Cazul "Blejoi - Păuleşti" pare a fi departe de a se fi încheiat. Joi a avut loc şedinţa Comisiei de Apel, dar decizia nu a fost comunicată părţilor nici până la această oră! În această situaţie, Daniel Iancu, de la CS Păuleşti, ne-a declarat: "Este inadmisibil ce se întâmplă la AJF Prahova!
Probabil că nici Comisia de Apel nu ne va da dreptate, astfel încât anunţ încă de pe acum că în cazul unui verdict nefavorabil, clubul nostru va continua să urmeze celelalte proceduri de atac, ajungând până la FRF. În plus, solicităm public demisiile domnilor Negoiţă şi Achimescu, cei la care este ceva firesc măzgălirea legitimaţiilor de joc cu pastă corectoare! Pentru că noi apreciem că nu este posibil aşa ceva, practica lor deschizând drumul unor inocrectitudini, noi cerem demisiile lor. În plus, continuăm să credem că jucătorul pe care l-am contestat noi nu avea drept de joc şi cerem să câştigăm partida respectivă cu 3-0. Că e vina clubului advers sau a unor slujbaşi ai AJF-ului, pe noi nu ne interesează! Nu vreau să fiu înţeles greşit, felicit echipa CS Blejoi pentru evoluţia din teren şi pentru noua conducere pe care o are, dar consider că cine greşeşte, trebuie să plătească! De asemenea, îi solicit public preşedintelui AJF să îşi precizeze punctul de vedere asupra acestui scandal şi să nu se mai ascundă în spatele unor comisii. Fie îi demite pe membrii acestei comisii, fie pleacă şi el cu ei!"
De urmărit...
Bravo Daniele fiti tari si urmativa demersul. Cautati dreptatea mai departe asa cum trebuie so faca si cei de Breaza. Trebuie sa se termine odata cu batjocura acestor indivizi platiti din banii echipelor si care sunt de fapt in slujba tuturor echipelor, nu sa aiba afaceri numai cu unele iar altii sa fie bataia lor de joc. Acolo trebuie facuta ordine si sa plece toti care sunt slugile lu Cringasu cu el cu tot!
RăspundețiȘtergereCat sta don Lica pe zona vedeti sa nu se faca ceva in acest sens!
RăspundețiȘtergere