miercuri, 5 iunie 2013

Arbitrul Ionuţ Neagu, la momentul ultimului meci

Unul dintre cei mai apreciaţi arbitri din Prahova în ultimii ani, Ionuţ Neagu (foto), a ajuns la momentul ultimului meci. Astăzi, de la ora 18.00, în cadrul ultimei etape din acest sezon a Ligii a 2-a, Ionuţ Neagu va conduce partida Chindia Târgovişte - Unirea Slobozia, prilej cu care se va retrage din activitatea competiţională, la limită de vârstă, urmând a împlini 40 de ani pe 9 iulie.
Ionuţ Neagu a fost şi un apreciat jucător de fotbal. După perioada de juniorat la Petrolul Ploieşti şi după câştigarea titlului de campion la tineret speranţe în ediţia 1997-1998, neagu a mai jucat la formaţiile: Chimia Rm. Vâlcea (1 an), Gloria Buzău (1 an), Astra Ploieşti (4 ani), Chimia Brazi (5 ani), Conpet Ploieşti (6 luni), Petrolistul Boldeşti (6 luni).
În paralel, a absolvit şcoala de arbitri de fotbal în ediţia 1992-1992, la Rm. Vâlcea, sub îndrumarea lui Gheorghe Constantin.
Între 1994 şi 1996 a întrerupt arbitrajul pentru a se dedica actiivităţii de jucător, dar în 1996 şi-a reluat cariera. În anul 2003 a promovat cu examen în Divizia C, în anul 2006 a fost promovat la excepţional în eşalonul secund, adunând 61 meciuri conduse în Liga a 2-a şi 77 în eşalonul al treilea. De asemenea, la un număr important de jocuri din Liga I a îndeplinit rolul de arbitru de rezervă, ultima astfel de prezenţă fiind la Petrolul Ploieşti - Gaz Metan Mediaş 1-1, meci condus de Colţescu (foto jos - Neagu alături de ceilalţi colegi de brigadă în frunte cu Sebastian Colţescu şi de observatorul pentru arbitri Ion Mureşan).
Aşadar, astăzi la Târgovişte, Neagu îşi va încheia cariera şi poate nu ar fi rău dacă şi pe plan judeţean ar fi delegat la, spre exemplu, finala fazei judeţene a Cupei României, pentru a-şi încheia en-fanfare o carieră frumoasă într-un domeniu atât de dificil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu