sâmbătă, 9 aprilie 2016

Liga A. Unirea Urlaţi - FC Băneşti 0-3

Băneştenii s-au impus de o manieră categorică la Urlaţi, chiar dacă nu au părut să joace la potenţialul lor maxim. În schimb, ar fi de notat revenirea lui Budileanu, care a sărbătorit momentul cu marcarea unui gol. Alături de Budileanu pe lista marcatorilor s-au mai aflat Stăncescu (foto) şi Petrescu.
Antrenorii Ion Burchi şi Roberto Opatchi au trimis în teren următorul "11": Stroescu - Nichifor, Sintulescu, Gânju, Dumitru - Burloiu, Popa, Ilioiu, Stăncescu - Turcu, Roşu. Au mai jucat: G. Radu, Petrescu, Budileanu şi A. Stan.
Imediat după fluierul final, antrenorul formaţiei FC Băneşti, Ion Burchi, a declarat: "A fost un meci urât. urât pentru că a fost un teren greu, tare, denivelat, parcă şi ora mi s-a părut cam nepotrivită, a fost şi destul de cald. Dar dincolo de toate acestea, pentru noi a fost important că ne-am putut îndeplini obiectivul şi am obţinut victoria".
Rezultatele complete înregistrate până la această oră şi clasamentul la zi - campinatv.ro/sport.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu