sâmbătă, 5 aprilie 2014

"Liga lu' Lică". AFC Brebu - Unirea Urlaţi, 1-1, întrerupt în minutul 90+1

Un joc interesant, între două echipe aflate în suferinţă în clasament, s-a transformat pe final într-un circ nemaiîntâlnit, chiar şi pentru maidanele lui "Don Lică". Cazul va ajunge pe masa comisiilor lui "Don Lică" şi este foarte posibil, având în vedere antecedentele,
să asistăm la măsuri de o blândeţe explicabilă doar prin... postul Paştelui.
Jocul a început echilibrat, cu o uşoară notă de dominare teritorială a gazdelor, care au apăsat din ce în ce mai tare pedala de acceleraţie, reuşind deschiderea scorului, în minutul 45, prin Marcu. După pauză, oaspeţii au egalat, iar până la final brebenii au alergat după golul unei victorii pe care ar fi meritat-o.
Şi au venit minutele suplimentare arătate de arbitrul Robert Stanciu. Ghiţă de la Unirea Urlaţi se afla în afara terenului de joc, unde primea îngrijiri medicale, iar mai mulţi spectatori dintre cei care au însoţit formaţia oaspete au intrat în incinta terenului de joc, să vadă ei cât de accidentat este favoritul lor. În acel moment, pe teren, arbitrul Robert Stanciu acordă lovitură de pedeapsă pentru AFC Brebu. Suporterii respectivi pătrund pe suprafaţa de joc, urmaţi de alţi "confraţi", cerând când socoteală arbitrului, când solictându-le jucătorilor de la Urlaţi să părăsească terenul de joc! În zadar a încercat Juju, să-şi convingă colegii să rămână pe teren, suporterii au avut câştig de cauză, iar formaţia oaspete a părăsit terenul de joc! Arbitrul Stanciu a arătat cele 3 minute, după care a întrerupt definitiv partida.
Acum, nu s-au mai petrecut alte incidente, dar decisive vor fi rapoartele întocmite de arbitrul Robert Stanciu şi observatorul Răzvan Dincuţă în rapoartele lor.
AFC Brebu a jucat în acest meci cu: Niţă - Gorgan, Militaru, Dragomir, Durbac, Marcu, Burchi, Prodan, Dorişor, Georgescu, B. Dumitru. Au mai jucat: Ciobotaru, Rada. Antrenor: Robert Săvulescu.

13 comentarii:

  1. trebuie speificat ca acei suporteri ai oaspetilor erau in stare foarte avansata de ebrietate ( BETI MORTI) fiind adusi la acest meci de o grupare politica din Urlati care se afla in campanie electorala

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este perfect adevarat. Cristian Pita se acupa de asemenea treburi.Va aduceti aminte ce sa intamplat la meciul dintre Unirea Urlati si Astra II de anul trecut?S-au strigat si s-au afisat lozinci rasiste la acest meci iar masurile care au fost luate au fost egale cu zero. Si in acest campionat cei de la Urlati sunt mobilizati de Cristian Pita la fiecare meci acasa,unde toti betivanii fac o atmosfera care nu are nici o legatura cu sportul. Mergeti la meci la Urlati si veti vedea cu ochii dvs ce se intampla. Am stat de vorba cu cativa indivizi de la Urlati si au recunoscut ca dl.Cristian Pita le da de baut de fiecare data pentru a intretine o atmosfera de huliganism in tribune. La meciurile de la Urlati nu se asigura nici cea mai elementara protectie pentru echipele vizitatoare.AJF Prahova nu vede?

      Ștergere
  2. Dar de unde stiti ca acei supprterii erau de la Urlati??

    RăspundețiȘtergere
  3. pai daca erau in stare de ebrietate trebuia sa intre pe teren sa opreasca meciul...plus k unul din ei a inceput sa dea cu pumnul si a impins arbitrul....

    RăspundețiȘtergere
  4. pai daca au venit cu masina lor......au stat toti jos langa teren....au zis ei la inceput de meci k sunt de la urlati ;)....se bucurat la golul lor...etc etc etc

    RăspundețiȘtergere
  5. Deja devii penibil, din cate stiu eu clubul gazda raspunde de organizarea partidei nu oaspetii !!

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga domn nu stiu cum puteti intreba asa ceva( pt annonim 23:28) dupa dunneavoasta un arbitru care da penalty in minutele de prelungire pt echipa gazda ,tot acestia il iau la bataie. lipseste logiga din intrebarea dumneavoantra...

    RăspundețiȘtergere
  7. Ar fi fost culmea sa ii dea penalty lu brebu si tot suporteri lor sa intre in teren !..

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu stiu ca meciul s a jucat la Brebu iar clubul gazda raspunde de organizarea jocului si integritatea fizica a jucatorilor !!iar despre faptul ca CEi care au invadat terenul erau de la urlati va doresc success sa puteti demonstra la comisii asta !!

    RăspundețiȘtergere
  10. Echipa Unirea Urlati sa retras dupa teren.....scorul o sa fie omologat cu 3-0 la masa verde ;) pt echipa gazda

    RăspundețiȘtergere
  11. Pentru anonim 10:29,daca brebu a avut penalti in minutu 90 si au sarit sa il bata pe arbitru ce spectatori crezi ca erau?e la mintea cocosului!!!!!!!!!de nu sareau cei de la brebu:)))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Erau de la breaza...am vazut eu...aveau steaguri si fulare cu 'hidrojet' :)))) sunt fani ascunsi ai Brebu! :)))) forza Ciulinii :)))

      Ștergere