Amintiri din arbitraj cu... Gheorghe Biziniche (XII)

După o pauză cam mare continuăm seria amintirilor din arbitraj cu Gheorghe Biziniche. Precedentele episoade le puteţi găsi aici. În episodul de astăzi o "amintire" cu celebrul personaj Gheorghe Ştefan, zis "Pinalti", cu totul şi cu totul altfel decât cel pe care îl putem vedea în zilele noastre pe ecranele televizoarelor.

"În vara lui 1995 (anul frumos în care echipa mea de suflet Petrolul câştiga Cupa Romaniei în finala cu Rapid), cursul arbitrilor de divizia A s-a desfăşurat la Mamaia, iar probele fizice au fost groaznice din cauza temperaturii extrem de ridicate din acea zi. Alături de vreo alţi zece arbitri nu am luat testul Cooper. Eram pe lista respectivă alături de regretatul Zoly Erdei, Vali Banu, Costică Vâlcea, Toma Ioan, de la Piatra Neamţ, şi alţi câţiva, toţi fiind opriţi de la delegări de către conducerea noastră şi a federaţiei ("Naşul" a fost foarte supărat, pentru că atunci, la acel curs, era prezent şi Michel Vautrot, din partea Comisiei de Arbitri UEFA). Pentru şase etape urma să ne pregătim fizic, să reluăm probele la Bucureşti şi apoi cine le lua să poata arbitra.
Totuşi, la meciuri internaţionale am rămas delegaţi, nominalizările erau deja stabilite şi transmise la UEFA. Astfel, în brigada Dan Dragoş Crăciun - Valeriu Banu, Gheorghe Biziniche - Ioan Toma am fost delegaţi la meciul Nefti Baku - Apoel Nicosia.

După întoarcerea din Azerbaidjan am dorit să plec undeva să mă pot odihni. Primesc un telefon de la Gheorghe Ştefan (foto stânga) (tot este de actualitate), care îmi propune să vin cu familia la Pangarati (pe malul lacului Bicaz) într-o casă de vacanţă, unde să mă odihnesc şi să mă pregătesc. Am luat familia, bagaje, provizii şi am plecat. Ajunşi acolo, am constatat că erau deja provizii făcute, frigiderul fiind plin.

Pentru a putea consuma tot, au venit pentru vacanţă şi cei doi copii ai familiei Ştefan. De asemenea, serile mai veneau la un grătar şi Gică Chivorchian cu preşedintele Ştefan. În prima zi, Ştefan îmi zice că trebuie să merg zilnic după lapte pentru copii sus în munte la vreo 2,5 km. La început, cam greu, apoi m-am obişnuit (cei de la stână nu vroiau să-mi dea mai mult de 1,5 litri pe zi). Alergam în fiecare zi acest traseu dus-întors şi... mi-a prins bine!

După concediu, am luat cu brio probele, această "limitare a dozei de lapte" făcută de "Pinalti" fiind o metodă foarte bună de antrenament.

Deşi aveam o relaţie bună cu "Pinalti", singura mea reţinere de la delegari (atenţie, nu suspendare) a avut loc după o fază în ultimul minut de prelungire al partidei Rapid - Ceahlăul, din campionatul următor".