duminică, 2 octombrie 2016

Liga B. Avântul Măgureni - Carpaţi Sinaia 4-1

La Măgureni se anunţa un meci interesant şi atractiv în această dimineaţă, pentru că poposea aici unul dintre numele importante din campionatul Ligii B, Carpaţi Sinaia. Dar pe teren a existat aproape o singură echipă, cea gazdă, care a controlat cu autoritate partida, impunându-se cu un categoric 4-1, prin golurile marcate de Bica (2, primul dintr-o lovitură liberă direct în vinclu), Dârmon şi Neague.
Oaspeţii au marcat în prelungirile reprizei secunde, atunci când toată lumea sărbătorea deja victoria gazdelor.
Antrenorul Bogdan Suruparu a trimis în teren următorul "11": Antal - Chirică, Tudose, Creţu, Sichim, Voica, Băcioiu, Ungureanu, Dârmon, Bica şi Neague. Au mai jucat: C. Dumitru, Bănică şi Pană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu