duminică, 31 ianuarie 2016

Amical. AFC Brebu - Sportul Câmpina 6-2

După ce ieri a pierdut pe teren propriu în faţa echipei FC Băneşti (scor 0-2), astăzi, AFC Brebu a disputat un nou joc amical. S-a jucat frumos, ambele echipe punând osul cum se  spune, dar fără a se depăşi limita fair-play-ului. A rezultat un  antrenament util, în ciuda terenului destul de greu, dar şi un meci spectaculos, cu multe goluri, care au fost marcate de B. Dumitru (foto) (2), Pârvu (2), Rada, Târboiu, respectiv, Creţu şi Ov. Constantin.
La formaţia gazdă ar fi de notat că au apărut şi o serie de noutăţi - portarul Vlad şi jucătorii Pârvu, Niculescu şi Mărăcineanu, toţi provenind de la numai două echipe Petrolul Băicoi, CS Scorţeni Mislea.
Următoarele jocuri amciale pentru cele două echipe sunt programate la finalul săptămânii viitoare, astfel:

Poughkeepsie (New York – SUA) – „Tenney Stadium”

„Tenney Stadium”
Este stadionul din localitatea Poughkeepsie, din statul american New York. Aici au loc partidele echipei de fotbal european ale echipei Marist College Red Foxes. Arena a fost construită în anul 1968 şi are o capacitate de 5.000 locuri.
Poughkeepsie
Este un oraş din statul american New York, situat pe valea râului Hudson, la 121 km nord de marea metropolă americană New York. Oraşul are o populaţie de aproximativ 32.000 locuitori.

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Portarul Bucuroiu s-a transferat la AS Tufeni

AS Tufeni are o listă de câţiva jucători pe care intenţionează să-i transfere, numele acestora urmând a fi făcute publice pe măsura rezolvării situaţiei lor contractuale. Un prim transfer rezolvat este cel al portarului Alin Bucuroiu (foto), de la Sportul Câmpina, care a intrat de astăzi oficial sub comanda antrenorului Robert Stoica la formaţia din primul eşalon judeţean.
Reamintesc că postul de portar era o problemă stringentă pentru AS Tufeni, după ce Tiberiu Ionescu a plecat în decembrie în Belgia, împreună cu familia, despărţindu-se astfel de fotbalul prahovean.

Amical. CS Blejoi - Viitorul Puchenii Mari 7-2

Un galop de sănătate pentru elevii lui Răzvan Vlad în această după-amiază la Izvorani, acolo unde CS Blejoi a întâlnit formaţia Viitorul Puchenii Mari. Golurile formaţiei din Blejoi au fost marcate de E. Petre (2), Enciu, Cr. Vasile, Dr. Gheorghe, Filip, Stăncescu.

CS Păuleşti a stabilit încă două meciuri amicale pentru săptămâna viitoare

Liderul la zi al campionatului judeţean, CS Păuleşti, a stabilit pentru săptămâna viitoare alte două meciuri amicale, după următorul program:

Amical. Intersport Filipeşti - Tricolorul Breaza 1-2

Elevii lui Florin Stăncioiu s-au deplasat astăzi la Brazi, pentru a disputa un meci amical în faţa formaţiei Intersport Filipeşti, care se clasează în acest moment pe locul 11, în Superliga B Prahova.
Brezenii s-au impus cu 2-1, prin golurile marcate de Georgescu şi Vintilă (foto - tricou albastru), la capătul unui meci în care Florin Stăncioiu s-a declarat mulţumit de antrenamentul efectuat, de implicarea fizică a jucătorilor.
Următorul meci amical al formaţiei brezene va avea loc sâmbăta viitoare, de la ora 11.00, în deplasare, cu Petrolistul Boldeşti.

AS Tufeni s-a reunit în aşteptarea unui retur liniştit

"Cel mai important lucru este că nu avem nici o presiune", declara antrenorul formaţiei AS Tufeni, Robert Stoica (foto), la reunirea din această dimineaţă a formeţiei sale. Lotul prezent la reunire a fost în linii mari acelaşi, fiind de notat revenirea lui Ariciu şi Răzvan Vasile, ambii operaţi la ligamente în a doua parte a anului trecut, şi care sunt în curs de refacere urmând un program de pregătire separat faţă de restul lotului. "Am bucuria că am putut aduce 6 jucători tineri şi foarte tineri, de perspectivă, pe care îmi doresc ca în decursul acestui an să îi putem integra în echipă", a mai adăugat Stoica.

Amical. AFC Brebu - FC Băneşti 0-2

La Brebu s-au întâlnit în această dimineaţă într-un meci amical două echipe de tradiţie în fotbalul din zona Câmpina, AFC Brebu şi FC Băneşti. Mult mai experimentată şi cu un lot mult mai bine închegat, formaţia băneşteană antrenată de Ion Burchi s-a impus cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Negreanu (foto) şi Nichifor. De partea cealaltă, brebenii lui Robert Săvulescu sunt încă într-o etapă a căutărilor, inclusiv la meciul de astăzi fiind testaţi mai mulţi jucători care ar putea face parte în retur din lotul echipei din Brebu. Aceiaşi jucători vor mai fi testaţi şi mâine, în jocul amical pe care AFC Brbeu ăl va disputa pe propriul teren cu Sportul Câmpina.

Amical. Petrolistul Boldeşti - CS Păuleşti 2-1

Singura echipă prahoveană din Liga a 3-a, Petrolistul Boldeşti, şi liderul campionatului judeţean, CS Păuleşti, s-au întâlnit în această dimineaţă la Scăieni într-un meci de verificare, util pentru ambele formaţii. Boldeştenii s-au impus cu scorul de 2-1, prin "dubla" lui Ad. Ilie, în vreme ce pentru formaţia antrenată de Iulius Mărgărit a marcat M. Mihai.

Gualala (Honduras) – „Estadio Municipal”

„Estadio Municipal”
Este stadionul din localitatea Gualala, din Honduras, aici având loc partidele formaţiei Atletico Gualala. Arena are o capacitate de 1.000 locuri.
Gualala
Este o localitate din Honduras, situată în vestul ţării, în provincia Santa Barbara. Are o populaţie de aproximativ 4.500 locuitori.

vineri, 29 ianuarie 2016

"Grigorescu" a câştigat prima manşă a Olimpiadei şcolare la baschet masculin

În această dimineaţă, la sala de sport a Colegiului Naţional "Nicolae Grigorescu" din Câmpina a avut loc prima manşă a uneia dintre grupele Olimpiadei Sportului şcolar la baschet masculin.

Meciuri amicale în week-end

Din punct de vedere fotbalistic este perioada meciurilor amicale. Cele mai multe dintre echipele din zona Câmpina şi-au reluat pregătirile, iar în week-end-ul care urmează au loc mai multe meciuri amicale.

Kottayam (India) – „Kottayam Nehru Stadium”

„Kottayam Nehru Stadium”
Este stadionul din localitatea Kottayam, din India, aici având loc în principal meciuri de fotbal ale echipei locale. Arena are o capacitate de 20.000 locuri.
Kottayam
Este o localitate din India, situată în provincia Kerala, din sud-vestul ţării. Are o populaţie de peste 357.000 locuitori, incluzând suburbiile.

joi, 28 ianuarie 2016

Solin (Croaţia) – „Stadion Pokraj Jadra”

„Stadion Pokraj Jadra”
Este stadionul din localitatea Solin, din Croaţia, aici având loc partidele formaţiei NK Solin. Arena are o capacitate de 5.000 locuri.
Solin
Este un oraş din Croaţia, situat în sudul ţării, în provincia Dalmaţia, la nord de Split, la vărsarea râului Jadro în Marea Adriatică. Aici a fost capitala regiunii pe vremea Imperiului Roman, existând vestigii arheologice în acest sens. Are o populaţie de aproape 24.000 locuitori.

miercuri, 27 ianuarie 2016

Bakau (Gambia) – „Independence Stadium”

„Independence Stadium”
Este stadionul din localitatea Baau, din Gambia. Este un adevărat stadion naţional, nu numai pentru că este cel mai mare din ţară, dar şi pentru că aici în afara competiţiilor sportive, aici au loc şi cele mai importante evenimente naţionale. Arena a fost construită în anul 1984 şi are o capacitate de 30.000 locuri.
Bakau
Este un oraş din Gambia, situat pe coasta Oceanului Atlantic. Oraşul are o populaţie de peste 72.000 locuitori şi are o frumoasă şi interesantă grădină botanică.

marți, 26 ianuarie 2016

Marţi, 26 ianuarie, partide internaţionale oficiale

Preliminariile Campionatului European Feminin
ora 14.00, Trikala: Grecia - Albania 3-2

Trikala (Grecia) – „Municipal Stadium”

„Municipal Stadium”
Este stadionul din localitatea Trikala, din Grecia. Aici au loc partidele formaţiei FC Trikala, dar şi reuniuni atletice, iar astăzi găzduieşte o partidă a naţionalei feminine de fotbal a Greciei din preliminariile CE. Arena a fost construită în anii ’50, renovată în 2003 şi are o capacitate de 14.000 locuri.
Trikala
Este un oraş din Grecia, situat aproximativ în centrul zonei continanentale a acestei ţări. Are o populaţie de peste 81.000 locuitori şi este centrul unei puternice comunităţi de aromâni. În oraş sunt mai multe situri arheologice, castele şi monumente istorice şi de ahitectură. Acest oraş este înfrăţit cu Başovul.

luni, 25 ianuarie 2016

Marţi, 26 ianuarie, partide internaţionale oficiale

Preliminariile Campionatului European Feminin
ora 14.00, Trikala: Grecia - Albania
Virginie Derouaux - Berengere Pierart (foto), Maria Etienne (Belgia) - Maria Kouparani (Grecia)

Senhor do Bonfim (Brazilia) – „Estadio Pedro Amorim Duarte”

„Estadio Pedro Amorim Duarte”
Este stadionul din localitatea Senhor do Bonfim, dinprovincia braziliană Bahia. Aici au loc partidele formaţiei Esporte Clube Ipitanga da Bahia. Arena are o capacitate de 6.000 locuri şi poartă numele unui fost fotbalist.
Senhor do Bonfim
Este un oraş din Brazilia, situat în regiunea Bahia. Are o populaţie de aproximativ 81.000 locuitori.

duminică, 24 ianuarie 2016

Duminică, 24 ianuarie, partide internaţionale oficiale

Preliminariile Campionatului European Feminin
ora 14.00, Petrovac: Muntenegru – Spania 0-7

Amical. Vulturii Proviţa de Sus - Tricolorul Breaza 1-2

Tricolorul Breaza s-a deplasat în această dimineaţă la Proviţa de Sus, acolo unde a întâlnit formaţia locală Vulturii, din Superliga B. A fost un meci pe placul tehnicienilor celor două echipe, pentru că i-a solicitat foarte mult din punct de vedere fizic pe jucătorii care au intrat pe teren.
Victoria a revenit brezenilor, cu scorul de 2-1, marcatorii acestora fiind Negotei şi Urdea (foto - în mijlocul imaginii).
Cu prilejul acestui joc amical, am consemnat şi numele ultimelor noutăţi din echipa antrenată de Florin Stăncioiu - Georgescu (CSM Ploieşti), Spurcaciu (revenit de la Carpaţi Sinaia) şi portarul Vlăduţ Iscru (format la clubul lui Mircea Hagianu, care a mai evoluat pentru "satelitul" Fortunei).

Meci amical. Sportul Câmpina - Real Rio Cocoşeşti 2-0

În această dimineaţă, pe stadionul "Rafinăriei" din Câmpina, singura formaţie de fotbal din localitate, Sportul Câmpina, a susţinut un meci amical în faţa echipei Real Rio Cocoşeşti.

AFC Brebu s-a reunit în efectiv redus

Ieri, pe arena din Brebu, a avut loc reunirea formaţiei antrenate de Robert Săvulescu. Ocupând penultimul loc al clasamentului Ligii A, cu numai 5 puncte, brebenii au în faţă un retur foarte dificil, obiectivul echipei fiind menţinerea în acest eşalon.
Deocamdată, la primul antrenament al anului 2016 au fost prezenţi doar 14 jucători. "Mai mulţi jucători au fost învoiţi, alţii nu au putut să plece de la locurile lor de muncă, astfel încât la primul antrenament au fost prezenţi doar 14 jucători. Există o serie de discuţii cu mai mulţi jucători, dar încă nu este nimic concretizat. Îi vom urmări la antrenamente şi la jocurile amicale viitoare, vom mai discuta cu ei şi vom vedea ce transferuri putem realiza. În privinţa programului pentru perioada următoare, avem programate antrenamente marţea şi joia şi meciuri amicale

Nazareth-Illit (Israel) – „Green Stadium”

„Green Stadium”
Este stadionul din localitatea Nazareth-Illit, din Israel, aici având loc partidele formaţiilor Hapoel şi FC, ambele din localitate. Arena a fost construită în anul 1965, renovată în 2044 şi are o capacitate de 4.000 locuri.
Nazareth-Illit
Este un oraş din Israel, situat în nordul acestei ţări. A fost fondat în anul 1957, fiind gândit ca varianta israeliană a oraşului arab Nazareth. Are o populaţie de aproximativ 40.000 locuitori şi este înfrăţit cu municipiul Alba Iulia, din România.

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Duminică, 24 ianuarie, partide internaţionale oficiale

Preliminariile Campionatului European Feminin
ora 14.00, Petrovac: Muntenegru – Spania
Lorraine Clark (foto) – Kylie McMullen, Vikki Robertson (Scoţia) – Nikoleta Obradovic (Muntenegru)

Maspeth (New York – SUA) – „Metropolitan Oval”

„Metropolitan Oval”
Este stadionul din localitatea Maspeth, din statul american New York. Arena a fost construită în anul 1925 de imigranţii germani care jucau fotbal. Aici se află US Soccer Development Academy, parctic o academie de fotbal a federaţiei americane de specialitate. Gazomul de  aici este considerat unul dintre cele mai bune din regiune.
Maspeth
Este o localitate din statul american New York, practic o suburbie de aproximativ 35.000 locuitori a marii metropole. Este o zonă rezidenţială, dar şi cu numeroase parcuri.

vineri, 22 ianuarie 2016

Katerina Monzul, din Ucraina, cea mai bună arbitră din lume în 2015! Albon e pe 7

Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului a dat publicităţii zilele trecute clasamentelor celor mai bune arbitre din anul 2015. Pe primul loc s-a clasat Katerina Monzul (foto), din Ucraina, arbitra care a condus finala Cupei Mondiale Feminine din Canada, SUA - Japonia 5-2, în vreme ce românca Teodora Albon se clasează pe locul 7.

San Juan Pueblo (Honduras) – „Estadio San Juan”

„Estadio San Juan”
Este stadionul din localitatea San Juan Pueblo, din nordul Hondurasului. Aici au loc partidele formaţiei Marathon Reservas, iar arena are o capacitate de 2.000 locuri.
San Juan Pueblo
Este o micuţă localitate din nordul Hondurasului, aflată în regiunea Atlantida, la mică distanţă de ţărmul Mării Caraibelor. Localitatea se află pe drumul care leagă oraşele La Ceiba şi Tela, apoi mai departe San Pedro Sula.

joi, 21 ianuarie 2016

Tumkur (India) – „Tumkur Nehru Stadium”

„Tumkur Nehru Stadium”
Este stadionul din oraşul Tumkur, din India, aici având loc atât partide de fotbal, dar şi de cricket şi alte sporturi. Arena a fost construită în anul 1973 şi are o capacitate de 20.000 locuri.
Tumkur
A fost redenumit Tumakuru, în 2014, şi este un oraş industrial, situat în provincia Karnataka, din sud-vestul Indiei. Se află la 70 km nord-vest de Bengaluru şi are o populaţie de aproximativ 305.000 locuitori.