sâmbătă, 2 martie 2013

"Liga lu' Lică": FC Băneşti - CSO Plopeni 1-0

De ce se temea cel mai mult antrenorul Ion Burchi nu a scăpat în meciul oficial de debut în anul 2013. Tehnicianul băneştean a fost cel care a propus amânarea reluării campionatului, acum două zile AJF-ul a hotărât că se poate juca, dar o "babă", un capriciu al vremii, a făcut ca tocmai la ora meciului FC Băneşti - CSO Plopeni să ningă, să fie frig, iar terenul să pună mari probleme ambelor echipe. În ciuda acestor inconveniente, băneştenii au dominat mai mult din punct de vedere teritorial, au avut ocaziile mai clare, concretizând una singură, prin Florin Cristache (foto) (minutul 60), atunci când a scăpat pe partea dreaptă şi după o cursă solitară a şutat la colţul lung, fără nici o speranţă pentru portarul formaţiei adverse.
Antrenorul Ion Burchi a jucat în această partidă cu: Lepădatu - Bej, Popa, Gorgan, Grigoraş - Albu, Budileanu, Chivu, Filote - Cristache, M. Negreanu. Au mai jucat: Conac, Dârstaru, Hromei, Lungu.
Partida a fost arbitrată de Laurenţiu Piciu - Cătălin Popovici (ambii din Ploieşti), Ciprian Geambazu (Buşteni), iar observator a fost Vasile Radu (Ploieşti).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu