20 de atleţi de la clubul câmpinean au participat la "Cupa de iarnă", întrecere rezervată copiilor de categoriile I (8-9 ani), II (10-11ani) şi III (12-13 ani), alături de aproximativ 600 de copii de la peste 20 de cluburi din ţară.
Competiţia a avut drept scop verificarea
nivelului de pregătire pentru sezonul de sală în condiţii reale de
concurs. Atleţii câmpineni au realizat rezultate bune, aşa cum de generaţii întregi ne-a obişnuit această unitate sportivă şcolară, iar 6 copii s-au
clasat pe podium, obţinând diplome din partea organizatorilor - Asociaţia de
Atletism a Municipiului Bucureşti.
Rezultatele atleţilor câmpineni
Vanessa Manasia - 60mp
- 8,10 secunde - locul I - copii I - record personalAndreea Lungu - greutate (2kg) - 10.71m - locul II - copii II - record personal
Yvonne Andreiaş - înălţime -1.35m - locul II - record personal
Ioana Enache - greutate (2kg) - 9.56m - locul II - copii I
Victor Andrei - înălţime -1.20m - locul III - copii II - record personal
Ciprian Costache - 50mp - 7,7 secunde - locul III - copii III - record personal
Copiii sunt antrenaţi de specialiştii clubului - prof. Mihaela Marin, antrenor Jenica Bran şi prof. Nicolae Pavel.
După aceste rezultate îmbucurătoare, Nicolae Pavel, coordonatorul activităţii din cadrul acestui club, ne-a declarat: "Vreau să profit de această ocazie şi să amintesc că după doi ani de - să spun - detaşare la Sinaia, clubul şcolar câmpinean a revenit acasă, pe lângă Colegiul Tehnic Constanin Istrati" şi aşteptăm ca edilii oraşului să-şi îndrepte privirea şi asupra activităţii noastre. Ar fi un imbold pentru aceşti copii, pe care îi motivează doar pasiunea, ambiţia şi dorinţa de a duce mai departe ştafeta generaţiilor anterioare şi a or recordurilor acestora, doar performanţele pe care le obţin fiind cele care îi motivează în acest moment. Suntem convinşi că vom mai auzi de aceşti copii şi la
categoriile de juniori şi chiar la seniori. Le urăm succes!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu