Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe, adiționalii Radu Petrescu, Sebastian Colțescu și rezerva Pavel Kralovec (Cehia) și rezerva pentru asistenți Adrian Ghinguleac.
Hațegan a mai arbitrat la Londra sau partide ale celor două echipe: Tottenham Hotspur - Lzio Roma 0-0, pe 20 septembrie 2012, în grupele Europa League, Ovidiu Hațegan - Zoltan Szekely, Octavian Șovre - Alexandru Tudor, Istvan Kovacs - Cristian  Nica; APOEL Nicosia - Eintracht Frankfurt 0-3, pe 3 octombrie 2013, în grupele Europa League, Alexandru Tudor - Cristian Nica, Aurel Oniță - Ovidiu Hațegan, Cristian Balaj - Octavian Șovre; Tottentham Hotspur - Fiorentina 3-0, pe 25 februarie 2016, în 16-imile Europa League, Ovidiu Hațegan - Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe - Alexandru Tudor, Sebastian Colțescu - Adrian Ghinguleac; Anglia - Spania 2-2, la Londra, pe 15 noiembrie 2016, amical, Ovidiu Hațegan - Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe - Cristian Balaj; Inter Milano - Eintracht Frankfurt 0-1, pe 14 martie 2019, în optimile Europa League, Ovidiu Hațegan - Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe - Radu Petrescu, Sebastian Colțescu - Adrian Ghinguleac.

luni, 6 mai 2019

Sâmbătă, maraton fotbalistic la Bușteni

Caraimanul Kids Cup este competiția care va avea loc la Bușteni, sâmbătă, 11 mai, începând cu ora 8.30. Va fi un adevărat maraton - 3 terenuri pregătite, 24 de echipe și peste 30 de partide, de întreaga organizare ocupându-se fostul arbitru divizionar Ciprian Geambazu, Lucian Moise și Cornel Vișan, cu sprijinul Primăriei Orașului Bușteni.
Competiția este rezervată copiilor și juniorilor, pe categorii de vârstă, anunțându-și prezența următoarele cluburi:
Copii născuți în 2011 - Sportul Câmpina, Kinder Brașov, CSM Ploiești, FC Vulcan, HM Junior Câmpina, AS Strejnic, Caraimanul Bușteni, Juniorul Brașov.
Copii născuți în 2010 - Viitorul Comarnic, AS Strejnic, HM Junior Câmpina, CSS Brașovia Brașov, CSM Ploiești.
Copii născuți în 2009 - Caraimanul Bușteni, CS Câmpina, Petrolul Ploiești, Sportul Câmpina, HM Junior Câmpina, CSM Ploiești.
Copii născuți în 2008 - AS Strejnic, Aripile Ghimbav, CSM Corbu, Caraimanul Bușteni.
Copii născuți în 2007 - FC Vulcan, Aripile Ghimbav, CS Câmpina, Caraimanul Bușteni.

Cupa României, faza județeană, sferturi. Avancronici și delegări

Pe fondul unui scandal uriaș din interiorul arbitrajului prahovean (asupra căruia vom reveni în zilele următoare), la mijlocul acestei săptămâni sunt programate partidele din sferturile de finală ale Cupei României, faza județeană. Programul, scurte avancronici și delegările - campinatv.ro/sport.

duminică, 5 mai 2019

Superliga B, etapa a 26-a. Rezultate și clasament

Viitorul Aricești - Unirea Teleajen 3-3
Real Rio Cocoșești - CS Brazi Negoiești 0-3

Liga B, Seria Nord, etapa a 24-a. Rezultate și clasament

AS Starchiojd - Măgura Slănic 2-1
Voința Gornet - Tineretul Gura Vitioarei 0-2

Liga B, Seria Sud, etapa a 24-a. Rezultate și clasament

CS Brazi Popești - Muntenii Câmpina 0-3
Prahova Tinosu - ACS Aricești 2-2

Liga B, Seria Est, etapa a 21-a. Rezultate și clasament

Olimpia Cireșanu - Viitorul Puchenii Mari 4-0
AS Gherghița - Sportul Valea Călugărească 2-0

Liga C, Seria Văleni, etapa a 21-a. Rezultate și clasament

Flacăra Filipești de Târg - Tricolor Coțofenești 2-0
Prahova Tg. Vechi - Viitorul Țipărești 5-3

Liga C, Seria Câmpina, etapa a 21-a. Rezultate și clasament

Viitorul Predești - Unirea Bărcănești 3-0, fără joc
Unirea Brătești - Arizona Zalhanaua 3-2

Liga C, Seria Mizil, etapa a 19-a. Rezultate și clasament

Victoria Fântânele - Voința Vadu Părului 5-0
Prahova Ploiești - Sportul Valea Cucului 6-1

Liga A, etapa a 25-a. Rezultatul partidei de duminică

Ultimul joc al etapei a 25-a din Liga A Prahova a avut loc duminică dimineață. Rezultatele complete și clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

sâmbătă, 4 mai 2019

Liga A, etapa a 25-a. Rezultatele partidelor de sâmbătă după-amiază

Trei jocuri ale etapei a 25-a din Liga A s-au disputat sâmbătă după-amiază. Rezultatele și clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

Juniori A, campionatul județean, etapa a 14-a. Rezultate și clasament

Avântul Măneciu - ACS Băicoi 0-5
Unirea Urlați - CS Cornu 6-1

Juniori B, campionatul județean, etapa a 20-a. Rezultate și clasament

Sportul Valea Călugărească - Luceafărul Drajna 3-0, fără joc
CSO Plopeni - HM Junior Câmpina 3-0, fără joc

Juniori C, campionatul județean. Rezultate și clasament

Play-off (locurile 1-6), etapa a 3-a
Petrolul II Ploiești - HM Junior Câmpina 0-3, fără joc
Petrolul Ploiești - Astra Ploiești, neprogramat
Savi Sport Ploiești - Petrosport Ploiești 2-4
Play-out (locurile 7-12), etapa a 3-a
CS Brazi - Petrolul 95 Ploiești II, neprogramat
CSO Mizil - Petrolul 95 Ploiești 2-5
Tineretul Gura Vitioarei - Școala de Fotbal Toader Ploiești 
Play-out (locurile 13-18), etapa a 3-a
Fortuna Breaza - Viitorul Comarnic 1-0
Unirea Lipănești - ACS Băicoi 4-2
Tinerețea Izvoarele - Voința Măgurele 7-0

Juniori D, campionatul județean, etapa a 21-a. Rezultate și clasament

CS Mănești - Petrolul II Ploiești 0-3
Petrolul Ploiești - Viitorul Mizil, neprogramat

Juniori E, campionatul județean, etapa a 27-a. Rezultate și clasament

Școala de Fotbal Toader II Ploiești - Petrosport Ploiești 0-9
CSM Ploiești - Petrolul Ploiești 1-14

Liga A, etapa a 25-a. Rezultatele partidelor de sâmbătă dimineață

Alte două jocuri din etapa a 25-a din Liga A s-au disputat în această dimineață, încheindu-se în urmă cu puține momente. Rezultatele și clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

vineri, 3 mai 2019

joi, 2 mai 2019

Meciurile din week-end ale echipelor din Câmpina și împrejurimi

vineri, 3 mai, ora 16.00
Strejnic: Petrosport II Ploiești - Sportul Câmpina, juniori E
vineri, 3 mai, ora 18.00
Ploiești, stadion Vest: Școala de Fotbal Toader Ploiești - Tricolorul Breaza, juniori E

Liga A, etapa a 25-a, delegări. Amorăriței arbitrează la Boldești

Comisia Județeană a Arbitrilor Prahova a anunțat delegările arbitrilor și observatorilor pentru meciurile etapei a 25-a din Liga A. Unul dintre cele mai așteptat meciuri, chiar cel care va deschide etapa, vineri după-amiază, Petrolistul Boldești - CSO Plopeni, va fi arbitrat de câmpineanul Mihai Amorăriței (foto). Delegările complete - campinatv.ro/sport.

S-au tras la sorți sferturile fazei județene a Cupei României

Astăzi, în jurul prâznului, la sediul AJF Prahova a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea sferturilor de finală ale fazei județene a Cupei României, jocurile fiind programate miercuri, 8 mai, de la ora 17.30.
Iată ce au decis sorții:
Avântul Măneciu - FC Bănești
CSC Berceni - CSO Plopeni
Tricolorul Breaza - CS Cornu
AS Tufeni - CS Blejoi

miercuri, 1 mai 2019

Liga A, etapa a 25-a. Avancronici

Partidele etapei a 25-a din Liga A sunt programate la finalul acestei săptămâni. Programul și scurte avancronici - campinatv.ro./sport.

Petruța Iugulescu, delegată la finala Womens Champions League

UEFA a anunțat numele oficialilor pentru finala Womens Champions League, care va avea loc sâmbătă, 18 mai, la Budapesta, între Lyon și Barcelona. Partida va fi arbitrată de o brigadă din care face parte și asistenta din România Petruța Iugulescu (foto). Brigada va fi condusă de rusoaica Anastasia Pustovoitova și va fi comletată de asistenta Ekaterina Kurochkina și al patrulea oficial, unguroaica Katalin Kulcsar.
Pentru Petruta Iugulescu va fi cea de-a doua finală Womens Champions League din carieră, după ce în 2013, la Londra, pe Stamford Bridge, alături de Teodora Albon, Mihaela Gomoescu și Cristina Dorcioman, Iugulescu a făcut parte din brigada care a condus partida Lyon - Wolfsburg 0-1.
De asemenea, Petruța Iugulescu, împreună cu Mihaela Gomoescu, a fost deja seelctată pentru turneul final al Cupei Mondiale feminine din vara acestui an, care se va desfșura în Franța.
Petruța Iugulescu va împlini pe 20 septembrie 40 de ani și se află pe lista FIFA din anul 2005.