Postul de preşedinte a fost obţinut de Cristian Mureşan, care a adunat 36 de voturi, în vreme ce vicepreşedintele care a strâns cele mai multe voturi (39) a fost câmpineanul Cătălin Duţă, preşedintele Lido Câmpina.
Cătălin Duţă şi vitrina cu trofee după o carieră remarcabilă |
După retragerea din activitatea competiţională, Cătălin Duţă a fost antrenor, inclusiv al lotului naţional, dar a ocupat şi funcţii administrative la nivelul FRM, de fiecare dată fiind ales cu cele mai multe voturi dintre toţi vicepreşedinţii, iar uneori - aşa cum s-a întâmplat şi acum - chiar şi decât a adunat preşedintele! Cătălin Duţă este la al treilea mandat consecutiv de vicepreşedinte al FRM, iar după alegerile din week-end a declarat: "Este o onoare deosebită pentru mine, dar şi pentru sportul câmpinean, să fiu în această înaltă funcţie a FRM. Faptul că este al treilea mandat consecutiv pe care îl obţin cu cele mai multe voturi mă onorează, dar mă şi obligă! Am decis să accept propunerea pe care au făcut-o colegii mei de a accepta acest post, pentru că am vrut să continuăm un proiect comun cu preşedintele reales, Cristian Mureşan, facem o echipă bună şi, în ciuda tuturor dificultăţilor, mai ales economice, să încercăm să readucem motocrosul românesc la nivelul unei forţe în această regiune a Europei".
Ceilalţi vicepreşedinţi ai FRM aleşi la Adunarea Generală din week-end sunt Nicu Niţă şi Lucian Popoviciu.
Felicitări!Suntem mândri sa fim contemporani cu astfel de oameni!
RăspundețiȘtergereFelicitări!Suntem mândri sa fim contemporani cu astfel de oameni!
RăspundețiȘtergere