miercuri, 18 mai 2016

Câmpina are un pilot de raliu - Andrei Şerban


Dacă sporturile cu motor au intrat într-un con de umbră în ultimii ani la Câmpina, totuşi, există o pepinieră de talente, din care ies în continuare campioni. Motocrosul, cu o tradiţie bogată în Câmpina, are an de an sportivi câmpineni pe podiumul naţional, dar mai puţină lume ştie că în Câmpina există şi un pilot de raliu. Se numeşte Andrei Şerban şi vi-l prezint în interviul care urmează.
De unde această pasiune pentru raliuri şi mai ales de când?
Pasiunea pentru maşini şi pentru raliuri o am încă din fragedă copilărie, moştenire de la tatăl meu care este mecanic auto, motiv pentru care aş putea spune că am trăit printre maşini. Ca specatator, la curse am început să merg când aveam 4-5 ani, prima dată cred că am fost la Râşnov şi nu prea mi-a plăcut, m-am speriat foarte tare când am auzit ce zgomot făceau maşinile. Dar era primul contact, apoi când am ajuns acasă deja îl întrebam pe tata când mai mergem la curse şi uşor-uşor m-am acomodat cu atmosfera curselor.
Ce ai simţit la prima ta etapă si care a fost rezultatul?
Îmi aduc aminte cu mare plăcere şi nu o să uit niciodată prima cursă. Era ultima etapă din Campionatul 2008, la Pârâul Rece, abia absolvisem Şcoala de Pilotaj AUTOCRONO şi am vrut neapărat să concurez ca deschizător cu maşina pe care abia o cumpărasem, un VW GOLF, fosta maşină a lui Cristi Nistoran. Zis şi făcut, mi se aprobă cererea de înscriere, verificările tehinice au fost ok, dimineaţa hai în parcul de service. Când am ajuns la start nu mai ştiam nici cum mă cheamă, eram copleşit de emoţii, nu înţelegeam ce caut eu acolo. După prima urcare deja lucrurile arătau altfel, eram alt om, mult mai încrezător, fapt care s-a reflectat în evoluţia avută, de la o urcare la alta reuşind astfel să obţin în manşele de concurs cel mai bun timp la categoria mea.
Cu ce maşină concurezi în prezent?
Este al doilea an pe noua mea maşină, o Skoda Fabia cu un motor de 2000 cmc, aspirat, ce dezvoltă  270 CP, o maşină cu care m-am împrietenit mai repede decât aş fi sperat şi care mi-a adus multe momente de bucurie.
Cât de costisitoare este prezenţa în curse? 
Din acest punct de vedere este destul de greu, dar nimic nu este prea greu când faci lucrurile din plăcere. Este un sport destul de costisitor, dar cu multă muncă şi putin noroc sper să găsesc resursele necesare participării la fiecare etapă.
Ce crezi că ar trebui să se facă în sporturile cu motor din Romania pentru a fi mai mulţi sponsori?
În primul rând cred că sporturile cu motor din România au nevoie de mai multă mediatizare, iar transmiterea în direct pe posturile de televiziune a concursurilor ar fi un motiv în plus pentru a capta interesul sponsorilor şi pentru acest sport.
În calendarul competiţional, care este etapa ta preferată? Care este şi cea mai grea etapă?
În momentul de faţă în campionatul naţional sunt 8 etape. Etapa mea favorită este cea de la Poiana Braşov, dar fiecare are farmecul şi specificul ei. Nu ştiu dacă este vreuna dintre etape mai grea decât alta, dar când termini cu bine, fără probleme tehnice şi fără evenimente nedorite, înseamnă că ai avut o cursă bună.
Cum decurge o zi obişnuită din viaţa lui Andrei Şerban?
O zi normală începe dimineaţa, când merg la serviciu; lucrez ca inginer auto în Braşov. Seara mă întorc acasă, mai ies cu prietenii, iar în week-end, dacă nu este etapă, ajung la Câmpina, unde intru în garaj şi "mai stau de vorbă" cu maşina de curse, printre verificările necesare înaintea oricărui concurs.
Ce sfaturi îi dai unui puşti câmpinean  de  17-18 ani, care vine pe traseu, te vede şi vrea să fie ca tine?
I-aş spune să fie ambiţios, luptător, perseverent, temperat, să asculte sfaturile celor mai mari, să fie muncitor şi astfel ar putea să-şi îndeplinească visul de a pilota o maşină de curse.

5 comentarii:

  1. Greșit...Brebu are un pilot de raliu pt ca Andrei e brebean.

    RăspundețiȘtergere
  2. CHIAR SI ASA....MACAR RALIU CA FOTBAL LA BREBU.......BUHUHUUUUUU......nici Hagi nu era din Constanta si totusi.....are sens sa mai vb pe blog...ideea este sa promovezi un om pe care nimeni nu il baga in seama. Felicitari Dl Sandu pt material

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu conteaza de unde esti (Brebu, Campina, Cornu etc) atat timp cat faci ce iti place. Acest baiat nu a fost ajutat de nimeni din Brebu, Campina etc, iar tot ce a realizat a fost pe spinarea lui. Hai sa nu mai facem un caz din asta si sa-l promovam pe acest talentat sportiv pentru ca este roman si ne reprezinta. Bafta in continuare Andrei si nu te lasa pentru ca ceea ce ai realizat este doar inceputul.

    RăspundețiȘtergere