Liderul Seriei Slănic a Ligii C Prahova, CSC Poiana Câmpina, se dovedește a fi cea mai grăbită formație din zona Câmpina. Antrenorul Cristian Dumitru și-a chemat elevii mâine, sâmbătă, 12 ianuarie, pregătirile urmând a se derula atât la stadionul ”Poiana”, cât și la arena ”Fibec”, acolo unde se află un miniteren cu suprafață artificială.
”Am discutat - ne-a declarat antrenorul Cristian Dumitru (foto) - zilele trecute cu primarul Alin Moldoveanu, care ne-a asigurat de sprijinul administrației locale. Avem ca obiectiv clar promovarea, iar din punct de vedere al lotului cred că vom mai aduce doar vreo doi jucători. În privința meciurilor amicale, vă spun sincer că eu nu prea sunt adeptul unor meciuri amicale în orice condiții. Starea terenurilor este destul de grea în această iarnă și cred că riscul unor accidentări este destul de mare. Totuși, în măsura în care vom găsi terenuri bune, până la reluarea campionatului, vom disputa mai multe meciuri amicale”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu