duminică, 30 septembrie 2012

Liga B Prahova: Cetatea Coada Izvorului - CS Cornu 0-1

Într-un adevărat derby al etapei din această serie a Ligii B Prahova, cornenii lui Andrei Ionescu au învins la Coada Izvorului cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Gratie, în minutul 75. Trebuie remarcat că portarul Bucuroiu a apărat o lovitură de pedeapsă a gazdelor, în minutul 36, astfel că la final cornenii s-au bucurat de o victorie foarte importantă pentru configuraţia clasamentului.
Antrenorul Andrei Ionescu a jucat la Coada Izvorului în formula: Antal - Coman, Drăgan, Cârstei, Fl. Stoica, Gratie (cpt), Drăgoi, A. Vane, Ungureanu, Țigănuş, R. Burlacu. Au mai jucat: Bucuroiu, Dobroiu, Diaconu, Băjenaru.
Etapa viitoare, CS Cornu, va întâlni pe teren prorpiu, sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 15.00, formaţia CS Valea Doftanei.

Spaniolul Alberto Undiano Mallenco arbitrează partida CFR Cluj - Manchester United

UEFA a anunţat astăzi numele arbitrilor care vor conduce partidele de marţi, 2 octombrie, din grupele Champions League. Astfel, partida CFR Cluj - Manchester United, programată de la ora 21.45, la Cluj-Napoca, va fi arbitrată de o brigadă din Spania, avându-l la centru pe Alberto Undiano Mallenco (foto).
Născut pe 8 octombrie 1973, Mallenco locuieşte la Ansoain (Navarra) şi se află pe lista FIFA din anul 2004. În palmaresul său internaţional se regăsesc mai multe competiţii importante: Campionatul European Juniori sub 19 ani din Irlanda de Nord 2005 (semifinala Franţa - Germania 3-2); Campionatul European de Tineret din Portugalia 2006 (semifinala Franţa - Olanda 2-3); Cupa Mondială Juniori sub 20 de ani din Canada 2007, unde a condus inclusiv finala Argentina - Cehia 2-1; Cupa Mondială a Cluburilor din Japonia 2008 (semifinala Pachuca - LDU Quito 0-2); Cupa Mondială Juniori sub 20 de ani din Egipt 2009, unde a arbitrat semifinala Brazilia - Costa Rica 1-0; Cupa Mondială Africa de Sud 2010 (Germania - Serbia 0-1, Coreea de Nord - Coasta de Fildeş 0-3, în grupe, şi Olanda - Slovacia 2-1, în optimi).

CONCURS. Concluziile celei de-a doua zile de departajare

1. Ce meci internațional a condus la centru Ion Crăciunescu pe 29 septembrie 1989? Răspuns: Continuarea, aici.

Liga I, etapa a 10-a, partidele de luni

ora 18.00, Piatra Neamţ:
Ceahlăul Piatra Neamţ - Astra Ploieşti
Arbitri: Marcel Bârsan - Mircea Orbuleţ (foto) (Bucureşti), Daniel Hulubei (Vaslui) - Dan Dreve (Cluj)
Observatori: Vasile Curt (Constanţa), Romeo Paşcu (Braşov)
ora 20.30, Bucureşti:
Dinamo - Pandurii Tg. Jiu
Arbitri: Sebastian Colţescu (Craiova) - Valentin Avram (Bucureşti), Marius Nicoară (Herculane) - Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Aron Huzu (Sibiu), Marcel Lică (Constanţa)

Duminică, 30 septembrie, partide internaţionale oficiale, rezultate

Cupa Mondială Feminin Juniori sub 17 ani, Azerbaidjan
Baku: Japonia – Mexic 9-0
Baku: Noua Zeelandă – Brazilia 3-4
Lankaran: Germania – Uruguay 5-2
Baku: China – Ghana 0-2
Preliminariile Campionatului European Juniori sub 17 ani
Skopje: România – Macedonia 1-1
Mikulov (Cehia): Cehia – Danemarca 3-0
Lanzhot (Cehia): Rusia – Muntenegru 3-0
Indjija (Serbia): Serbia – Belarus 7-0
Jakovo (Serbia): Armenia – Moldova 0-3

Liga lu' Lică: Precizia Breaza - AFC Brebu 3-2

Au marcat: D. Bădărău 4, Cojocaru 53 (pen.), Boroș 75 / Savu 56, M. Marcu 92
Precizia Breaza: Herescu - Boroș, Brânzea (cpt.), Goran, Soreanu - Fl. Voinea (82 Nica), D. Bădărău (59 Negotei), Cojocaru (87 Olteanu), Duricu - V. Urdea (77 Istrati), Șovăială. Antrenori: Cornel Vasilescu (principal), Robert Istrati (secund).

AFC Brebu: Ciobotaru - Zamfir, Savu (cpt), G. Radu, Durbac, Niţă, Grigore, Toader, M. Marcu, Bunea, Motoroiu. Antrenori: Robert Săvulescu (principal), Valentin Bunea (secund).

Arbitri: Adrian Illyeș (Ploiești) - Sorin Nistor (Ploiești), Roxana Bănăseanu (Câmpina). Observator: Tudor Negoiță (Ploiești)

A fost, astăzi, pe stadionul Parc, un meci destul de tensionat între două formații bune, care au practicat un joc frumos. Din păcate, arbitrajul lui Adrian Illyeș a fost relativ modest față de ceea ce se așteptau cele două echipe, cu faze lăsate fără avantaj, cu o ploaie de cartonașe din care trei roșii;

Liga B Prahova: AS Tufeni - Tricolor Varniţa 3-0

"Am întâlnit cel mai dificil de până acum din acest campionat, dar după ce am reuşit deschiderea scorului, băiţeii s-au descătuşat şi am obţinut o victorie pe cât de frumoasă, pe atât de valoroasă", concluziona după fluierul final preşedintele gazdelor, Gheorghe Chiotoroiu (foto).
Este sintetizarea perfectă a unui joc bun al echipei AS Tufeni, în faţa unei echipe valoroase, Tricolor Varniţa, dar care a cedat definitiv bătălia de la mijlocul terenului după ce a primit primul gol. Ariciu, Irimescu şi Gagiu au fost marcatorii gazdelor, prin această victorie echipa din Tufeni menţinându-se în lupta pentru promovare.
Iată şi formula aliniată pentru AS Tufeni de antrenorul Vasile Horjan: T. Ionescu - Calaver, Gagiu, Şerban, Păun, Popez, Fomenco, Dinu, Brebenel, Ariciu, Comnoiu. Au mai jucat: Niţu, Şişu, Irimescu şi Necşoiu.

Liga B Prahova, Seria Nord, etapa a 8-a, rezultate

Victoria Olteni - Avântul Bertea 1-2
Găzarul Surani - Voinţa Vărbilău 1-2
Tinereţea Izvoarele - Real Rio Cocoşeşti 2-0
Luceafărul Drajna - Stejarul Goruna 5-0
Voinţa Măgurele - Progresul Aluniş 1-1
AS Podenii Noi - Gloria Vâlcăneşti 5-3
Voinţa Gornet - Tineretul Gura Vitioarei 7-0
Teleajen Văleni - Flacăra Mălăieşti 5-1
Unirea Lipneşti - Voinţa Livadea 2-2

Liga B Prahova, Seria Vest, etapa a 7-a, rezultate

Vulturii Proviţa de Sus - NG Brătăşanca 4-1
Viitorul II Poienarii Burchii - Prahova Nedelea 1-0
AS Tufeni - Tricolor Varniţa 3-0
CS Valea Doftanei - AFC Filipeşti 0-0
Cetatea Coada Izvorului - CS Cornu 0-1
AS Mislea - Victoria Bordeni 0-3
Carpaţi Sinaia - Petrolul Băicoi 3-2
CIS Construct Tăriceni - Unirea Cocorăştii Colţ 0-1

Liga B Prahova, Seria Est, etapa a 7-a, rezultate

Rapid Sălciile - Viitorul Fulga 4-3
Avântul Tomşani - Gloria Plopu 2-5
Viticultorul Dârvari - Podgoria Vadu Săpat 2-2
Tineretul Berceni - Inter Ciupelniţa 1-1
Ştiinţa Albeşti - AS Pleaşa 4-1
Prahova Tomşani - Sportul Valea Călugărească 2-2
Voinţa Ciorani - Avântul Iordăcheanu, nu s-a disputat
Tineretul Bucov a stat.

Liga B Prahova, Seria Ploieşti, etapa a 6-a, rezultate

Energia Pietroşani - CS Brazi Negoieşti 3-1
Dalina Bărcăneşti - Petrolul Teleajen 1-4
Petrolul 95 Ploieşti - Intersport Filipeşti de Târg 0-1
Viitorul Ariceşti - Prahova Tg. Vechi 1-3
Unirea Teleajen - AS Strejnic 4-1
Progresul Bucov - Viitorul Crivina 4-3
AS Tinosu - Fortuna II Brazi 0-5

Liga C Prahova, Seria Ploieşti Teritoriu, etapa a 8-a, rezultate

Viitorul Poienarii Burchii - Prahova Tinosu 7-2
AS Balta Doamnei - AS Româneşti 2-1
Progresul Puchenii Moşneni - Arizona Zalhanaua 2-0
Tricolor Băltiţa - Voinţa Hăbud 2-1
Spicul Poienarii Rali - Gloria Ologeni 1-2
AS Potigrafu - Unirea Corlăteşti 3-1
Viitorul Puchenii Mari - CS Brazi 1-6
AS Puşcaşi - San Sar Malu Roşu 2-5
Viitorul Predeşti - Voinţa Măneşti 3-0

Liga C Prahova, Seria Slănic, etapa a 7-a, rezultate

Oţelul Larissa - Viitorul Ţipăreşti 2-2
Steaua Sângeru - Şoimii Apostolache 2-2
AS Podenii Noi - AS Bălţeşti 1-0
Juventus Călineşti - Voinţa Filipeşti de Târg 3-0
Viitorul Mărgineni - CSC Poiana Câmpina 3-1
Prahoviţa Măgureni - AS Mehedinţa 3-0
Tricolor Coţofeneşti - AS Poiana Trestiei 4-1
AS Podenii Vechi - Flacăra Filipeşti de Târg 3-1

Liga C Prahova, Seria Mizil, etapa a 7-a, rezultate

AS Gura Vadului - Avântul Boldeşti Grădiştea 1-0
Viitorul Iordăcheanu - Voinţa Călugăreni 2-4
AS Gherghiţa - Viitorul Pantazi 1-1
Progresul Boldeşti Grădiştea - AS Colceag 10-1
CS Brazi Popeşti - AS Dâmbu 7-2
Tineretul Balta Doamnei - Avântul II Iordăcheanu 2-3
Unirea Râfov - SAteaua Vâlcele 2-1
Speranţa Olari a stat.

Campionatul judeţean juniori A, etapa a 5-a, rezultate

CS Blejoi - Chimia Brazi 4-9
AFC Brebu - Teleajen Văleni 2-4
Avântul Măneciu - CSO Plopeni 0-0
CSM Ploieşti - Unirea Urlaţi 6-3
CS Ceptura - Petrolistul Boldeşti 4-4
CSM II Ploieşti - Conpet Ploieşti, amânat

Campionatul judeţean juniori B, etapa a 7-a, rezultate

Progresul Drăgăneşti - Voinţa Măgurele 6-0
CSO Plopeni - Unirea Lipăneşti 3-7
Podgoria Vadu Săpat - AFC Filipeşti 2-3
Luceafărul Drajna - Astra II Ploieşti 0-3
Hagianu Mircea Junior Câmpina - Tinereţea Izvoarele 6-0
Conpet Ploieşti - Petrolul Ploieşti 3-1
Caraimanul Buşteni a stat.

Campionatul judeţean juniori C, etapa a 5-a, rezultate

Seria I
Petrolul Ploieşti - Ştiinţa Albeşti 8-0
CSM II Ploieşti - Teleajen Văleni 1-0
CS Blejoi - Tinereţea Izvoarele 1-1
Unirea Cocorăştii Colţ - Astra Ploieşti 0-18
CS Păuleşti - Ştiinţa Poienarii Burchii 3-5
Seria a II-a
Petrolul II Ploieşti - CS Băneşti 12-0
AS Slănic - ASO Breaza 1-4
Unirea Urlaţi - Hagianu Mircea Junior Câmpina 2-3
CSM Câmpina - Astra II Ploieşti 0-2
Petrolul III Ploieşti - CSM Ploieşti 1-1

Campionatul judeţean juniori D, etapa a 5-a, rezultate

Hagianu Mircea Junior Câmpina - CSM Ploieşti 0-1
Petrolul Ploieşti - Petrolul 95 Ploieşti 3-0
Petrolul II Ploieşti - Astra Ploieşti 1-1

Liga lu' Lică, etapa a 9-a, rezultate complete, clasament şi etapa viitoare

Petrolistul Boldeşti - CS Păuleşti 3-0
CSM Câmpina - CS Blejoi 3-0
Progresul Drăgăneşti - Voinţa Vadu Părului 5-1
Caraimanul Buşteni - CS Băneşti 2-6
Chimia Brazi - Unirea Urlaţi 0-2
Astra II Ploieşti - AS Ploieşti 1-2
Precizia Breaza - AFC Brebu 3-2
Brădetul Ştefeşti - CSO Plopeni 0-4
CS Ceptura - Avântul Măneciu 2-6
Clasament
1. Unirea Urlaţi 9 7 2 0 29-3 23

Liga lu' Lică, etapa a 9-a, partidele de duminică

Precizia Breaza - AFC Brebu 3-2
Brădetul Ştefeşti - CSO Plopeni 0-4
CS Ceptura - Avântul Măneciu 2-6
Clasament
1. Unirea Urlaţi 9 7 2 0 29-3 23
2. CSM Câmpina 9 7 2 0 24-3 23
3 Avântul Măneciu 8 6 0 2 32-13 18
4. Petrolistul Boldești 8 5 2 1 29-4 17
5. CS Păulești 9 5 2 2 16-8 17
6. CSO Plopeni 8 5 1 2 24-13 16
7. Progresul Drăgănești 9 5 1 3 19-15 16
8. AS Ploiești 9 5 0 4 22-20 15
9. Chimia Brazi 9 4 2 3 14-9 14
10. Precizia Breaza 9 4 2 3 20-27 14
11. AFC Brebu 9 4 1 4 19-16 13
12. CS Blejoi 9 3 3 3 25-17 12
13. CS Bănești 8 4 0 4 24-18 12
14. CS Ceptura 9 2 1 6 13-29 7
15. Caraimanul Buşteni 9 1 2 6 9-28 5
16. FC Astra II Ploiești 9 0 2 7 11-33 2
17. Brădetul Ștefești 9 0 1 8 5-36 1
18. Voinţa Vadu Părului 9 0 0 9 7-50 0

Liga I, etapa a 10-a, partidele de duminică, rezultate

ora 17.00, Galați:
Oțelul Galați - FC Brașov 0-0
ora 19.00, Iași:
CSMS Iași - CS Tr. Severin 1-0
Petrovic 90; Petrovic (Iaşi) a fost eliminat în minutul 90+4
ora 19.00, București:
Rapid - Viitorul Constanța 2-1
Ioniţă 29, Grigore 86 - Bejan 74
ora 21.30, Ploiești:
Petrolul Ploiești - Steaua 1-2
Bokili 38 - Nikolic 45, Latovlevici 65

CONCURS. A doua zi de departajare

1. Ce meci internațional a condus la centru Ion Crăciunescu... Continuarea, aici.

Laval (Canada) – ”Berthiaume de Tremblay”

”Berthiaume de Tremblay”
Este stadionul din localitatea canadiană Laval, care este folosit pentru meciurile de fotbal ale echipelor locale. Arena are o capacitate de 3.500 locuri.
Laval
Este o localitate din sud-vestul provinciei canadiene Quebec. Se află în nordul Montrealului, fiind cea mai mare dintre suburbiile acestei metropole cu o populație de aproximativ 400.000 locuitori. În Laval sunt foarte multe parcuri, doar una dintre atracțiile de bază rămâne Cosmodromul.

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Duminică, 30 septembrie, partide internaționale oficiale

Cupa Mondială Feminin Juniori sub 17 ani, Azerbaidjan

Ora 12.00, Baku: Japonia – Mexic
Morag Pirie (Scoția) – Nicolet Bakker (Olanda), Judit Romano (Spania) – Claudia Umpierrez (Uruguay)
Ora 12.00, Baku: Noua Zeelandă – Brazilia
Ri Hyang Ok – Hong Kum Nyo (Coreea de Nord), Zhang Lingling (China) – Aissata Amegee (Togo)
Ora 15.00, Lankaran: Germania – Uruguay

CONCURS. Concluziile primei zile de departajare

1. Cine au fost asistenții arbitrului Mircea Neșu la jocul amical Cehoslovacia - RDG, din 23 aprilie 1986? Răspuns: Continuarea, aici.

Liga I, etapa a 10-a, partidele de duminică, delegări

ora 17.00, Galați:
Oțelul Galați - FC Brașov
Arbitri: Marian Balaci (Tr. Severin) - Aurel Oniță (Constanța), Sebastian Gheorghe (Suceava) - Dragoș Teodor (Constanța)
Observatori: Ion Mureșan, Ion Craiu (București)
ora 19.00, Iași:
CSMS Iași - CS Tr. Severin
Arbitri: Alexandru Tudor - Bogdan Velicu, Bogdan Gheorghe (București) - Ionel Ivan (Brăila)
Observatori: Costin Toma (Piatra Neamț), Constantin Gheorghe (Suceava)
ora 19.00, București:
Rapid - Viitorul Constanța
Arbitri: Paul Unimățan (Zalău) - Cristian Nica (Ploiești), Alexandru Cerei (Cluj) - Florin Constantin (București)
Observatori: Silviu Bogdan (foto), Ion Turculeanu (Craiova)
ora 21.30, Ploiești:
Petrolul Ploiești - Steaua
Arbitri: Marius Avram - Vasile Marinescu (București), Ovidiu Artene (Vaslui) - Cătălin Popa (Pitești)
Observatori: Dan Petrescu, Ionuț Calancia (București)

Liga I, etapa a 10-a, partidele de sâmbătă, rezultate

ora 17.00, Mediaș:
Gaz Metan Mediaș - Universitatea Cluj 2-1
Bawab 23, 76 - Paulinho 90-11m
ora 19.00, Cluj-Napoca:
CFR Cluj - Gloria Bistrița 5-1
Kapetanos 5, Mureșan 35-11m, 54, Bjelanovici 88, Alberto 90 - Zahiri 90; Aguiregarray (CFR, minutul 61) și Kanon (Gloria, minutul 34) au fost eliminați.
ora 21.30, Vaslui:
Sporting Vaslui - Concordia Chiajna 3-0
M. Niculae 25, 32, 57

Marţi, "Derby della Campina", varianta amicală

Marţi, 2 octombrie, de la ora 16.00, pe stadionul "Rafinăriei" are loc partida amicală dintre Unirea Câmpina şi CSM Câmpina. "Derby della Campina" ajunge la a patra întâlnire, dar prima amicală, în precedentele trei dispute consemnându-se două remize şi o victorie a Unirii. Probabil, amicalul de marţi este primul pas către începutul unei... coabitări, ştiindu-se că ambele formaţii vor juca meciurile de pe teren propriu pe aceeaşi arenă. Oricum, un meci care nu trebuie ratat!

Liga lu' Lică: CSM Câmpina - CS Blejoi 3-0

Doar de 6 minute au avut nevoie elevii lui Victor Roşca pentru a rezolva partida cu fosta echipă a lui Andrei Nistoroiu şi a multora dintre actualii componenţi au CSM-ului, CS Blejoi. În ultimul meci din exilul de la Strejnic, CSM-ul s-a impus mai lejer decât o arată scorul, prin golurile marcate de Burloiu (foto), în minutele 28 şi 30, şi Nae, minutul 34.
Victor Roşca a trimis în teren pentru CSM Câmpina următoarea formulă: Panaite - Olteanu, Puchea, Popa, Nincă - Ilioiu, Bridinel, Yao, Nae - Vintilă, Burloiu. Au mai evoluat: Hromei, Conac, Dr. Gheorghe şi C. Nicolae.

Liga lu' Lică: Caraimanul Buşteni - CS Băneşti 2-6

În prima deplasarea sub comanda antrenorului Ion Burchi băneştenii au reuşit o adevărată lovitură sub Crucea Caraimanului, învingând la un scor de tenis formaţia lui Petre Gavrilă: 6-2. Pentru gazde a marcat Plumb, în minutele 19 şi 84, în vreme ce golurile formaţiei CS Băneşti au fost realizate de Dincă 5, 32, Cristache (foto) 10, Budileanu 22, Ursea 29 şi Negreanu 80.
Ion Burchi a folosit următoarea echipă: Lepădatu - A. Burchi, Gorgan, Bălănică, Albu - Filote, Ursea, Budileanu, Dincă - Cristache, Negreanu. Au mai jucat: Dârstaru, Mocanu, Lungu şi Creţu.

Sâmbătă, 29 septembrie, partide internaţionale oficiale, rezultate

Cupa Mondială Feminin Juniori sub 17 ani, Azerbaidjan
Baku: Gambia – Fran
ța 2-10
Baku: SUA - Coreea de Nord 1-1
Baku: Canada – Azerbaidjan 1-0
Baku: Columbia - Nigeria 0-13
Preliminariile Campionatului European Juniori sub 17 ani
Ta’Qali (Malta): Norvegia – Malta 2-1
Kumanovo (Macedonia): Irlanda – Suedia 1-1
Sarajevo: Franța – Grecia 2-2
Sarajevo: Bosnia – Slovenia 0-1
Ta’Qali (Malta): Portugalia – Islanda 4-2
Preliminariile Campionatului European Feminin Juniori sub 17 ani
Strumica (Macedonia): Danemarca – Macedonia 4-0
Strumica (Macedonia): Scoția – Serbia 2-3

Liga a II-a, etapa a 5-a, rezultate

Seria I
Unirea Slobozia - Sportul Studenţesc 0-3
ACS Buftea - Delta Tulcea 2-1
Dinamo II - FC Botoşani 1-2
Dunărea Galaţi - Rapid Suceava 1-0
Chindia Târgovişte - CS Otopeni 0-0
CF Brăila - Săgeata Năvodari 2-3
Farul Constanţa a stat.
Seria a II-a
CSM Rm. Vâlcea - Voinţa Sibiu 3-0
Luceafărul Oradea - FC Baia Mare 2-1
Damila Măciuca - FC Bihor 3-0
Unirea Alba Iulia - CS Mioveni 3-1
FC Olt - UTA 0-1
Corona Braşov - Poli Timişoara 0-0
FCM Tg. Mureş şi FC Argeş au stat.

Liga lu' Lică, etapa a 9-a, partidele de sâmbătă dimineață

Sâmbătă, 29 septembrie, ora 11.00
Petrolistul Boldeşti - CS Păuleşti 3-0
CSM Câmpina - CS Blejoi 3-0
Progresul Drăgăneşti - Voinţa Vadu Părului 5-1
Caraimanul Buşteni - CS Băneşti 2-6
Clasament
1. Unirea Urlaţi 9 7 2 0 29-3 23
2. CSM Câmpina 9 7 2 0 24-3 23
3. Petrolistul Boldești 8 5 2 1 29-4 17
4. CS Păulești 9 5 2 2 16-8 17
5. Progresul Drăgănești 9 5 1 3 19-15 16
6 Avântul Măneciu 7 5 0 2 26-11 15
7. AS Ploiești 9 5 0 4 22-20 15
8. Chimia Brazi 9 4 2 3 14-9 14
9. CSO Plopeni 7 4 1 2 20-13 13
10. AFC Brebu 8 4 1 3 17-13 13
11. CS Blejoi 9 3 3 3 25-17 12
12. CS Bănești 8 4 0 4 24-18 12
13. Precizia Breaza 8 3 2 3 17-25 11
14. CS Ceptura 8 2 1 5 11-23 7
15. Caraimanul Buşteni 9 1 2 6 9-28 5
16. FC Astra II Ploiești 9 0 2 7 11-33 2
17. Brădetul Ștefești 8 0 1 7 5-32 1
18. Voinţa Vadu Părului 9 0 0 9 7-50 0

Meciurile fraților Avram la turneul de juniori sub 19 ani din Polonia

În perioada 8 - 15 octombrie, Marius (dreapta) și Valentin (stânga) Avram se vor afla în Polonia, la un turneu preliminar pentru Campionatul European Juniori sub 19 ani. UEFA a anunțat astăzi și partidele la care vor oficia cei doi români.
9 octombrie, ora 15.00, Plewiska:
Polonia - San Marino
arbitru - Ilias Spathas (Grecia), arbitru asistent - Valentin Avram, arbitru de rezervă - Marius Avram
11 octombrie, ora 15.00, Wronki:
Polonia - Malta
arbitru - Marius Avram, arbitru asistent - Valentin Avram
14 octombrie, ora 14.00, Swarzedz:
Malta - San Marino
arbitru - Marius Avram, arbitru asistent - Valentin Avram

CONCURS. Prima zi de departajare

1. Cine au fost asistenții arbitrului Mircea Neșu la jocul... Continuarea, aici.

CONCURS. Concluziile finale. Urmează prelungirile...

1. ți bani a primit Alexandra Dulgheru la primul său turneu de tenis WTA câștigat în carieră? Răspuns:... Continuarea, aici.

Petah Tikva (Israel) – ”HaMoshava Stadium”

”HaMoshava Stadium”
Este stadionul din localitatea Petah Tikva, din Israel. A fost inaugurat pe 6 decembrie 2011, a costat 60 milioane de dolari mericani, este gazda echipelor locale Hapoel și Maccabi și are o capacitate de 11.500 locuri.
Petah Tikva
Este o localitate din Israel, situată la 10 km est de Tel Aviv. Are o populație de aproximativ 209.000 locuitori. Acest oraș este înfrățit cu municipiul Bacău și se află în plină expansiune, mai ales din punct de vedere economic.

vineri, 28 septembrie 2012

Sâmbătă, 29 septembrie, partide internaționale oficiale

Cupa Mondială Feminin Juniori sub 17 ani, Azerbaidjan
Ora 15.00, Baku: Gambia – Fran
ța 
Finau Vulivuli (Fiji) - Jacqueline Stephenson (Noua Zeelandă), Wantin Yagum (Papua Noua Guinee) - Alondra Arellano (Mexic)
Ora 15.00, Baku: SUA - Coreea de Nord

Liga I, etapa a 10-a, partidele de sâmbătă, delegări

ora 17.00, Mediaș:
Gaz Metan Mediaș - Universitatea Cluj
Arbitri: Cristian Balaj (Baia Mare) - Andrei Constantinescu (București), Florin Păunescu (Rm. Vâlcea) - Dorian Micloșină (Reșița)
Observatori: Constantin Miclea (Bușteni), Mircea Cezar Ionescu (București)
ora 19.00, Cluj-Napoca:
CFR Cluj - Gloria Bistrița
Arbitri: Adrian Cojocaru (Galați) - Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Alexandru Vodă (Alba Iulia) - Sergiu Popa (Aiud)
Observatori: Nicolae Marodin (foto) (București), Viorel Boiț (Timișoara)
ora 21.30, Vaslui:
Sporting Vaslui - Concordia Chiajna
Arbitri: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) - Octavian Șovre (Oradea), Daniel Mitruți (Craiova) - Florin Ghimbășan (Brașov)
Observatori: Constantin Ștefan, Romulus Chihaia (București)

Liga a III-a, etapa a 5-a, rezultatele echipelor prahovene

Avântul Reghin - Fortuna Brazi 0-2
Minciună 30, Năstase 35
FC Zagon - Conpet Ploiești 3-1
Unirea Câmpina a stat.

Liga a II-a, delegările oficialilor prahoveni

Sâmbătă, 29 septembrie, ora 11.00
Unirea Slobozia - Sportul Studențesc
arbitri - George Găman (Craiova) - Stelian Slabu, Bogdan Hârlab (Brașov) - Ionuț Anghelinei (Galați); observatori - Viorel Sandu (București), Silviu Crângașu (Ploiești)
Damila Măciuca - FC Bihor
Mihai Amorăriței (Câmpina) - Mihai Iliescu (Craiova), Ionuț Babadac (Alexandria) - Ionuț Neagu (foto) (Poienarii Apostoli); Laszlo Sajtos (Sibiu), Dorel Cura (Arad)
Duminică, 30 septembrie, ora 11.00
CF Brăila - Săgeata Năvodari
Cătălin Pană (București) - Ciprian Geambazu (Bușteni), Valentin Dumitru (Gherghița) - Adrian Paraschiv (București); Vasile Bratu (Amara), Bratu Cațaroș (Călărași)

Liga lu' Lică, etapa a 9-a, partidele de vineri, rezultate

Vineri, 28 septembrie, ora 17.00
Chimia Brazi - Unirea Urlaţi 0-2
Astra II Ploieşti - AS Ploieşti 1-2
Clasament
1. Unirea Urlaţi 9 7 2 0 29-3 23
2. CSM Câmpina 8 6 2 0 21-3 20
3. CS Păulești 8 5 2 1 16-5 17
4 Avântul Măneciu 7 5 0 2 26-11 15
5. AS Ploiești 9 5 0 4 22-20 15
6. Petrolistul Boldești 7 4 2 1 26-4 14
7. Chimia Brazi 9 4 2 3 14-9 14
8. CSO Plopeni 7 4 1 2 20-13 13
9. AFC Brebu 8 4 1 3 17-13 13
10. Progresul Drăgănești 8 4 1 3 14-14 13
11. CS Blejoi 8 3 3 2 25-14 12
12. Precizia Breaza 8 3 2 3 17-25 11
13. CS Bănești 7 3 0 4 18-16 9
14. CS Ceptura 8 2 1 5 11-23 7
15. Caraimanul Buşteni 8 1 2 5 7-22 5
16. FC Astra II Ploiești 9 0 2 7 11-33 2
17. Brădetul Ștefești 8 0 1 7 5-32 1
18. Voinţa Vadu Părului 8 0 0 8 6-45 0

Vineri, 28 septembrie, partide internaţionale oficiale, rezultate

Preliminariile Campionatului European Juniori sub 19 ani
Tallinn: Feroe – Anglia 0-6
Tallinn: Ucraina – Estonia 2-0

Liga C Prahova, Seria Ploiești Teritoriu, etapa a 7-a, intermediară, rezultate

Prahova Tinosu - Spicul Poienarii Rali 2-4
Gloria Ologeni - Viitorul Puchenii Mari 2-3
CS Brazi - AS Potigrafu 0-3
Voința Hăbud - AS Balta Doamnei 4-1
AS Românești - Progresul Puchenii Moșneni 0-5
San Sar Malu Roșu - Viitorul Predești 3-0
Unirea Corlătești - AS Pușcași 3-2
Voința Mănești - Tricolor Băltița 0-1
Arizona Zalhanaua - Viitorul Poienarii Burchii, amânat

Liga B Prahova, Seria Nord, etapa a 7-a, intermediară, rezultate

Avântul Bertea - Voința Măgurele 3-3
Progresul Aluniș - Voința Gornet 2-3
Tineretul Gura Vitioarei - AS Podenii Noi 5-3
Stejarul Goruna - Găzarul Surani 1-5
Voința Vărbilău - Tinerețea Izvoarele 2-1
Real Rio Cocoșești - Victoria Olteni 8-2
Flacăra Mălăiești - Unirea Lipănești 1-4
Gloria Vâlcănești - Teleajen Văleni 1-13
Voința Livadea - Luceafărul Drajna 5-1

Sherbrooke (Canada) – ”Municipal Stadium”

”Municipal Stadium”
Este stadionul de fotbal din localitatea canadiană Sherbrooke. Arena a găzduit partide de fotbal de la Jocurile Olimpice din anul 1976 și are o capacitate de 4.000 locuri.
Sherbrooke
Este un oraș din sudul regiunii canadiene Quebec. Se află la confluența râurilor Saint-Francois cu Magog și are o populație de aproximativ 200.000 locuitori. Este un important centru universitar, având 40.000 de studenți anual. În Sherbrooke se află numeroase muzee și parcuri.

joi, 27 septembrie 2012

Vineri, 28 septembrie, partide internaționale oficiale


Preliminariile Campionatului European Juniori sub 19 ani
Ora 16.00, Tallinn: Feroe – Anglia
Jakob Kehlet – Jannik Rosenkrands Vinther (Danemarca), Martin Lember – Juri Frischer (Estonia)
Ora 19.00, Tallinn: Ucraina – Estonia
Istvan Kovacs – Mikloș Nagy (foto) (România), Mehman Mahmudov – Anar Salmanov (Azerbaidjan)

De ce tratează comisiile lui "Don Lică" cu duhul blândeţii acte grave de huliganism?!

În etapa derulată la finele săptămânii trecute au avut loc mai multe incidente pe maidanele lui "Don Lică", unele dintre ele fiind reflectate şi pe acest blog. Astăzi a avut loc şedinţa Comisiei de Disciplină, care a judecat toate aceste incidente grave. Sancţiunile sunt jalnice, de prostit proştii şi parcă membrii acestei comisii vor cu tot dinadinsul să încurajeze astfel de acţiuni.
Iată doar câteva exemple:

Ce vrăji a mai făcut "Don Lică"?

Colegul Ionel Luţan de la "Telegrama" publică un material extrem de interesant despre unul dintre multelşe cazuri de "vrăji" petrecute pe maidanele patronate de "Don Lică". Mă bucur când şi alţii demască abuzurile şi grozăviile din "parohia" lui "Don Lică". Chiar dacă e un început timid, e, totuşi, un început...
Dar iată povestea:

Liga lu' Lică, etapa a 9-a, delegările lu' Deaconu

Vineri, 28 septembrie, ora 17.00
Chimia Brazi - Unirea Urlaţi
Ovidiu Oprea - Emil Mateescu, Andrei Sotir; Constantin Safta
Astra II Ploieşti - AS Ploieşti
Gabriel Cojanu (foto) - Alexandru Ilie, Nicolae Dobre; Tudor Negoiţă
Sâmbătă, 29 septembrie, ora 11.00
Petrolistul Boldeşti - CS Păuleşti
Florin Ionescu - Alexandru Chivu, Ştefan Călăraşu; Mihail Ionescu
CSM Câmpina - CS Blejoi
Ciprian Stavre - Adrian Calestru, Vasile Burlacu; Silviu Crângaşu
Progresul Drăgăneşti - Voinţa Vadu Părului
Bogdan Zahiu - Ionel Gheonea, Adrian Băzăvan; Răzvan Achimescu
Caraimanul Buşteni - CS Băneşti
Alin Gheorghe - Adrian Stoenoiu, Stelian Mălăroiu; Constantin Panait
Duminică, 30 septembrie, ora 11.00
Precizia Breaza - AFC Brebu
Adrian Illyeş - Sorin Nistor, Roxana Bănăseanu; Constantin Miclea
Brădetul Ştefeşti - CSO Plopeni
Radu Danielenco - Gabriel Brăilă, Cătălin Popovici; Cincinat Aurelian
CS Ceptura - Avântul Măneciu
Marius Petre - Laurenţiu Dragu, Adrian Niţă; Constantin Ciocoiu

Joi, 27 septembrie, partide internaționale oficiale, rezultate

Preliminariile Campionatului European Juniori sub 17 ani
Lanzhot (Cehia): Muntenegru – Cehia 0-2
Kyjov (Cehia): Danemarca – Rusia 1-2
Jakovo (Serbia): Belarus – Armenia 5-0
Injija (Serbia): Moldova – Serbia 0-4
Champions League, feminin
Raciborz (Polonia): Unia Raciborz – Wolfsburg 1-5
Sarajevo: Sarajevo – Sparta Praga 0-3
Budapesta: MTK Budapesta – Malmo 0-4
Haga: Den Haag – Rossiyanka 1-4

Cupa României, 16-imi, partidele de joi, rezultate

Iași: CSMS Iași - Astra Ploiești 1-4
Herghelegiu 9 - Tembo 50, Găman 61, Ivanovski 65, Fatai 87
Brăila: CF Brăila - Viitorul Constanța 0-0, 6-5, după lovituri de departajare
București: Rapid - Olimpia Satu Mare 6-0
Ioniță 25, 31, Renan 35, 54, 72, Ciolacu 75
București: Steaua - FCM Tg. Mureș 3-1
M. Costea 13-11m, 50, Nikolici 48 - Dâlbea 39
Echipele scrise bolduit s-au calificat pentru faza următoare a competiției.

Liga a 3-a, delegările oficialilor prahoveni

Vineri, 28 septembrie, ora 17.00
Moinești: CSM Moinești - Young Stars Panciu
arbitri - Vlad Ciobanu - Ștefan Patrichi, Daniel Ștefănescu (Iași); observatori - Dumitru Sandu (Buzău), Decu Crângașu (foto) (Ploiești)
Târlungeni: Unirea Târlungeni - Civitas Făgăraș
Cristina Dorcioman (Câmpulung Muscel) - Mihai Ionescu (Suseni), Speranța Popescu (București); Mihai Ion (Ploiești), Valer Șulea (Brașov)
Pitești: Argeșul Pitești - Girom Albota
Barna Bajko (Miercurea Ciuc) - Adrian Niță, Constantin Pantilimonescu (Ploiești); Sorin Uțică (București), Emil Tudor (Târgoviște)

Programul manifestărilor sportive în week-end

Fotbal
Sâmbătă, 29 septembrie
ora 9.00
Juniori D
Câmpina:
Hagianu Mircea Junior Câmpina - CSM Ploiești
ora 10.00
Juniori B

CSM Câmpina revine la... Câmpina! Pe stadionul... ”Rafinăriei”!

Plecată de pe stadionul ”Poiana” după ce acesta și-a schimbat proprietarul, CSM Câmpina a anunțat că va juca meciurile de pe teren propriu la Strejnic. Acest lucru s-a și întâmplat deja, dar ultimul meci pe teren propriu la Strejnic va avea loc sâmbătă, ulterior, formația prezidată de Virgil Guran revenind la Câmpina, dar pe stadionul ”Rafinăriei”, acolo unde își dispută meciurile de pe teren propriu Unirea Câmpina, singura formație de Liga a III-a din localitate.
Totul s-a întâmplat ieri,

CONCURS. Întrebările etapei a 7-a, ultima!

1. ți bani a primit... Continuarea, aici.

Be’er Sheva (Israel) – ”Vasermil Stadium”

”Vasermil Stadium”
Este stadionul din lcoalitatea israeliană Be’er Sheva, aici având loc partidele formațiilor Hapoel și Maccabi din localitate. Inaugurat în anul 1960 și renovat în anul 2001, stadionul are o capacitate de 13.000 locuri.
Be’er Sheva
Este un oraș din sudul Israelului și are o populație de aproximativ 194.000 locuitori. Acest oraș este înfrățit cu municipiul Cluj-Napoca.

miercuri, 26 septembrie 2012

CONCURS. Concluziile etapei a 6-a

1. În ce localitate s-a născut antrenorul declarat de Federația de Fotbal din Scoția cel mai bun antrenor al sezonului 2008-2009? Răspuns: Continuarea, aici.

Asistentul câmpinean Ștefan Călărașu - 8.30 la meciul de debut în Liga a III-a

V-am informat la momentul respectiv că în etapa precedentă a Ligii a III-a s-a produs debutul în acest eșalon al arbitrului asistent câmpinean Ștefan Călărașu (foto). Meciul pe care l-a arbitrat a fost CS Afumați - Progresul Cernica, încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 3-0. Călărașu a primit din partea bucureșteanului Eugen Roșu nota 8.30, ceea ce înseamnă între bine și foarte bine, o notă foarte bună pentru orice arbitru. Ceea ce i-a spus asistentului câmpinean imediat după joc, observatorul Eugen Roșu a menționat și în raportul său, subliniind că Ștefan Călărașu nu a avut trac și nu s-a simțit în prestația sa că ar fi fost la meciul de debut. Felicitări și la mai mare!

Joi, 27 septembrie, partide internaționale oficiale


Preliminariile Campionatului European Juniori sub 17 ani
Ora 12.00, Lanzhot (Cehia): Muntenegru – Cehia
Arnold Hunter – Richard Storey (Irlanda de Nord), Ivica Modric – Igor Pristovnik (Croația)
Ora 17.00, Kyjov (Cehia): Danemarca – Rusia
Serghei Tsinkevich – Vitali Maliutin (Belarus), Radek Kocian – Zbynek Proske (Cehia)
Ora 17.30, Jakovo (Serbia): Belarus – Armenia
Dennis Antamo – Jonas Turunen (Finlanda), Dejan Potocan – Milan Jeremic (Serbia)
Ora 17.30, Injija (Serbia): Moldova – Serbia
Jonathan Lardot – Jemmy Cremers (Belgia), Aleksejs Griscenko – Aleksandrs Anufrijevs (foto) (Letonia)
Champions League, feminin
Ora 17.00, Raciborz (Polonia): Unia Raciborz – Wolfsburg
Rhona Daly - Michelle O'Neill, Paula Brady (Irlanda) - Katarzyna Wojs (Polonia)
Ora 17.00, Sarajevo: Sarajevo – Sparta Praga
Florence Guillemin - Manuela Nicolosi, Karine Solana (Franța) - Merima Celik (Bosnia)
Ora 19.00, Budapesta: MTK Budapesta – Malmo
Silvia Tea Spinelli - Lucia Abruzzese, Cinzia Carovignia (Italia) - Timea Nagy (Ungaria)
Ora 20.00, Haga: Den Haag – Rossiyanka
Esther Azzopardi - William Debattista, Christopher Francalanza (Malta) - Shona Shukrula (Olanda)

Delegările oficialilor prahoveni la futsal

Liga a II-a
Sâmbătă, 29 septembrie
ora 16.00, Călărași:
Dunărea Călărași - United Clinceni
arbitri - Mihai Ivănescu (București), Răzvan Dincuță (Ploiești); observator - Vasile Donțu (Galați)
ora 17.30, Călărași:
Inter Gheorghieni - Ceahlăul Piatra Neamț
Marius Mititel (București), Viorel Căunei (Plopeni); Petre Radu (București)
Duminică, 30 septembrie
ora 10.30, Călărași:
Ceahlăul Piatra Neamț - City'us Tg. Mureș
Mihai Ivănescu (București), Răzvan Dincuță (Ploiești); Vasile Donțu (Galați)
ora 12.00, Călărași:
United Clinceni - Infopress Od. Secuiesc
Marius Mititel (București), Viorel Căunei (foto) (Plopeni); Petre Radu (București)

Amical: Unirea Câmpina - CS Bănești 5-0

În primul dintre cele două meciuri amicale programate în cele două săptămâni de pauză forțată, Unirea Câmpina a întâlnit noua echipă a lui Ion Burchi, CS Bănești. Văduvită de o mare parte a titularilor obișnuiți, formația din Bănești nu a rezistat decât o repriză în fața mult mai valoroasei sale partenere de meci amical, astfel că după pauză a cedat. În final, Unirea s-a impus cu 5-0, prin golurile marcate de Dobrescu (52, 59), Neacșu (73) și Mendy (79, 86).
Iată și cele două loturi rulate de antrenorii Florin Stăncioiu (Unirea) și Ion Burchi (CS Bănești):

Amical: Unirea Câmpina - CS Bănești 5-0. Imagini cu câteva dintre goluri

În amicalul din această după-amiază s-au înscris 5 goluri, toate în repriza secundă, atunci când băneștenii au capitulat.
Minutul 52: 1-0, centrare de pe partea dreaptă, iar Dobrescu reia din plonjon cu capul, deschizând scorul

Amical: Unirea Câmpina - CS Bănești 5-0. Raul Mendy, un nou jucător de ”culoare” în probe la Unirea

De câteva zile, sub comanda lui Florin Stăncioiu s-a mai înregimentat un jucător de ”culoare” - Raul Mendy (foto). Este atacant, care a impresionat din punct de vedere fizic, iar Stăncioiu a folosit amicalul de astăzi și pentru a-l vedea la lucru într-un meci. Mendy ar putea acoperi un gol existent în compartimentul ofensiv al formației de Liga a III-a din Câmpina. De altfel, Mendy a și înscris de două ori, în repriza secundă.

Amical: Unirea Câmpina - CS Bănești 5-0. Continuă lucrările la tribuna I

Începute în urmă cu câteva zile, lucrările de modernizare a tribunei I continuă. Cu câteva ore înaintea jocului amical de astăzi, Unirea Câmpina - CS Bănești, lucrările au fost întrerupte pentru a nu afecta buna desfășurare a partidei. S-a ajuns în faza în care întreg acoperișul tribunei I a fost dat jos, de mâine urmând a începe montarea noului acoperiș.

Cupa României, 16-imi, partidele de joi, delegări

ora 16.00, Brăila:
CF Brăila - Viitorul Constanța
arbitri - Iulian Călin (Ștefănești) - Vasile Marinescu, Bogdan Gheorghe (București) - Ionuț Iugulescu (Târgoviște); observatori - Corneliu Groza (Iași), Ion Dănciulescu (Târgoviște)
ora 17.00, Iași:
CSM Iași - Astra Ploiești
Cătălin Popa - Gabriel Stroe (Pitești), George Neacșu (Câmpulung Muscel) - Ciprian Amarandei (Vaslui); Laurențiu Vărgatu (Brăila), Paul Cazan (București)
ora 19.00, București:
Rapid - Olimpia Satu Mare
Dan Dreve - Gero Szabo (Cluj), Gabriel Bârjac (Zalău) - Florin Dan (foto) (Oltenița); Florin Verigeanu (Rm. Vâlcea), Marian Bucurescu (București)
ora 21.30, București:
Steaua - FCM Tg. Mureș
Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) - Cristian Nica (Ploiești), Imre Bucsi (Sf. Gheorghe) - Georgian Ionescu (Buazău); Radu Mușat, Vasile Filimon (București)

Cupa României, 16-imi, partidele de miercuri, rezultate

ora 16.00, București:
Sportul Studențesc - Oțelul Galați 0-1
Inkango 28
ora 16.30, Vaslui:
Sporting Vaslui - FC Botoșani 0-1
Bordeanu 63
ora 16.30, Tr. Severin:
CS Tr. Severin - Dacia Mioveni 2-1
Neacșa 36, Abba 89 - Dică 90
ora 16.30, Tg. Jiu:
Pandurii Tg. Jiu - FC Zagon 7-1
Karim 1, 5, 42, Băcilă 7, Cristea 30, Matulevicius 36, Grigoraș 69 - Suciu 79
ora 16.30, Tulcea:
Delta Tulcea - Universitatea Cluj 2-1
Florea 42, Câju 86 - Cleiton 63
ora 16.30, Mediaș:
Gaz Metan Mediaș - FC Caracal 2-1
Bawab 65, Avram 90 - Cârnu 74
ora 19.00, Berceni:
ACS Berceni - CFR Cluj  0-2
Aguirregaray 76, 90+1
ora 19.00, Brașov:
FC Brașov - Farul Constanța 1-0
Buga 22
Echipele scrise bolduit s-au calificat pentru faza următoare a competiției.

Imagini cu brigada Cristinei Dorcioman în Finlanda

După ce şi-a făcut încălzirea la Câmpina, la meciul Unirea Câmpina - Avântul Reghin 0-0, Cristina Dorcioman a fluierat la mijlocul săptămânii trecute partida Finlanda - Ucraina, contând pentru preliminariile Campionatului European Feminin. Cristina Dorcioman a fost ajutată în Finlanda de Speranţa Popescu şi Carmen Neagu, iar observator a fost Dagmar Damkova, din Cehia. Încheiată cu victoria oaspeţilor cu scorul de 1-0, partida le-a ieşit foarte bine arbitrelor din România,

Delegările oficialilor prahoveni la juniori şi fotbal feminin

Juniori republicani
Duminică, 30 septembrie, ora 12.00 şi 14.00
FC Argeş - Grup Şcolar Pantelimon
Ovidiu Oprea - Bogdan Banu, Constantin Pantilimonescu - Mihai Safta (Ploieşti)
Sporting Piteşti - Concordia Chiajna
Mihai Amorăriţei (Câmpina) - Robert Nuţu, Alexandru Chivu - Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Fotbal feminin
Duminică, 30 septembrie, ora 11.00
CS Brazi - CSS Târgovişte
Florin Ionescu (Ploieşti) - Ştefan Călăraşu (Câmpina), Constantin Pantilimonescu (foto) (Ploieşti)

Miercuri, 26 septembrie, partide internaţionale oficiale, rezultate

Cupa Mondială Feminin Juniori sub 17 ani, Azerbaidjan
Baku: Mexic – Brazilia 0-1
Baku: Uruguay – Ghana 0-5
Baku: China – Germania 1-1
Baku: Noua Zeelandă – Japonia 0-3
Preliminariile Campionatului European Juniori sub 19 ani
Tallinn (Estonia): Ucraina – Feroe 6-0
Tallinn (Estonia): Anglia – Estonia 3-0
Preliminariile Campionatului European Juniori sub 17 ani
Sarajevo (Bosnia): Grecia – Bosnia 1-2
Sarajevo (Bosnia): Slovenia – Franța 1-0
Champions League, feminin
Shimkent (Kazahstan): BIIK – Roa 0-4
Londra: Birmingham – Verona 2-0
Subotica (Serbia): Spartak Subotica – Goteborg 0-1
Limassol (Cipru): Apollon – Torres 2-3
Vantaa (Finlanda): PK-35 – Lyon 0-7
Cluj-Napoca: Olimpia Cluj – Neulengbach 1-1
Barcelona: CF Barcelona – Arsenal Londra 0-3
Oslo: Stabaek – Brondby Copenhaga 2-0
Liege: Standard Liege – Potsdam 1-3
Glasgow: Glasgow City – Fortuna 1-2
Gardabaer (Islanda): Stjarnan – Zorki 0-0

Ottawa (Canada) – ”Keith Harris Stadium”

”Keith Harris Stadium”
Este o arenă cu numai 3.000 locuri din capitala Canadei, Ottawa. Arena este situată în cadrul Universității Carleton și găzduiește meciurile echipelor masculine și feminine de fotbal din Ottawa.
Ottawa
Este capitala Canadei și reședința Parlamentului Federal candian, port pe dreapta râului omonim și pe canalul Rideau, zona metropolitană având o populație de peste 1,1 milioane locuitori. Orașul este situat în estul provinciei Ontario, la granița cu provincia Quebec.