După jocuri amicale mai puţin reuşite, odată cu apropierea reluării sezonului oficial, CS Cornu pare să-şi fi revenit la forma care a propulsat-o pe podiumul clasamentului Ligii A. Un joc buna a avut echipa pregătită de Mihai Dinu şi astăzi după-amiază, la Scăieni, acolo unde a întâlnit într-un meci amical formaţia Petrolistul Boldeşti, singura echipă prahoveană din eşalonul al treilea al fotbalului românesc.
La Scăieni, la capătul unui joc echilibrat şi chiar spectaculos, cele două formaţii au încheiat la egalitate, scor 2-2, golurile cornenilor fiind realizate de Iosif.
CS Cornu va disputa următorul joc amical sâmbătă, 20 februarie, de la ora 11.00, în compania formaţiei FC Băneşti, discutându-se încă asupra locului de desfăşurare a partidei - la Băneşti sau la Câmpina, pe terenul "Petrol".
Mult succes Mister!
RăspundețiȘtergereDinicu petru demis de la cs cornu ... nu mi se pare corect ce ati facut .. deja a-ti inceput sa faceti cum se facea acum 20 ani se baga copii favoriti al atrenorului si secundului ..va-ti batut joc de un jucator care va ajutat la greu cand erati pe 16 cu... mustafa
RăspundețiȘtergerealo, tati...pai ce sa mai joace cand a stat 4 luni ospatar si a fumat si baut de n-a mai putut. Sa nu-l duceti la muzeu la Antipa ca bea si din borcanele alea..>))
ȘtergereIn loc sa se intorca la Cornu cand a venit de la mare...s-a dus la Breaza. Si a venit inapoi cand l-au dat aia afara. La Cornu nu e casa de binefacere.
RăspundețiȘtergereCe sa faca dinicu la cornu.a jucat cand erau pe 16 si aveau alte obiective.l-am vazut la brebu si cred ca a fost unul din cei mai slabi jucatori alaturi de celalalt fd central.buna mutarea cu Militaru care este fd central de care aveau nevoie.si da...este copilul lui dinu
RăspundețiȘtergereNU e frumos.Dar e sanatos
RăspundețiȘtergereOrice antrenor lucreaza,pe cat e posibil cu jucatori pe care-i cunoaste!Asa si cu Militaru!Cat despre faza cu "bravo Mister",lasati-o mai moale!O fi si Dinu un fel de Cornel Dinu!Sau sunt tata si fiu?
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereBa taranilor ... vati vazut pe locul 2 si.mirositi a profesionisti terminativa ma cu astea tot a taran mirositi asa ca taceti ca vb multa saracia omului
RăspundețiȘtergereTu mirosi bine.analfabet mic ce esti.
ȘtergereMa ustura ochii de la scrisul tau..:)) Uite ca "taranii" din prima comuna la standarde europene se uita la voi de pe locul doi. Sa lasi cizmele la intrare in Cornu sau sa le speli bine, nu de alta...dar sa nu murdaresti asfaltul.
ȘtergereP.S. Avem si biblioteca de unde poti imprumuta un abecedar. >))
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereTarane io acum mam trezit si tu esti rupt de foame la ora asta si de sapaaa :))))))
RăspundețiȘtergereMihai dinu legenda viee ..
RăspundețiȘtergereMarinica am inteles ca nevastata lucreaza la birou lu mihai dinu ??? Bvv mult succes
RăspundețiȘtergereOoooooo bv dinule multi copii
RăspundețiȘtergereCe aveti cu nevasta omului?Lasati-o sa "mananca" si ea o paine sau...o bagheta!
RăspundețiȘtergereNu are ce sa manance ca Mister e mic rau
RăspundețiȘtergere