luni, 8 decembrie 2014

Fortuna în ultimele trei etape: e de văzut jumătatea goală sau plină a paharului?

În ultimele trei etape din eşalonul secund din 2014, Fortuna Poiana Câmpina a înregistrat următoarele rezultate:
1-1, în deplasare, la Olimpia Satu Mare
0-0, pe teren propriu, cu FC Olt
4-5, în deplasare, la Unirea Târlungeni
Cu alte cuvinte, numai două puncte din 9 posibile, dar cu toate acestea, la primul său sezon în Liga a 2-a, Fortuna încheie pe locul secund această parte a campionatului.
Acum, au existat tot felul de discuţii privind evoluţia echipei Fortuna în ultimele trei etape. Au fost voci care au susţinut că asistăm la un declin al echipei. Poate, dacă vedem jumătatea goală a paharului, s-ar putea spune şi aşa. Totuşi, cred că se cuvin câteva precizări legate de fiecare meci în parte. Fără a căuta scuze elevilor lui Aurelian Stamate, dar prezentând elemente obiective care trebuie luate în calcul dincolo de rezultatul final, uneori sec, al unei partide.
Olimpia Satu Mare - Fortuna Poiana Câmpina 1-1
Fortuna a înscris în minutele de prelungiri, prin "căpitanul" M. Marin, iar la faza imediat următoare a marcat din nou, dar reuşita prahovenilor a fost anulată de arbitrul Dreve, la semnalizarea asistenului Szekely, înregistrarea video demonstrând că a fost vorba de o eroare a arbitrului asistent. Fără această eroare, am fi discutat de o victorie la Satu Mare!
Fortuna Poiana Câmpina - FC Olt 0-0
Pe un teren greu, îngheţat, Fortuna a întâlnit una dintre cele mai robuste echipe din această serie, cu mulţi jucători experimentaţi şi a avut în faţă un portar, Nuno Claro, în zi de graţie. În plus, Vali Munteanu a ratat cel puţin două ocazii mari de gol, care ar fi putut aduce o victorie la limită a Fortunei.
Unirea Târlungeni - Fortuna Poiana Câmpina 5-4
O formaţie nou-promovată, aşa cum este totuşi Fortuna, a dat patru goluri în deplasare, în vreme ce trei dintre golurile gazdelor, cele decisive, au venit după ieşirea fundaşului Bogdan Şandru, accidentat, ceea ce a dus la dereglarea mecanismului defensiv al Fortunei. În plus, înaintea golului 5 al gazdelor, la 4-3, Chipirliu a trimis mingea în bară, iar în loc de 4-4 s-a făcut la faza imediat următoare 5-3.
Repet, toate acestea nu sunt scuze, dar sunt lucruri reale, care s-au întâmplat la aceste trei partide şi care au influenţat fără îndoială deznodământul final al fiecărui joc în parte. Sigur, elevii lui Aurelian Stamate au partea lor de vină, dar nu ştiu câte formaţii nou-promovate au mai încheiat prima parte a campionatului pe locul al doilea!

7 comentarii:

  1. o daaa, ca in seria asta joaca real si barca..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. oooo. nu! asta nu e argument... credeam ca ai ceva de zis...

      Ștergere
    2. Argumentul cel mai clar este ipocrizia care se observa in faptul ca pretentiile echipe sunt de fapt mari, numai ca atunci cand rezultatele nu sunt cele asteptate catalogam fortuna drept echipa mica de-abia promovata. Hotarati-va!

      Ștergere
    3. Ipocrizie? Scuza-ma, dar cred ca nu cunosti semnificatia cuvantului! Dupa parerea mea, Fortuna este o echipa mica, nou-promovata, dar cu pretentii mari! Si atat!

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. pretentiile sunt mari,echipa este mica,non identitara si fara resurse semnificative iar ,antrenorul Stamate a luat o echipa de pe locul 5 fara sanse mari de play off pt ca pierduse meciurile cu contracandidatele directe (primele 5) si adus-o pe locul2 din 4 meciuri extrem de importante sau jucatori de mare valoare.Este greu de depasit Poli,un grup extrem de bine organizat si cu obiectiv clar dar din cate se intelege nu promovarea e tinta,ci play off ul,ceea ce este total realizabil.Clar jumatatea plina a paharului e de vazut pt ca Fortuna a crescut imens in ultimul an si e de vazut daca si conducerea e constienta cui se datoareaza aceasta evolutie.Oricum finantatorul a facut pasi importanti in aducerea la echipa a 2 persoane cu mare cultura fotbalistica atat organizatorica cat si tehnica . Felicitari pt rezultate, primvara vine cu suflu nou

    RăspundețiȘtergere
  4. fortuna o echipa la prima vedere mik care vine din liga a 3 a
    eu nu cred ca se astepta nimeni sa termibe pe locul 2 dar unii sunteti atat de ipocriti inkt va dati cu parerea da nu aveti bici o treaba cu fotbalul.la fortuna nu joak fotbalisti cu multe meciuri in liga 1 k la alte echipe.dupa parerea mea este o echipa buna care trebuie felicitata pt parcursul in liga a 2 a ea venind din liga a 3 a.deci despre ce vb ? unii sunteti atat de slabi inkt vroiati sa fie pe primu loc la 10 pct sau deja promovata.oricum bv lor e meritul juktorilor.cei care habar nau de ftb ar putea sa se abtina .bravo baieti meritati tot respectu nu numai din partea noastra cu si din partea conducatorilor care nu vred ca se asteptau la un loc 2.succes in retur.bafta

    RăspundețiȘtergere