Cocorăştii Colţ
După prima victorie în deplasare din acest sezon, obţinută etapa trecută la Ceptura, cu 2-1, Bunea (foto) şi coechipierii săi joacă din nou în deplasare, de această dată în faţa echipei Unirea Cocorăştii Colţ. Gazdele de duminică revin în faţa propriilor suporteri după înfrângerea din etapa precedentă de pe terenul revelaţie acestui sezon, CS Cornu, în faţa căreia au pierdut cu 3-1, după ce reuşiseră deschiderea scorului. Înaintea acestei etape, cele două formaţii ocupă locurile 9 (Unirea Cocorăştii Colţ, cu 15 puncte) şi 12 (Tricolorul Breaza, cu 11 puncte). Tehnicianul formaţiei din Breaza, Florin Stăncioiu, nu va putea miza în partida de la Cocorăştii Colţ pe Chivu, accidentat, şi pe Cazan, care nu va putea pleca de la serviciu.
În sezonul trecut, cele două formaţii s-au întâlnit pe Cocorăştii Colţ pe 5 aprilie 2015, în etapa a 22-a, partida încheindu-se la egalitate, 2-2, prin golurile marcate de Kiru şi Matei, respectiv, Istrate şi Şovăială.
Referindu-se la partida de duminică, tehnicianul brezenilor, Florin Stăncioiu, a declarat: "Victoria de la Ceptura a fost una binevenită, inclusiv pentru moralul băieţilor, dar acum vom întâlni o formaţie ceva mai bună decât cea pe care am învins-o etapa trecută. Vrem să facem un joc bun şi să nu pierdem, mai ales că etapa viitoare va sosi la Breaza formaţia FC Băneşti. Avem nevoie de determinare, de dăruire pentru a obţine măcar un punct şi să reuşism să încheiem turul pe un loc cât mai departe de zona fierbinte a clasamentului".
Bate Breaza 1-0. Sursa sigura. Ion C.
RăspundețiȘtergereBreaza si antrenorul Stancioiu joaca numai pe teren!La meciul asta nu au mai oprit banii de transport ai baietilor!Au facut rost de bani din alta parte pt ...
RăspundețiȘtergere