Partida Tricolor Coţofeneşti - CSC Poiana Câmpina s-a disputat sub semnul unei tensiuni nejustificate, generate de spectatorii echipei gazdă, dar şi de oficiali şi jucători ai formaţiei locale. Cel mai grav dintre incidentele petrecute la acest meci a avut loc în minutul 20. Atunci, jucătorul gazdelor, Ionuţ Anghelache, a pătruns spre poarta poienarilor, fiind oprit regulamentar de portarul Bohâlţea (foto), care a prins mingea. În acel moment, portarul poienarilor a fost busculat de atacant. Arbitrul Andrei Sotir dictează fault în atac, dar acesta se ridică şi îl împinge pe atacant. Reacţia acestuia a fost de a-i aplica un pumn în forţă portarului, spărgându-i nasul în două locuri! Sotir l-a eliminat pe agresor şi i-a informat pe poienari că îi acordă avertisment şi portarului. Foarte corect, dar au fost scene şi momente care nu au legătură cu un teren de fotbal, decât în măsura în care sunt protejate de comisii criminal de blânde, aşa cum este cazul pe maidanele lui "Don Lică".
În cele din urmă, meciul s-a putut relua, poienarii fiind nevoiţi să-l introducă pe Mosor în poartă, pentru că nu aveau portar de rezervă. Nu au mai fost incidente majore, poienarii impunându-se cu scorul de 4-2, dar la final, brigada de arbitri condusă de Andrei Sotir a avut ceva dificultăţi, fiind înjurată, ameninţată şi scuipată atât de spectatori, cât şi de aşa-zişi "oameni de ordine".
În privinţa portarului Bohâlţea trebuie spus că acesta a ajuns la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Câmpina, medicii de aici direcţionându-l spre Spitalul Judeţean, din cauza complexităţii traumelor şi a posibilelor complicaţii!
În mod normal, ar fi trebuit să închei acest material cu speranţa că agresorul va fi exclus din viaţa sportivă şi echipa sa drastic sancţionată. Aaa... Unde? În curtea lui "Don Lică"? Niciodată...
Pentru mai multe fotografii , din timpul meciului.
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/cscpoiana.campina