În perioada 18-22 noiembrie are loc o acțiune din cadrul
Talent Coaching Programme (TCP) organizat de Comisia Centrală a
Arbitrilor. Mai întâi, în perioada 18-20 noiembrie, la Centrul de Fotbal
Mogoșoaia, se desfășoară un curs cu arbitri selecționați din cadrul
programului de talente, cu arbitri monitorizați din Liga 2 și cu
instructori de arbitri.
La întâlnire participă 12 arbitri, 11 asistenți și 13 instructori,
prin care și membri ai CCA. Arbitrii prezenți trec printr-o verificare a
pregătirii fizice, participă la teme practice pe teren, la testări
video și teoretice și, în cadrul discuțiilor pe grupuri, realizează
analize video. Tot în cadrul acțiunii, în perioada 20-22 noiembrie, arbitrii care
participă la acest curs vor merge însoțiți de instructorii desemnați
fiecăruia la partidele la care au fost delegați. La finalul jocurilor,
instructorii vor trimite evaluarea lor la Comisia Centrală a Arbitrilor.
”Aceste cursuri pe care le organizăm în România sunt
asemănătoare cu cele din programul Centre of Refereeing Excellence
(CORE) dezvoltat de UEFA. Aș spune chiar că este mai consistent,
bazându-mă pe faptul că instructorii pot ține legătura mai bine cu
arbitrii cărora le sunt mentori”, a declarat Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor și lector al cursului desfășurat la Mogoșoaia.
Lista arbitrilor participanți: Florin Andrei (Mureș), Sorin
Andrei Antonie (București), Marian Alexandru Barbu (Brașov), Dan Grigore
Botescu (București), Cătălin Ion Buși (Vâlcea), Ionuț Coza (Ilfov),
Denis Haidiner (Hunedoara), Adrian Illyeș (Prahova), Eduard Ioniță
(Constanța), Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare), Horia Gabriel Mladinovici
(București), Flavius Alin Roșu (Timiș)
Lista asistenților participanți: Ovidiu Arușoaie (Neamț),
Marius Florin Badea (Vâlcea), Romică Ionuț Bîrdeș (Argeș), Ionuț Bobe
(Teleorman), Ionel Valentin Dumitru (Prahova), Raul Constantin
Ghiciulescu (Timiș), Adrian Ionescu (Dâmbovița), Adrian Mărginean
(Alba), Mihai Marius Marica (Cluj), Ferencz Tunyogi (Sălaj), Adrian
Vornicu (Iași)
Lista instructorilor participanți: Alexandru Deaconu
(București), Aron Huzu (Sibiu), Irina Mîrț (București), Augustus
Constantin (București), Laszlo Sajtos (Sibiu), Marian Dorobanțu (Buzău),
Constantin Gheorghe (Suceava), Nicolae Grigorescu (Timișoara), Cornel
Fecioru (București), Adrian Vidan (București), Cristian Nica (Ploiești),
Eduard Dumitrescu (Pitești), Zoltan Szekely (Baia Mare), Marian Salomir
(Cluj-Napoca)
Sursa - frf.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu