joi, 27 septembrie 2012

Ce vrăji a mai făcut "Don Lică"?

Colegul Ionel Luţan de la "Telegrama" publică un material extrem de interesant despre unul dintre multelşe cazuri de "vrăji" petrecute pe maidanele patronate de "Don Lică". Mă bucur când şi alţii demască abuzurile şi grozăviile din "parohia" lui "Don Lică". Chiar dacă e un început timid, e, totuşi, un început...
Dar iată povestea:
Gabriel Mazilu, antrenor, la doar 22 de ani, al echipei Tricolor Coţofeneşti, acuză jocurile de culise din ligile judeţene la fotbal
Dorinţa lui Adrian Teodorescu de a crea, în judeţ, o copie în miniatură a Oţelului Galaţi nu a întâmpinat, peste tot, motive de simpatie. Una dintre grupările care contestă felul în care abordează competiţia echipa lui Teodorescu este Tricolor Coţofeneşti. Antrenorul acestei formaţii, tânărul de doar 22 de ani, Gabriel Mazilu, spune că Oţelul Larisa câştigă doar la comisii apelând la stratageme care nu nicio legătură cu fair–play-ul. 
“Mă numesc Mazilu Gabriel, am 22 de ani şi vă scriu pentru secţia de sport a ziarului dumneavoastră, un subiect care probabil vă interesează şi ar reuşi să stârnească ceva vâlvă la nivelul AJF-ului. Acest for face absolut orice în afară de a încuraja fotbalul. Astfel se intâmplă că in etapa a 2-a de pe teren propriu disputam un meci cu F.C. OŢELUL LARISA. Dupa 90 de minute scorul din teren a arătat doar un 4-2 pentru gazde, diferenţa putea fi mult mai mare. De aici incepe totul, dl Teodorescu sau Teodoreanu nu am reţinut exact, in calitate de delegat al oaspeţilor face contestaţie pe motiv că 2 jucători de-ai gazdelor au evoluat fără viza medicală, am rămas stupefiaţi pentru că verificasem personal toate legitimaţiile inainte de joc şi erau în regulă, arbitrii susţineau acelaşi lucru insă nici ei nu puteau să-şi explice. După ce ne-au reţinut o legitimaţie de joc pentru a fi trimisă la AJF oaspeţii au părăsit terenul de joc insă controversele intre noi si arbitrii au continuat, in mod civilizat, pentru ca dl arbitru să verifice o altă legitimaţie din curiozitate si să constate uimit că în timpul desfăşurării jocului domnul delegat al oaspeţilor a pătruns în cabina de arbitraj şi pur şi simplu fără nicio jenă ne-a rupt viza medicala de pe 2 legitimaţii pentru ca să le poate contesta după 90 de minute. A doua zi, luni dimineaţa, am mers la medicul care ne pusese vizele medicale şi am luat o copie din registrul dânsului cu viza medicală pusă in data de 24 august la care s-au vizat toate legitimaţiile, am mers cu ea la AJF si am fost asiguraţi de dl Crângaşu că nu o să avem niciun fel de problemă in a câştiga partida, doar 'SĂ NU FACEŢI MARE TAM-TAM!', ăsta a fost sfatul dânsului, ştia ce va urma probabil. A venit ziua in care comisia a judecat, miercuri dacă nu mă inşel, cu dovada de la medic, cu declaraţia scrisa a arbitrilor şi observatorului, era clar că nu puteam pierde si aşa a fost, verdictul fiind menţinerea scorului din teren 4-2. Insă dl Teodoroiu, personaj  foarte dubios de altfel,declarat si persona non-grata in fotbal, ştia ce are de facut, RECURS,deci in conturile AJF incă 150 de lei. După lungi tergiversări şi de data aceasta cu aceleaşi probe ale noastre plus decizia comisiei, aflu duminică seara, 23 septembrie, de la un apropiat al AJF şi de la dl arbitru al partidei, dl Bozieru, ca am pierdut la recurs cu 0 la 3 la recurs.VĂ MENŢIONEZ NIŞTE ASPECTE EXTREM DE IMPORTANTE:
1-ÎN CIUDA FAPTULUI CĂ OŢELUL LARISA A CÂŞTIGAT UN SINGUR PUNCT PE TERENUL DE FOTBAL,ARE 10 PUNCTE ÎN CLASAMENT-VICTORIE LA MASA VERDE CU PODENII VECHI, 1-4 IN TEREN,CU FILPESTI ACEEAŞI SITUAŢIE CA LA NOI,TOT LA RECURS, DUPA 6-0 PE TEREN.
2-DL TEODOROIU A ÎNCERCAT SĂ NE OFERE ÎN VINEREA PREMERGATOARE ÎNCEPUTULUI DE SEZON 2OO DE LEI SĂ PIERDEM MECIUL DIRECT,EVIDENT L-AM REFUZAT.
3-ACELAŞI DOMN,VăZÂND CĂ NU REZOLVĂ NIMIC CU NOI A ÎNCERCAT SĂ OFERE BRIGAZII SUMA DE 600 DE LEI, SUMA AJUNGÂND LA 1200 DE LEI!!! ÎN PAUZA MECIULUI, ARBITRII REFUZÂND ŞI DÂNŞII
4-CU TOATE CA DECIZIA A FOST LUATĂ DOMNII NEGOIŢĂ SI CRÂNGAŞU NE ASIGURĂ CA E ÎN REGULA, SĂ TĂCEM DIN GURA CĂ SE REZOLVA ŞI REFUZĂ SĂ PUNĂ ŞI REZULTATUL OFICIAL STABILIT LA RECURS PE SITE-UL AJF-ULUI.  
    Am decis să nu mai tac şi să divulg modul in care aceste persoane încurajeaza fotbalul şi rămân uimit cum domnii mai sus menţionaţi care,desi ştiu cum e sa transpiri 90 de minute decid meciurile prin nişte hârtii si decizii aberante.Sperăm ca măcar alte echipe să afle cum se procedeaza şi cum să abordeze meciurile cu OTELUL LARISA” se spune în metarialul trimis pe adresa redacţiei noastre, redat cuvânt cu cuvânt, de antrenorul echipei Tricolor Coţofeneşti, Gabriel Mazilu.
 Teodorescu apelează la justiţie
Pentru a încerca să facem lumină în acest caz l-am abordat telefonic şi pe Adrian Teodorescu. “O să îi acţionez în justiţie pe cei care fac astfel de aprecieri. Să probeze afirmaţiile pe care le-au făcut la adresa mea. Să dovedească ceea ce spun, altfel va fi rău pentru ei. O să mă adresez şi Comisiei de Disciplă a AJF pentru a reanaliza acest caz” a spus Teodorescu  
Silviu Crângaşu: “Eu nu mă bag peste comisii!”
Preşedintele AJF Prahova, Silviu Crângaşu, s-a arătat mirat de cele spuse de antrenorul echipei Tricolor Coţofeneşti. “Eu nu m-am bagat, şi nu o să o fac niciodată, peste deciziile Comisiilor. Cine nu este mulţumit de un verdict se poate adresa la  Comisia de Apel sau, mai departe, chiar la Bucureşti. Este clar însă, după ce văd astfel de lucruri, că locul unora este pe la Bălăceanca! Nu îl cunosc pe acest antrenor de la Coţofeneşti ” a spus şeful AJF Prahova.
Viza medicală a dispărut peste meci!
Arbitrul partidei incriminate de Gabrel Maziu a fost Emil Bozieru, un cavaler al fluierului cu vechi ştate de servicii şi la nivelul celui de al treilea eşalon fotbalistic. La începutul jocului, atunci când am verificat carnetele de joc, ale gazdelor toate erau în regulă. La final, atunci când Adrian Teodorescu a susţinut contestaţia, foaia cu viza medicală pe acel carnet contestat nu mai era! Cabina arbitrilor nu avea geamuri iar printre gratii oricine putea să sustragă unul dintre carnete. Despre problema cu banii nu comentez” a precizat Bozieru
Multe acuze, destule semne de întrebare
Cazul prezentat de tânărul antrenor al Coţofeneştiului conţine multe date greu de verificat şi probat.  În acelaşi timp, pe situl AJF Prahova  în dreptul Oţelului Larisa, în clasamentul la zi, apare o zestre de cinci puncte după tot atâtea runde scurse din acest  sezon. Măcar în parte adevărate, acuzele puse în scris de Gabriel Mazilu ar trebui să fie considerate ca un nou semnal de alarmă care trebuie receptat ca atare de cei care  au obligaţia de a asigura, în campionatele judeţene, o întrecere fotbalistică curată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu