miercuri, 3 octombrie 2012

Marius Beudeanu, instructor UEFA, critică destul de dur conducerea CCA!

Marius Beudeanu (foto) a fost arbitru asistent FIFA, iar în prezent este instructor UEFA pentru arbitri asistenţi. S-a întors recent de la Nyon şi într-o postare pe contul său de Facebook atacă destul de dur conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor. Iată şi textul publicat de Beudeanu:
"Vineri m-am întors de la sediul UEFA unde am participat la un nou curs CORE (Center Of Refereeing Excellence) în calitate de instructor UEFA pentru arbitri asistenţi. Spre satisfacţia mea, toţi cei 8 asistenţi de care am răspuns pe parcursul acestui an (din Portugalia, Suedia, Kazahstan şi Insulele Faroe) au absolvit cursurile cu Diplomă, spre deosebire de alţii care au primit doar un Certificat de participare. Din păcate, imaginea arbitrajului românesc este puternic "shifonată" de turbulenţele din ultima perioadă, dar şi de modul defectuos, nediplomaticî n care şefii CCA au tratat relaţia bilaterală cu Comisia de Arbitri UEFA, aroganţa şi atitudinea sfidătoare a acestora producând "pagube" pe termen lung. Pe parcursul acestor 7 zile am avut nenumărate discuţii amicale, despre arbitrii noştri şi despre arbitraj în general, cu personalităţi ale arbitrajului european şi atât cât am putut, m-am străduit, ca de obicei, să fac lobby pentru ai noştri arbitri, dar concurenţa este extrem de dură! Nu va fi deloc usor pentru ei. Prima întrebare care mi-a fost adresată, la sosire, a fost dacă actuala CCA se foloseşte, pe plan intern, de serviciile mele!!! Desigur că nu am putut să-i mint (ar fi o greşeală fatală pentru mine) şi a trebuit să prezint adevărul gol-goluţ. La întrebarea care sunt criteriile de selecţie pentru specialiştii care se ocupă de pregătirea arbitrilor români, am evitat orice răspuns, am dat-o "cotită" cum spunem noi, pentru a nu afecta imaginea CCA... deşi nu ştiu dacă am făcut bine şi dacă cineva va aprecia acest lucru. Oricum, am specificat răspicat, ori de câte ori am avut ocazia, că arbitrii români, în special cei internaţionali, merită atenţia şi consideraţia UEFA pentru profesioanlismul lor, pentru probitatea morală de care dau dovada, pentru faptul că nu au fost implicaţi în aceste scandaluri. În rest, a fost o "ieşire" faină, cu muncă, soare şi momente de relaxare (SPA în Franţa) şi cina festivă în Geneva".
Un punct de vedere interesant...

2 comentarii:

  1. Cred ca titlul este un pic cam fortat .Nu numai ca nu am intentionat sa critic actuala conducere CCA dar...chiar am si protejat-o in fata tuturor oficialilor UEFA cu care am stat de vorba .
    Va anunt eu atunci cand voi avea ceva dur de spus la adresa CCA .

    Marius Beudeanu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru interesul acordat acestui material! Nu am spus nicaieri ca ati criticat actuala conducere a CCA!!! Nici chiar dvs in postarea respectiva nu ati spus la cine v-ati referit, asa ca nici eu nu am facut nici o precizare in acest sens!
      Va astept pe acest blog cu mare bucurie ori de cate ori doriti sa spuneti ceva!
      Bafta si s-auzim de bine!

      Ștergere