luni, 5 septembrie 2016

Marcel Vişoiu a câştigat o competiţie de motocros la Moreni

În primul week-end al lunii septembrie, la Moreni, a avut loc o competiţie de motocros, o competiţie amicală, care nu face parte din calendarul oficial al Federaţiei Române de Motociclism. La startul întrecerii de la Moreni s-au aflat şi doi sportivi ai clubului câmpinean Lido, ambii concurând la clasa amatori. Astfel, Marcel Vişoiu (foto) a câştigat cursa de la clasa amatori, în vreme ce Adrian Badea s-a clasat pe locul al patrulea.
Chiar dacă este vorba de o competiţie neoficială, totuşi, rezultatul înregistrat de sportivii clubului câmpinean Lido dau speranţe pentru etapele din campionat care vor avea loc în sezonul de toamnă. Ultimele două etape ale Campionatului Naţional de Motocros sunt programate pe 24-25 septembrie, la Odorheiu Secuiesc, şi pe 29-30 octombrie, la Prundu, judeţul Giurgiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu