joi, 14 februarie 2013

"Don Lică" insistă cu Statutul aprobat la "şuşă". A declarat recurs!

Vă informam zilele trecute, pe 5 februarie, că Judecătoria Ploieşti a respins solicitarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova de a înregistra noul statut, aprobat în "şuşa" din decembrie anul trecut. Principalul argument al magistraţilor a fost o adresă venită din partea Compartimentului Juridic al FRF, prin care se atrăgea atenţia asupra faptului că statutul nu a fost validat de Comitetul Executiv al FRF, lucru absolut obligatoriu înaintea înregistrării sale la Judecătorie. O "şmecherie" ieftină marca "Don Lică"...
Ei bine, "şmecheria" continuă, pentru că "Don Lică" a declarat recurs pe 12 februarie (în ultima zi care îi permitea acest lucru).
Încă nu a fost dat publicităţii un termen în acest recurs, dar "Don Lică" ar trebui să-şi aducă aminte de proverbul cu
"boala lungă, moarte sigură". În plus, este chiar greu de înţeles de ce ţine a-şi pune cu tot dinadinsul în cap conducerea FRF... Încet-încet, "Don Lică" o ia pe urmele lui Neagoe, fostul preşedinte al AJF Dolj, care s-a lăsat la fel de greu dus din fruntea forului respectiv, FRF nereuşind nici acum să recupereze maşina de la acesta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu