Cristina Dorcioman vorbeşte despre un an de excepţie în care a condus finala Campionatului European Feminin şi a fost rezervă la finala Womens Champions League

Cristina Dorcioman se află din anul 2002 pe lista FIFA, dar anul care stă să se încheie a fost unul dintre cei mai buni pentru arbitra din Câmpulung Muscel. A arbitrat 10 meciuri internaţionale. A fost prezentă la Campionatul European Feminin din Suedia, unde a arbitrat finala Germania – Norvegia 1-0, a condus un sfert de finală în Womens Champions League şi a fost arbitru de rezervă la finala de la Londra a celei mai importante competiţii europene intercluburi, arbitrată de o altă româncă, Teodora Albon. Despre anul 2013 în cariera sa, Cristina Dorcioman a acceptat următorul dialog.

Ce a însemnat anul 2013 pentru cariera ta?
A însemnat foarte mult. A fost un an foarte greu, dar şi un an cu foarte multe realizări, astfel încât am simţit că întreaga muncă nu numai din acest an, ci de când am început arbitrajul, mi-a adus satisfacţii enorme.
Ai făcut parte din brigăzile care au condus cele mai importante două finale europene în acest an. Ce înseamnă pentru tine acest lucru?
Cred că este rezultatul muncii mele, dar mulţumirile adevărate trebuie să le aduc celor care m-au ajutat, m-au pregătit, celor care au făcut ceva pentru mine şi pentru arbitrajul românesc. Mulţumesc şi colegelor şi colegilor mei arbitri! Rezultatele mele sunt rodul multor ani de muncă şi implicării multor oameni. Dincolo de cei care m-au învăţat arbitrajul şi mă ajută în pregătire, trebuie să mulţumesc şi persoanele din jurul meu, care m-au încurajat şi susţinut permanent. Doar cine a trecut prin aşa ceva ştie ce înseamnă o vorbă bună după o zi chinuitoare de pregătire. Acestea au fost ingredientele care m-au ajutat să ajung la aceste performenţe.

Ai putea face o comparaţie între cele două finale arbitrate în acest an, chiar dacă în una ai fost rezervă, iar în alta central?

Am simţit emoţii foarte mari la ambele partide! Şi am emoţii la fiecare meci indiferent în ce postură mă aflu - rezervă sau arbitru. Dacă este cazul să fac o mică diferenţă între cele două finale aceasta ar fi că în Liga Campionilor Teodora a fost arbitru şi ea a fost liderul echipei, iar în finala la europene eu am fost arbitru şi eu am fost liderul echipei. Responsabilitatea este foarte mare, emoţiile au fost mari, inerente, există şi sunt normale, dar ele trebuie să fie pozitive. În plus, o diferenţă a mai fost că la finala de la Londra am fost o echipă românească – împreună cu Teodora fiind asistentele Petruţa Iugulescu şi Mihaela Ţepuşa. La Europenele din Suedia, eu eram singura româncă din brigadă, eu conduceam brigada şi m-am bucurat că totul a ieşit foarte bine.
Care este cea mai frumoasă amintire pentru tine din 2013?
Cea mai frumoasă amintire? Fără îndoială, finala la Europene… A fost ceva deosebit, o senzaţie unică pe care am avut bucuria şi onoarea să o trăiesc… 
Momentele de după finală, atunci când am primit medalia, când m-au felicitat oficialii UEFA, inclusiv responsabilii cei mai exigenţi ai arbitrajului prezenţi la finala de la Stockholm. Apoi, când am revenit în România am avut surpriza să fiu aşteptată la aeroport de preşedintele CCA şi o de adevărată armată de ziarişti. Toate acestea m-au impresionat şi mă motivează.
Inevitabila întrebare la orice sfârşit de an. Ce aştepţi de la anul viitor? 
Să pot să mă menţin în categoria Elite a arbitrajului european, să fiu mai bună, să fiu un exemplu bun pentru arbitrele tinere şi îmi doresc foarte mult să fiu sănătoasă! Îmi doresc prestaţii cât mai bune, pentru că acum simt că am şi mai mult de demonstrat pentru arbitrajul românesc şi pentru toţi cei care au avut şi au încredere în mine. Nu îmi pot permite să-i dezamăgesc şi din acest motiv trebuie să fiu mereu în formă.