Poli Timişoara
Pentru că stau în prima etapă din 2015, timişorenii îşi vor relua pregătirile luni, 19 ianuarie. Apoi, vor efectua un cantonament în străinătate, în Antalya, între 9 şi 19 februarie. S-au stabilit deja 11 meciuri amical, primul fiind pe 31 ianuarie, cu Şoimii Pâncota. În Antalya, echipa lui Dan Alexa va juca 6 amicale.
Metalul Reşiţa
Domneşte incertitudinea la echipa antrenată de Daniel Opriţa şi la care s-a întors ca director tehnic Dorinel Munteanu. Au plecat nu mai puţin de 10 jucători, dar factorii de decizie ai clubului nu au reuşit încă să se aşeze la aceeaşi masă şi să stabilească lotul, detaliile perioadei de pregătire, astfel încât lucrurile sunt incerte.
CS Mioveni
Jucătorii s-au reunit pe 12 ianuarie, sub comanda aceluiaşi antrenor, Claudiu Niculescu, acesta declarând că obiectivul este clasarea pe locul doi. La reunire au fost prezenţi 26 de jucători. Argeşenii vor efectua un cantonament montan de două săptămâni, la Cheile Grădiştei, la începutul lunii februarie, iar în lot nu se anunţă prea mari schimbări de jucători. Primul meci amical va avea loc sâmbătă, 17 ianuarie, cu ACS Dănuţ Coman (Liga a V-a).
Unirea Târlungeni
Echipa braşoveană continuă sub comanda antrenorului Daniel Bona. Faţă de lotul din jur, formaţia din Târlungeni s-a despărţit de Antal, dar a reintrat în programul de pregătire Pastor, recuperat după o accidentare mai veche. Echipa va pleca în cantonament în perioada 26 ianuarie - 6 februarie la Băile Tuşnad, până atunci având să susţină şi un prim meci amical, pe 24 ianuarie, cu un adversar nedesemnat încă.
FC Olt
Echipa s-a reunit pe 8 ianuarie, atunci când sub comanda antrenorului Dan Oprescu s-au aflat nu mai puţin de 24 de jucători, inclusiv "noutăţile" Bardu şi un mijlocaş ghanez Alhassan. Cantonamentul va avea loc în perioada 21-30 ianuarie la Cheile Grădiştei, iar lista amicalelor este destul de lungă, primul fiind programat pe 17 ianuarie, cu SCM Piteşti.
CSM Rm. Vâlcea
Reuniţi luni, 12 ianuarie, vâlcenii au o singură noutate în lot - revenirea portarului Sorin Popescu. În schimb, au plecat mai mulţi jucători, mai ales după reducerea contractelor cu 25% şi după ce clubul a intrat în insolvenţă. Pelici va putea face cu echipa sa un cantonament la baza proprie din Zăvoi, în perioada 19-30 ianuarie, pe 28 ianuarie fiind programat un prim meci amical, cu Argeş Piteşti. "Vrem play-off-ul", a fost obiectivul anunţat de Pelici la reunirea lotului.
Olimpia Satu Mare
Echipa s-a reunit luni, 12 ianuarie, cu 38 de jucători, deşi s-au înregistrat şi 3 plecări - argentinianul Laso, Apostu şi Gavrilescu. Antrenorul Tiberiu Csik va putea efectua un cantonament la Valea Măriei, fiind perfectate deja nu mai puţin de 13 jocuri amicale; primul, pe 21 ianuarie, cu FC Zalău.
Şoimii Pâncota
Reluarea pregătirilor este prevăzută pe 20 ianuarie, după numai patru zile fiind deja programat un meci amical cu CSO Sânmartin. Vor fi câteva plecări din lot, în funcţie şi de jucătorii care vor fi transferaţi sub comanda antrenorului Dan Cuedan, iar în perioada 1-8 februarie, arădenii vor efectua un cantonament în staţiunea Gârda de Sus, din judeţul Alba.
FC Bihor
Orădenii s-au reunit pe 12 ianuarie, dar s-a renunţat în această iarnă la 5 jucători, întâmplător sau nu, cei care aveau cele mai mari contracte... Au fost chemaţi la prima echipă mai mulţi juniori din pepiniera proprie, astfel că antrenorul Călin Cheregi a avut nu mai puţin de 29 jucători la primul antrenament din acest an. De luni este posibil un cantonament la Felix sau la baza proprie din Oradea, acolo unde Primăria solicita plata unei chirii destul de mari (400 milioane lei vechi, lunar, la care se adaugă TVA-ul). Orădenii au stabilit şi datele primelor meciuri amicale: pe 31 ianuarie, cu Bihorul Beiuş, şi pe 4 februarie, cu CSC Sânmartin.
FC Caransebeş
"Lanterna roşie" şi-a reluat pregătirile pe 7 ianuarie, iar după câteva zile, Alin Artimon anunţa deja nu mai puţin de 7 jucători nou veniţi. Joi, 15 ianuarie, echipa va intra într-un stagiu de pregătire centralizată, pe plan local, urmând ca între 1 şi 12 februarie, jucătorii să meargă într-un cantonament în Antalya. În ţară sunt deja programate 5 meciuri amicale, Artimon mizând că va mai putea juca 5-6 meciuri de verificare şi în Antalya.
Hai FORTUNAAAAA !!!!!!!!!!!!!! <3 <3
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere