Jucător polivalent, putând face față cu succes atât ca mijlocaș de bandă dreaptă, cât și de bandă stângă, Cristian Negotei (foto), la 22 ani, pare să fi dat lovitura! El s-a transferat la formația FC Pierikos, din liga secundă a Greciei, trebuind să se prezinte pe 15 iulie la începerea pregătirilor noii sale formații.
Negotei a jucat la mai multe echipe, de la Grupul Școlar Agricol Nucet, unde a făcut junioratul, la Tricolorul Breaza, AFC Filipești, Chimia Brazi, CS Ștefănești, FCM Târgoviște, Poli Timișoara, de unde a fost împrumutat la Flacăra Făget, după ce a picat un transfer la CS Tr. Severin, unde l-a impresionat pe tehnicianul Jerry Gane. ”Este un pas mare în carieră și sper ca prin evoluțiile mele să atrag atenția altor echipe mai puternice decât FC Pierikos. Am avut oferte și de la echipe din liga secundă din țara noastră, dar am preferat un alt campionat, de unde sper să fac pasul spre alte campionate și mai puternice”, ne-a declarat Cristian Negotei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu