sâmbătă, 4 aprilie 2015

Dezastru la concursul organizat de "Împăratu' Marean" pentru lotul de arbitri din "Liga lu' Lică"!

Opt locuri au fost scoase la concurs de "Împăratu' Marean" pentru lotul de arbitri din "Liga lu' Lică". Examenul a avut loc sâmbăta trecută, pe 28 martie, în aceste zile, comisia "împăratului" anunţând rezultatele. Dezastru total! Doar 4 locuri au putut fi ocupate! Nici o medie peste nota 9! Doar trei note peste 9 la testul fizic! Adică, DEZASTRU!
Nu este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva, dar în anii anteriori se dădea mereu vina pe "greaua moştenire", însuşi "Împăratu' Marean" afirmând la un moment dat că acesta este nivelul de pregătire la care îi lăsese pe arbitri precedenta comisie condusă de Cristian Nica! Dar acum? Acum, nu se mai poate invoca acelaşi motiv, dar ce pretenţii poţi avea ca tinerii arbitri să înveţe de la cine? De la Ionescu, zis - pe nedrept - "Meserie", de la "Împăratu' Marean" şi alţii ca ei?!
Iată notele tuturor candidaţilor, cu precizarea că la testul scris cei care nu au luat peste nota 7 nu s-a mai publicat decât calificativul "respins". Probabil că şi celor din comisia "împăratului" le-a fost ruşine cu notele obţinute de arbitri.
Mădălin Dicu (foto) (Bucov) - 9.75 (test fizic), 8.04 (test teoretic), 8.90 (media)
Sebastian Dima (Ploieşti) - 8.33 (fizic), 8.50 (teoretic), 8.42 (media)
Bogdan Ciocoiu (Ploieşti) - 7.33 (fizic), 9.05 (teoretic), 8.19 (media)
Daniel Leca (Brazi) - 7.83 (fizic), 7.40 (teoretic), 7.62 (media)
George Anastase (Coşlegi) - 9.25 (fizic), RESPINS
Marius Bărbuceanu (Brazi) - 9.25 (fizic), RESPINS
Sergiu Ristea (Ploieşti) - 8.25 (fizic), RESPINS
Iulian Bălănescu (Plopu) - 8.17 (fizic), RESPINS
Cristian Nedelcu (Câmpina) - 8.08 (fizic), RESPINS
Adrian Voicilă (Plopeni) - 8.00 (fizic), RESPINS
Adrian Dumitrescu (Vălenii de Munte) - 7.67 (fizic), RESPINS
Gabriel Gruia (Brazi) - 7.67 (fizic), RESPINS
Alexandru Nicolae Niţu (Scorţeni) - 7.67 (fizic), RESPINS
Nicuşor Rechiţeanu (Buda) - 7.58 (fizic), RESPINS
Vlad Morcilă (Aluniş) - 7.42 (fizic), RESPINS
Valentin Dediu (Valea Călugărească) - 7.33 (fizic), RESPINS
Răzvan Motoca (Buda) - 7.33 (fizic), RESPINS
Răzvan Ilaşi (Ploieşti) - 7.25 (fizic), RESPINS
Nu am ce să comentez mai mult la aceste rezultate. Ştiu doar că l-am văzut pe Mădălin Dicu la un meci şi... îmi venea să plec! Oricum, în aceste condiţii, dacă aceştia sunt candidaţii pentru lotul de elită judeţean, e clar că vreme de câţiva ani buni Prahova nu va avea pur şi simplu cu cine să se prezinte la examenele de promovare în eşaloanele naţionale!

9 comentarii:

  1. Cat timp Neagu e mentor la scoala de arbtri, e clar ca nu va creste nimic pe langa el. Ce-i poate invata?

    RăspundețiȘtergere
  2. Este usor sa critici.D-vs doar asta stiti...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ultimii arbitri care au promovat au fost Calarasu ,Moroita si Ghe Alin, dar intre ei si ce vine din urma e diferenta mare la fel stam si la jucatori cu exceptia lui Sandru ce a explodat anul trecut...nimic concret iar la echipe se vede doliu national, asa ca nu arbitri sunt principala problema si nu la arbitri e dezastru ci la jucatori si echipe dar tu cred ca ai polite mai vechi si de cativa ani i-ai macinat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca vorbiti in necunostinta de cauza. Nu am pledat niciodata o cauza personala. Cei care trebuie sa stie, am convingerea ca stiu. Si as putea da usor exemple de arbitri care au ajuns in prima liga din scoala de arbitri de la Campina. Cat despre polite, fie ele mai vechi sau nu, eu nu platesc nimic nimanui, din simplul motiv ca nimeni nu merita asa ceva, iar eu am lucruri mult mai importante si mai frumoase de facut! In materialul de fata doar am prezentat niste rezultate si am facut cateva comentarii. Atat! Nu am avut timp sa caut rezultatele examenelor din urma, dar cred ca este cel mai catastrofal examen de cand e "Imparatu'" presedinte. Iar intr-o lume normala, nu in cea a lui "Don Lica", cineva ar trebui sa raspunda, macar moral!

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai Dicu stie doar incalzirea dinainte sa o faca.Dupa primul fluier isi da in petec si arata ce caracter slab are.Poate stie si teorie,dar practica il omoara.Mai bine merge la atletism,macar acolo nu il injura nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  6. In primul rand dezastru este fotbalul prahovean: conducatori, antrenori, jucatori.Toti urmaresc greșelile arbitrilor si uita care este rolul lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fotbal de calitate sau nu..asta nu conteaza.Si pe maidan daca te duci sa arbitrezi niste copii tot trebuie sa ii respecti si sa iti faci meseria ta,chiar daca ei abia lovesc mingea.

      Ștergere
  7. Crângașu, Negoiță, Deaconu groparii fotbalului și arbitrajului prahovean.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dicu =Tirsoreanu Doi arbitri de mina dreapta a d-lui Deaconu Doi arbitri care sunt impinsi din spate (poate chiar fara voia lor )acestia stiind ca nu au caracter si personalitate mai puternica decit ptr maxim liga b si acolo cu minusuri Iar legat de Dicu Madalin :mai bine scrie cind vrea sa vorbeasca ca nu intelege nimeni cea ce spune

    RăspundețiȘtergere