luni, 18 noiembrie 2013

INCREDIBIL! Doar la AJF Prahova se poate întâmpla aşa ceva!!!

Comisia de Apel certifică negru pe alb: Comisia de Disciplină este ilegal constituită!
Când stilul de conducere al preşedintelui AJF Prahova este să acopere o prostie cu alta şi mai mare se ajunge la situaţii incredibile, aşa cum este cea pe care v-o prezint în exclusivitate!
Totul a pornit de la o contestaţie!
La meciul CS Blejoi - Avântul Măneciu, gazdele au contestat folosirea jucătorului Florin Gheorghe, care fusese eliminat cu două etape înainte, în confruntarea echipei lui Beznea la Păuleşti, dar nu efectuase etapa de suspendare, deoarece AFC Brebu nu se prezentase etapa următoare la Măneciu, invocând probleme cu mijlocul de transport.
De altfel, rezultatul aceslui joc nu a fost omologat în săptămâna ulterioară desfăşurării lui, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit, ci doar după desfăşurarea meciului CS Blejoi - Avântul Măneciu! Deci, la ora meciului Blejoi - Măneciu, jucătorul respectiv nu efectuase etapa de suspendare, pentru că rezultatul jocului Măneciu - Brebu nu fusese omologat!
În imensa-i înţelepciune, Comisia de Disciplină a AJF Prahova a respins contestaţia formulată de echipa din Blejoi. Aceştia s-au adresat instanţei sportive următoare, Comisia de Apel a AJF Prahova. Zilele trecute aceasta a dat un verdict INCREDIBIL!
Comisia de Apel: Comisia de Disciplină este ilegal constituită!
În memoriul înaintat Comisiei de Apel, oficialii clubului din Blejoi au invocat şi două excepţii: a nelegalei compuneri a instanţei de fond (Comisia de Disciplină) şi a neîndeplinirii condiţiilor de formă şi comunicare a hotărârii primei instanţe. Trecem peste decizia propriu-zisă, peste alte detalii interesante din cele patru pagini cât numără decizia Comisiei de Apel din acest caz şi insist asupra unui singur aspect, definitoriu - după părerea mea - în privinţa coordonării activităţii de către "Don Lică".
În termeni, juridici, Comisia de Apel a constatat, printre altele, că instanţa de fond în această cauză, Comisia de Disciplină, nu este legal constituită, iar referirile la diverse pasaje regulamentare punctează concret două aspecte. Regulamentul prevede foarte clar că preşedintele Comisiei de Disciplină trebuie să aibă studii juridice, iar Nicu Lazăr, preşedintele acestei comisii, nu le are, iar un alt aliniat invocat prevede ca membrii comisiei trebuie să fie independenţi faţă de AJF. Adică, să nu fie observatori! Ori toţi ceilalţi membri ai Comisiei de Disciplină sunt observatori ai AJF!
Culmea culmilor! Comisia de Apel este şi ea ilegal constituită!
Nu există nici un document care să ateste acest lucru, dar una dintre prevederile invocate de această comisie în argumentarea ilegalităţii constituirii Comisiei de Disciplină se aplică chiar în cazul ei. Dacă preşedinte este un jurist, avocatul Lucian Tânjală, în schimb, ceilalţi doi membri - Ştefan Ştefan şi Constantin Safta sunt observatori ai AJF-ului! Ba mai mult, în cazul lui Ştefan Ştefan este şi un act pur de nepotism şi incompatibilitate, acesta fiind ginerele vicepreşedintelui AJF, celebrul "Titi" Negoiţă! Iar aceasta este singura sa legătură cu fotbalul!
Ce ar fi de făcut? Ce urmează?
În cazul concret de faţă, al memoriului clubului CS Blejoi, oficialii acestuia sunt decişi să meargă la Comisia de Recurs a FRF, încercând să-şi găsească acolo dreptatea, imposibil de obţinut la comisiile din subordinea lui "Don Lică".
Dar ce ar trebui făcut... În mod normal, de la "Don Lică" şi "Împăratu' Marean" şi până la toţi membrii comisiilor din subordinea lor, toţi ar trebui să-şi dea DEMISIA! Nu se va întâmpla aşa ceva...O ştim cu toţii!
În schimb, toate echipele care au avut decizii defavorabile din partea Comisiei de Disciplină s-ar putea prevala de acest precedent şi să solicite anularea deciziei respective pentru că a fost luată de o instantă ilegal constituită, lucru stabilit chiar de Comisia de Apel a AJF! S-ar crea un haos şi o harababură demne de o activitate condusă de "Don Lică".
Este greu de pronosticat ce se poate întâmpla... Cert mi se pare un singur lucru: "Don Lică" şi oamenii săi se afundă tot mai tare!

10 comentarii:

  1. niste hahalere pe pielari...niste derbedei si comunisti

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru CS Blejoi ar fi bune cele trei puncte cu Maneciu dupa contestatii.Tot tantamul cu "Kosovo,, ca nu se mai prezinta niciodata la Maneciu un teatru ieftin.In realitate nu joaca nimic si se vad rezultatele ulterioare jocului amintit.Cu parere de rau spun ca si dumneavoastra Domnule Neculai si DomnuleTrestioreanu a-ti cazut in plasa (tesuta cu dibacie de Mainea) si a-ti exagerat cu comentariile.Uneori si noua ne este ,,scarba: dar rezistam (apropo de scarba D-lui Trestioreanu )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiti ca e o vorba: una-i una si alta-i alta! Cred ca intelegeti la ce ma refer...

      Ștergere
    2. Ar fi fost mai bine daca se mergea mai departe pe ce s-a intamplat(cele relatate de D-ul Mainea) la Maneciu decat contestatia.In definitiv mergem la stadion sa vedem un meci de fotbal cu goluri .Rezultatul este cel din teren.(greseala la primul gol al Greciei)Mortul de la groapa nu se mai intoarce.

      Ștergere
    3. Pentru Anonimii-"Curajosi": Faptul ca echipa joaca slab e un lucru cert, se vede si in clasament. Dar respectarea regulamentului e altceva. Noi jucam dupa reguli, altii nu vor sa le respecte jucand cu fotbalisti in stare de suspendare. Astfel, competitia e viciata.
      Insa, problema e alta, Comisia de Disciplina nu este compusa in mod legal, iar hotararile ei sunt anulabile.Eu am invocat aceasta exceptie si am avut castig de cauza. Oricine o va face, va castiga.
      P.S. Mai legati "a-ti"-urile alea, ca o sa cadeti in ridicol, chiar prin spatiul acoprit de cratima!
      Sau (fara cratima!) de-aia nu semnati, sa nu va deconspirati?
      Curaj, domnule, curaj!

      Ștergere
    4. Aveti dreptate in legatura cu ..a-ti".Si daca tot am cazut in ridicol ,se scrie acoperit si nu acoprit

      Ștergere
  3. E frustrant sa pierzi cu 2-1 dupa ce conduci cu 1-0 si mai ai si un om in plus dar fotbalul se joaca pe teren nu la comisii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru anonimii de mai sus, tipic romanesc. De fapt cred că sunt niște frustrați. Ce legătură are ca Blejoi a pierdut meciul. Aici este vorba de încalcarea flagrantă a regulamentelor și statutelor de către on Lică și comisiile AJF. Ne mai întrebăm și ne lamentăm de ce instanțele de judecată, comisii ale diferitelor instituții,,dau niște decizii total aiurea, de ce unii încalcă legile din țara noastră cu o nonșalanță nefirească, etc, păi cu asemenea mentalități ca ale anonimilor de mai sus este normal să se întîmple mai rău, căci ne merităm soarta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu incalcarea in general a legilor, regulamentelor si statutelor este in regula si sunt de acord cu ce spuneti dar nu inteleg frustrarea la anonimii (posibil suporteri de la Maneciu) 22:57 si 22:50

      Ștergere
    2. Are legatura ca s-a pierdut meciul pentru ca s-au invocat conditii grele de a juca la Maneciu.Din aceasta cauza D-ul Mainea a spus ca nu o sa mai faca deplasarea la Maneciu (sau deplasarea nu se va face din cauza jucatorului suspendat)

      Ștergere