sâmbătă, 3 septembrie 2016

De ce este favorizată Petrolul în campionatul judeţean?

Nu au trecut decât trei etape din Liga A Prahova şi deja se ştie numele echipei care va câştiga competiţia. Este vorba de AS Petrolul 52 Ploieşti, o echipă înfiinţată în această vară, după vidul creat de retrogradarea din Liga I şi apoi desfiinţarea echipei FC Petrolul Ploieşti. Practic, tot Petrolul!
Am spus în mai multe rânduri că Petrolul este favorizată şi mi-am atras destule critici. Deşi mi se pare de domeniul evidenţei, am să încerc să explic.
AJF Prahova a admis această echipă în Liga A, deşi orice echipă nou înfiinţată trebuie să înceapă în mod normal de la ultimul eşalon. Adică, Liga B Prahova. Sigur se întâmplă şi la nivel federal ca echipe apărute peste noapte să fie acceptate în eşaloanele naţionale, altele retrogradate să fie reprimite... E adevărat! Dar asta nu înseamnă că e normal şi nici că Petrolul nu a fost favorizată!
Apoi, tot AJF Prahova a anunţat că nu va mai permite altă zi de disputare a meciurilor, toate partidele urmând a avea loc sâmbăta! În prima etapă, Petrolul a jucat duminică, apoi în etapa a treia, marţi. De ce s-a jucat aşa, este o altă discuţie.
Ce s-a întâmplat în aceste trei meciuri din  Liga A ale Petrolului?
La primul meci, cel de la Păuleşti, preşedintele AJF făcea naveta între cabina oaspeţilor şi cea a arbitrilor, ba mai mult a bătut palma cu toţi jucătorii Petrolului la intrarea acestora pe teren!
La Blejoi, în etapa a 3-a, Deaconu a găsit de cuviinţă să delege un arbitru recunoscut ca făcând parte din galeria "lupilor galbeni", Robert Nuţu! Observatorul jocului, George Negoiţescu, şi-a donat baremul clubului Petrolul, iar crainicul stadionul din Blejoi s-a bucurat la fiecare gol al oaspeţilor şi de fiecare dată când se referea la Petrolul folosea sintagma "echipa noastră"! Detalii din această situaţie penibilă găsiţi inclusiv în presa naţională - Libertatea!
Sigur, Petrolul e un brand, faptul că vine atâta lume la meciurile lor este de lăudat, dar nimeni nu cred că poate contesta că Petrolul este o echipă favorizată, cel puţin în acest început de campionat!
Acum, eu am şi o nelămurire: dacă tot există atâta emulaţie în jurul Petrolului, de ce nu s-a înscris echipa direct în Liga a 3-a sau chiar a doua, că Burleanu îi primea cu braţele deschise?!

7 comentarii:

  1. Şi dacă ar câștiga alta echipa campionatul nu ar avea bani sa se duca în liga 3a!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si petrolu are bani ?

      Ștergere
    2. Fa si tu o socoteala 6138 * 6 lei biletul + bani veniti de la sponsori + tricouri si toate chestiile de marketing si vezi ce suma iese!!! Apoi abia ai dreptul sa pui intrebari din astea retorice!

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Opa...ne supara adevărul..

    RăspundețiȘtergere