aş dori un cantonament, condiţii bune şi minim trei antrenamente săptămânal, astfel încât să trecem peste statutul de amator pe care îl au majoritatea celorlalte echipe şi să putem să ne dorim mai mult. Este vorba de numele şi imaginea comunei şi eu îmi doresc ca din punct de vedere fotbalistic să se vorbească doar în cuvinte frumoase despre Băneşti".
miercuri, 8 ianuarie 2014
Mâine, întâlnire decisivă pentru viitorul echipei FC Băneşti
FC Băneşti, clasată la finele turului campionatului judeţean pe locul al patrulea, cu 37 puncte, la numai două puncte de podium, şi-a stabilit ca dată pentru reluarea pregătirilor ziua de sâmbătă, 11 ianuarie. Prea multe detalii despre programul echipei în această perioadă încă nu se ştiu, antrenorul echipei, Ion Burchi (foto), afirmând: "Mâine va avea loc la sediul Primăriei Băneşti o întâlnire cu factorii de decizie locali, în care se va stabili de ce bani vom putea dispune în această a doua parte a campionatului, în funcţie de rezultatele discuţiei de mâine urmând să ne facem programul. Eu am anunţat conducerea clubului că
aş dori un cantonament, condiţii bune şi minim trei antrenamente săptămânal, astfel încât să trecem peste statutul de amator pe care îl au majoritatea celorlalte echipe şi să putem să ne dorim mai mult. Este vorba de numele şi imaginea comunei şi eu îmi doresc ca din punct de vedere fotbalistic să se vorbească doar în cuvinte frumoase despre Băneşti".
aş dori un cantonament, condiţii bune şi minim trei antrenamente săptămânal, astfel încât să trecem peste statutul de amator pe care îl au majoritatea celorlalte echipe şi să putem să ne dorim mai mult. Este vorba de numele şi imaginea comunei şi eu îmi doresc ca din punct de vedere fotbalistic să se vorbească doar în cuvinte frumoase despre Băneşti".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Saracul Burchi,doreste performanta pe banii publici si pe salarii mari pe care le imparte cu fotbalistii,dar poate mai da si de consilieri sau primar destepti.La ce buget a avut, ce performante a avut in ultimii doi ani domnul antrenor,dar de,unde este vaca de muls........Va saluta un fost fotbalist de-al domnului 'antrenor' care a fost dat afara,fiindca a refuzat sa imparta salariul.
RăspundețiȘtergerenegreanu care altul mugurel 130 kg
ȘtergereAtentie mare !! Fotbalistii sunt la televizor, sincer, nu te am vazut, Mugurele ! Poate in desene animate..
RăspundețiȘtergeremugurele, esti penibil! ... stai jos : 4!
RăspundețiȘtergeresi nu uita ca ai fost dat afara pt ca ai fost nesimtit, pt ca ai injurat si amenintat antrenorul, doar pentru motivul-penibil: ca nu l-a titularizat pe fratele tau,in poarta. de cand face un jucator echipa? ai vrut sa te dai smecher, si ai plecat de la echipa dat afara si cu coada intre picioare, asta e...
RăspundețiȘtergereNU AM TREBA CU SCANDALUL VOSTRU , DAR PT FAPTUL CA BURCHII SE TINE BAT , S-AR PUTEA VA VA COSTE F MULT . PE FILIERA CSM CAMPINA . PRIETENII STIU DE CE . ORICUM NU MAI ESTE NEVOIE DE bica , S-A GASIT INLOCUITOR . burchii = nimeni
RăspundețiȘtergereCel mai slab antrenor ION BURCHI....Nu le dau jucatorilor nici macar indemnizatia pe fiecare luna...le promit marea cu sarea si cand vine vorba de bani...pauza;)
RăspundețiȘtergere