Victorie extrem de importantă obținută, astăzi, în uvertura etapei a
IV-a, de fotbaliștii lui Florin Stăncioiu, care au dispus la limită,
2-1, de gruparea CSO Plopeni, trupă alcătuită majoritar din jucători care au cochetat cu "fotbalul mare" sau
cu echipe de tradiție din fotbalul județean, și care, totodată, nu mai
devreme de runda trecută remiza la mare luptă, 1-1, cu fosta campioană
CS Păulești. "Tricolorii" au început bine jocul și au deschis scorul
prin Șovăială, care a pus bine latul după un corner învingându-l pe
portarul advers și ajungând la borna 4 goluri reușite în primele 4
runde. Totuși, aceștia s-au văzut egalați de plopenari până la fluierul
de final al primei părți, astfel că la cabine s-a intrat cu 1-1. În cea
de-a doua parte echilibrul a persistat, de asemenea, dar brezenii au
reușit să dea lovitura în minutele de prelungire, când, după un alt
corner, Damian a înscris cu capul din careu și a adus toate cele 3
puncte la Breaza. Este o victorie muncită și meritată a jucătorilor
brezeni, care au acumulat 7 puncte și mențin astfel contactul cu
porțiunea superioară a clasamentului, și așteaptă cu încredere jocul din
etapa următoare, cu CS Blejoi, din "Parc". Florin Stăncioiu a aliniat
următorul "11": Toma - Brânzea (cpt.), Ov. Gheorghe, Damian, Manta,
Albină, Dumbărescu, Zamfir, Duricu, Ghiță, Șovăială. Au mai evoluat:
Vișan, Mușea, Moldoveanu. Rezerve neutilizate: Jilavu - Ilie.
Sursa text şi foto: csotricolorulbreaza.blogspot.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu