joi, 22 august 2013

George Andrei continuă lupta pentru şefia AJF în instanţă

După trecerea câtorva zile de la mascarada de Adunare Generală a AJF Prahova, care a dus la realegerea "de o manieră entuziasmantă" (după cum aprecia un aşa zis gazetar) a lui "Don Lică", omul căruia această adunare i-a interzis să candideze, George Andrei (foto), a decis să continue lupta. "Voi contesta în instanţă alegerile abuzive pentru conducerea AJF Prahova. Asta este singura soluţie, pentru că aceste alegeri au fost organizate pentru continuarea mandatului actualului preşedinte, care, de altfel, a fost singurul candidat, după respingerea dosarului meu, pe motiv că nu aş fi îndeplinit timp de patru ani neîntrerupţi o funcţie de conducere în structurile fotbalistice. Am demonstrat că îndeplinesc şi această cerinţă, având chiar un act eliberat de AF Prahova în acest sens, dar comportările de-a dreptul huliganice ale unor dintre cei prezenţi au împiedicat desfăşurarea forească a unor alegeri.
Demersul pe care îl fac nu trebuie interpretat ca fiind realizat special pentru mine, ci pentru tot ce înseamnă mişcarea fotbalistică din ţară, deoarece nu cred că este normal ca un Gheorghe Hagi, Gică Popescu, Octavian Grigore, Dumitru Jipa, Ştefan Preda şi alţii să nu aibă dreptul de a candida la funcţia de preşedinte al AJF Prahova, din cauza unor condiţii dubioase, introduse abuziv de conducerea AJF Prahova în Statut", a declarat George Andrei.
Cum în ultima vreme, atunci când s-a aflat pe masa mai multor instanţe noul Statut al AJF Prahova, "Don Lică" şi Filcea au pierdut cu brio, este de aşteptat ca instanţa să decidă anularea mascaradei de alegeri de vinerea trecută, ceea ce ar pune într-o oarecare dificultate şi FRF.

10 comentarii:

  1. nenea ANDREI .gata ai pierdut asteapta inca 4 ani , ai vazut ca nici cei care iti spuneau ca vor merge cu tine nu au votat cum trebuie.????

    RăspundețiȘtergere
  2. Din tot ce am urmarit cu aceste alegeri la AJF Prahova, vad ca sunt cativa care chiar nu au inteles demersul lui Andrei, sau vor sa nu-l inteleaga. Concluzia mea ar fi si sper sa nu fi inteles gresit, ca Andrei a vrut sa demasce matrapazlacurile lui don Lica cel care se bate cu pumnii in piept cat este el de corect. Dar traim in Romania si la loc de frunte sunt smecherii. De aia la tot pasul ne lovim numai de inselaciuni,matrapazlacuri in loc sa luam atituduine impotriva impostorilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nenea ardei, nu e vorba de votat, e vorba de corectitudine, moralitate si alte treburi ale fotbalului prahovean. Dar voi gasca nu aveti decat alte cuvinte in vocabular gen japca,cascaval, malai si alte chestii. Va veni si ziua cand se va face lumina in dedesubturile ajf-ului.

    RăspundețiȘtergere
  4. si cand am zis ardei m-am referit la anonimul de la 23.09

    RăspundețiȘtergere
  5. continuand demersul in justitie am convingerea ca dl. Andrei va reusi sa se faca lumina si dreptate in fotbalul judetean care este dupa cum au decurs lucrurile la adunatura de la carciuma, un bun al nesimtitului de crangasu si al gastii lui de golani

    RăspundețiȘtergere
  6. ha-ha unde statea corectul>>>bai fratilor pleca o gasca venea alta (anrei,zemcenco,cojocaru )chiar nu vedeti realitatea???NENEA ANDREI nu stie a pierde!!!! in sistemul in care a lucrat ei mereu erau primii......asta e tataie asteapta postasu cu pensia

    RăspundețiȘtergere
  7. sunt curios daca ai sa postezi ceea ce scriu...am participat la alegeri si recunosc am votat cu crangasu..ca toti de altfel..si sa imi raspunda domnul andrei cum as putea vota cu cineva care pe linie politica imi este impus..si face casa cu persoane gen domnul zencenco sa fim seriosi acum despre ce vorbim aici...daca ar arata putina demnitate s-ar declara invins sincer o da deja in penibil..sau a citit tot felul de benzi desenate cu super eroi..crezandu-se vreun zorro sincer pot spune nu sunt si nu am fost de partea lui crangasu dar ca si in politica m-am dus sa votez impotriva cuiva si nu sa sprijin pe cineva..si te rog pe tine sa imi raspunzi cum te-ai fii simtit daca te-ai fii prezentat la vot la prezidentiale locale orice vot vrei tu care se presupune a fii liber si democratic si ti se da un buletin deja stampilat iti spun eu ca in 89?? asa ca sfatul meu si cred ca si al celorlalti barbia in piept si ia-o usurel in joc de glezne..mai incalzeste-te vreo 4 ani si poate cine stie ne convingi atunci pe sabia ta dle andrei nu cu practici securiste..
    eu ceea ce am spus aici pot proba..convorbiri inregistrate si tot tacamul..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ca sa inteleg un lucru clar: ati primit un buletin de vot gata stampilat?! daca da, va rog sa imi spuneti in dreptul cui era stampilat? Personal, nu cred ca putea fi stampilat in dreptul lui Andrei in conditiile in care Crangasu a organizat alegerile, iar Andrei pana la urma nici nu a fost lasat sa participe!! vorbiti de influente politice, sa clarificam: cine si in ce fel v-a impus politic ceva pt aceste alegeri? si apoi, dvs vi se pare democratic ca un om sa nu fie lasat sa candideze pt o functie, mai ales cand indeplineste criteriile aberante impuse de unicul candidat?! daca l-ati fi lasat pe Andrei sa candideze si era invins la vot corect, atunci, intr-adevăr, nu ar mai fi avut ce spune si creed ca si-ar fi recunoscut infrângerea, dar asa cum ati procedat... oricum, eu astept probele pe care le aveti pt a le face publice! va promit ca daca sunt reale, eu le public!

      Ștergere
  8. ptr. anonimul de la 2:20
    probati cele spuse! dealtfel si impotriva lu crangasu au fost probate niste evidente si mascaricii de dima si filcea, unii din lingaii dictatorului nu au raspuns in nici un fel acuzelor. sa facut ca ploua. e destepti foc oamenii.

    RăspundețiȘtergere
  9. In constitutie sunt garantate drepturile de a alege si de a fi ales .Experienta inseamna altceva , si nu este o garantie a succesului.Cred ca este normal sa se foloseasca acelasi statut dupa care a fost ales si actualul presedinte .Daca se respecta principiile DEMOCRATIEI .Las cozile de topor sa ,,vorbeasca" in continuare .

    RăspundețiȘtergere