Tânărul jucător, originar din comuna Măgureni, legitimat la HM Junior Câmpina, a avut de trecut peste trei zile grele, cu probe dificile. În prima zi au fost 50 de copii (toţi născuţi în anul 2003), din care au fost opriţi 15, apoi, după încă o zi de probe dificile, au rămas doar 7, iar în final numai 3 au fost selecţionaţi - unul dintre Bistriţa, unul din Alba Iulia şi Remus Pârnău.
Este o mândrie pentru familia lui, pentru clubul lui Hagianu, dar şi pentru Câmpina fotbalistică, din ce în ce mai săracă în astfel de bucurii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu