vineri, 8 ianuarie 2016

CS Cornu va avea susţinerea administraţiei locale şi în 2016

Astăzi a avut loc o întâlnire care era considerată decisivă pentru viitorul echipei CS Cornu, între conducerea clubului şi primarul comunei Cornu, Cornel Nanu. În ciuda asigurărilor date de antrenorul Mihai Dinu că va rămâne indiferent de situaţie pe banca tehnică a echipei, asigurarea finanţării este un capitol deosebit de important, vital chiar.
Conform antrenorului Mihai Dinu, prezent la întâlnirea de astăzi cu Cornel Nanu, "clubul va avea susţinerea financiară a administraţiei locale şi în anul 2016, ceea ce este cel mai important lucru. De asemenea, s-au luat o serie de decizii: se va realiza un cantonament în luna februarie, fiind în discuţie doar oportunitatea deplasării la Piatra Arsă sau dacă îl vom putea face pe plan local; s-a stabilit că obiectivul echipei pentru acest sezon este clasarea pe locurile 1-6 şi formarea unei echipe competitive cu care în sezonul viitor
să putem ataca promovarea. Deocamdată, din păcate, în momentul de faţă, nu ne permitem din punct de vedere financiar să ne luptăm pentru promovare. Din punct de vedere al lotului de jucători, s-a încheiat colaborarea cu Sintulescu, jucătorul plecând în Anglia, unde înţeleg că şi-a găsit deja un loc de muncă, iar în perioada imediat următoare va trebui să ,mai aducem 2-3, maximum 4 jucători, care să fie tineri, de perspectivă şi pe care să-i putem creşte şi să ne putem baza pe ei în sezonul viitor".

12 comentarii:

  1. aduceti pe barsanelsi inca 2,3 cu experienta si promovati la pas, dinu stie sai mobilizeze

    RăspundețiȘtergere
  2. Barsanel e copt.vine sa pacaleasca la cornu,aveti grija ca e periculos

    RăspundețiȘtergere
  3. promoveaza cornu daca sunt arbitrati de marinica.la el nu se termina un meci 11 contra 11.cred ca din cauza asta si-a luat-o si pe coaja.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In fata calculatorului esti smardoi.. Pe strada pisoi... :)) Nicu

      Ștergere
  4. d-le esti rautacios nu mai dezinforma ca nu cistigi nimic.

    RăspundețiȘtergere
  5. SUNT UN ANONIM DIN BUSTENI,BARSANEL DACA VINE LA CORNU VINE PENTRU DINU CA SUNT PRIETENI APROAPE FRATI,AJUTA SI CORNU,DAR LUMEA BATE CIMPI,BAFTA DINUTULE

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce sa faci cu barsanel.nu venea la cornu daca avea valoare asa mare.oricum ai cea ma buna echipa Dinule.nu stiu de ce vrei sa te incurci cu asemenea jucatori.cauta caractere nu cadavre.un campinean iubitor de fotbal

      Ștergere
    2. O fi si barsanel asta vreo marca de pantofi :)) ion

      Ștergere
  6. Nu marinica a fost cel care a facut caca pe el în timpul unui meci ? S au ma însel , daca el este la conducere celor care vrea promovarea , sigur o sa intrați în caca ...
    Baftă cornenilor si cosasilor din corbi .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze... Pe tine am vrut sa spun. Nu am nimic cu restul.

      Ștergere
  7. Nu am făcut eu pe mine, dar in schimb pot face pe voi. Cu stima, Marinica.

    RăspundețiȘtergere