joi, 28 februarie 2019

Liga A, etapa a 16-a. Delegări

La finalul acestei săptămâni se reia campionatul Ligii A Prahova, cu etapa a 16-a, prima a returului. Nu se poate vorbi de un cap de afiș al acestei runde, în condițiile în care echipele de pe podium au meciuri pe terenuri proprii cu echipele din subsolul clasamentului. Liderul clasamentului este FC Bănești, care va întâlni în fața propriilor suporteri formația CS Mănești Coada Izvorului, într-un meci care va fi arbitrat de veteranul Ionuț Neagu (foto): Delegările complete ale etapei - campinatv.ro/sport.

marți, 19 februarie 2019

Ovidiu Hațegan va conduce partida Benfica - Galatasaray, în Europa League

Benfica Lisabona - Galatasaray Istanbul este meciul pe care UEFA i l-a încredințat lui Ovidiu Hațegan (foto) în returul 16-imilor Europa League, partida fiind programtă la Lisabona joi, 21 februarie, de la ora 22.00 (ora României). În tur, lusitanii s-au impus la Istanbul cu 2-1. Hațegan va fi ajutat de asistenții Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe, adiționalii Radu Petrescu, Sebastian Colțescu și rezerva Adrian Ghinguleac. Observatorii jocului au fost desemnați finlandezul Kaj Natri - pentru arbitraj, și scoțianul David Findlay - pentru joc.
Hațegan a mai condus partide la Lisabona sau în care să fie implicate cele două echipe: Sporting Lisabona - Nordsjaelland 2-1, pe 25 august 2011, în play-off Europa League, Ovidiu Hațegan - Ionel Popa, Octavian Șovre - Istvan Kovacs; Bordeaux - Benfica Lisabona 2-3, pe 14 martie 2013, în optimi Europa League, Ovidiu Hațegan - Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe - Sebastian Colțescu, Istvan Kovacs - Adrian Ghinguleac; Benfica Lisabona - Atletico Madrid 1-2, pe 8 decembrie 2015, în grupele Champions League, Ovidiu Hațegan - Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe - Alexandru Tudor, Sebastian Colțescu - Adrian Ghinguleac; Sporting Lisabona - CF Barcelona 0-1, pe 27 septembrie 2017, în grupele Champions League, Ovidiu Hațegan - Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe - Istvan Kovacs, Sebastian Colțescu - Adrian Ghinguleac.

Istvan Kovacs a fost delegat în 16-imile Europa League, la Dinamo Zagreb - Viktoria Plzen

UEFA l-a delegat pe arbitrul român Istvan Kovacs (foto) la una dintre partidele din returul 16-imilor de  finală din Europa League, Dinamo Zagreb - Viktoria Plzen, în tur 1-2. Kovacs va fi ajutat de asiatenții Vasile Marinescu, Ovidiu Artene, adiționalii Horațiu Feșnic, Marius Avram și rezerva Alexandru Cerei. Partida este programtă la Zagreb, joi, 21 februarie, de la ora 19.55 (ora României). Observatorii jocului sunt Alain Hamer, din Luxemburg, pentu arbitraj, și Bernhard Neuhold, din Austria, pentru joc. Kovacs a mai arbitrat la Zagreb sau partide în care au fost implicate cele două echipe: PSV Eindhoven - Dinamo Zagreb 2-0, pe 7 noiembrie 2013, în grupele Europa League, Cristian Balaj - Sebastian Gheorghe, Ovidiu Artene - Alexandru Tudor, Istvan Kovacs - Octavian Șovre; Viktoria Plzen - Dinamo Minsk 2-0, pe 17 septembrie 2015, în grupele Europa League, Marius Avram - Valentin Avram, Vladimir Urzică - Istvan Kovacs, Radu Petrescu - Mircea Orbuleț.

sâmbătă, 16 februarie 2019

Cupa României, faza județeană, turul al III-lea, rezultatele complete

Sâmbătă și duminică s-au desfășurat primele meciuri oficiale din fotbalul prahovean în anul 2019. Iată rezultatele:
CS Cornu II - Avântul Măgureni 6-4
Steaua Sângeru - Olimpia Gornet Cricov 5-5, 4-5, la lovituri de departajare
Tineretul Poienarii Burchii - CS Mănești 2-5
Unirea Lipănești - Voința Măgurele 0-0, 0-2, după prelungiri
Viitorul Țipărești - Stejarul Goruna 2-2, 2-4, după prelungiri
AS Bănești - AS Tufeni 0-3
Prahova Tg. Vechi - CS Brazi Popești 3-2
Olimpia Comarnic - Fortuna Breaza 4-3
AS Pușcași - Progresul Puchenii Moșneni 4-6
CS Șirna Tăriceni - CS Șirna Varnița 1-2
Viitorul Provița de Sus - Muntenii Câmpina 2-2, 3-2, după prelungiri

vineri, 15 februarie 2019

Hațegan a arbitrat fără cusur partida Celtic - Valencia 0-2

Ovidiu Hațegan a condus aseară partida Celtic Glasgow - CF Valencia, scor 0-2, în prima manșă a 16-imilor de finală din Europa League. Hațegan a fost ajutat de asistenții Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe, adiționalii Radu Petrescu, Sebastian Colțescu și rezerva Adrian Ghinguleac. Arbitrajul brigăzii românești a fost fără cusur, chiar dacă a avut și mai multe faze grele, la limită.

marți, 12 februarie 2019

Hațegan, delegat la Celtic Glasgow - Valencia, în Europa League

Ovidiu Hațegan (foto) a fost delegat de UEFA la partida Celtic Glasgow - CF Valencia, din prima manșă a 16-miilor Europa League. Partida va avea loc joi, 14 februarie, de la ora 22.00 (ora României), iar Hațegan va fi ajutat de asistenții Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe, adiționalii Radu Petrescu, Sebastian Colțescu și rezerva Adrian Ghinguleac.
Hațegan a mai arbitrat partide la Glasgow sau în care să fie implicate cele două echipe:

duminică, 3 februarie 2019

Amical. Muntenii Câmpina - Tricolorul Breaza 3-4

Muntenii Câmpina și Tricolorul Breaza au oferit în această dimineață, pe sinteticul de la Căminul Petrol, din Câmpina, un meci plăcut, în care s-a marcat de nu mai puțin de șapte ori. Sigur, fiind vorba de un meci amical, scorul a fost mai puțin important, antrenorii Mugurel Negreanu (Muntenii) și Florin Stăncioiu (Tricolorul) dorind doar să verifice potențialul formațiilor lor la acest stadiu al pregătirilor înaintea reluării sezonului oficial. Golurile partidei au fost marcate de Grigore, Duricu și Tandalache, respectiv, Chivu (2), Al. Dumitru (foto) și Vișan, primii doi marcatori pentru brezeni fiind transferați chiar în această săptămână de la Bănești.

Amical. FC Bănești - Sportul Câmpina 7-1

Pe terenul sintetic de la Căminul Petrol din Câmpina a avut loc sâmbătă un meci amical între FC Bănești și Sportul Câmpina. Liderul Ligii A a evoluat de o maniera entuziasmantă, impunându-se cu un poate mult prea dur 7-1, golurile formației antrenate de Claudiu Dumitrescu (foto) fiind marcate de Decebal Nae (3), Copilu, G. Dumitru, Ariciu, dar și nou venitul Ionuț Vintilă, care ar putea parafa zilele următoare o înțelegere cu gruparea din Bănești.

vineri, 1 februarie 2019

Întăriri pentru Tricolorul Breaza înaintea meciului amical de la Câmpina

În această săptămână, Tricolorul Breaza a reușit transfertul a trei jucători importanți - fundașlul central Alexandru Dumitru, mijlocașul central Ciprian Chivu, ambii venind de la FC Bănești, și "repatrierea" lui Cristian Negotei (foto), un jucător care a mai evoluat pentru formația brezeană atunci când aceasta realiza promovarea în Liga a 2-a. Cristian Negotei a fost plecat în ultimii ani în Spania, acolo unde ne-a mărturisit că a jucat fotbal doar în sală, dar s-a bucurat la întoarcerea acasă să-l regăsească pe fostul său coleg și prieten, Marius Vișan, în postura de director al clubului, stabilind împreună să pună umărul la îndeplinirea obiectivelor propuse de echipa pregătită de tehnicianul Florin Stăncioiu.
Toate aceste transferuri importante pentru nivel județean vin pentru gruparea brezeană exact înaintea meciului amical pe care îl vor disputa duminică, de la ora 11.00, pe terenul sintetic de la Căminul Petrol, din Câmpina, îmn compania formației Muntenii Câmpina.