vineri, 30 octombrie 2015

Etapa trecută, după meciul AFC Brebu - Astra II, încheiat cu victoria ploieştenilor cu scorul de 4-3, gazdele au contestat vehement lovitura de pedeapsă din care s-a marcat golul victoriei. Arbitrul acelei partidei a fost Bogdan Zahiu, iar observatorul jocului, Constantin Ciocoiu. În faţa nemulţumirii gazdelor, Ciocoiu - conform mărturiei acestora - le-a spus că el va nota în raportul său acordarea nejustificată de către arbitru a loviturii de pedeapsă.
Ciocoiu este un om respectabil, de al cărui cuvânt nu cred că se îndoieşte cineva şi - având în vedere şi antecedentele sale de pe vreme când era preşedinte de club - nici nu cred că ar fi genul care să mintă nişte oameni, spunându-le ce vor ei să audă doar pentru a detensiona atmosfera.
Cum-necum, cert este că etapa aceasta, Bogdan Zahiu este din nou delegat la un meci din primul eşalon judeţean, chiar la un meci important, AS Tufeni - CS Păuleşti! Ce înseamnă această delegare? Ori Ciocoiu i-a minţit pe cei de la Brebu etapa trecută şi i-a dat notă de trecere lui Zahiu, ori comisia "Împăratului Marean" a ignorat raportul lui Ciocoiu şi l-a delegat în continuare! Deh, ce înseamnă să "joci" în "Toţi oamenii preşedintelui"?!

6 comentarii:

  1. Asa cum ma cunosc multi,eu nu-mi dau CINSTEA pe RUSINE.Nu este PRIMA DATA CAND OFICIALII AJF PRAHOVA NU TIN CONT DE CELE SCRISE DE OBSERVATORI in Rapoartele de Observare. IMI ASUM ACEST COMENTARIU SI PROBABIL NU VOI MAI PRIMI OBSERVARI LA NIVEL JUDETEAN. Dar mai bine asa,decat sa "trec"cu vederea multiplele probleme pe care le intalnim pe stadioanele din judetul nostru care sunt stiute si se mentin "pentru ca asa trebuie sa fie". Cat despre domnul Zahiu sa fie sanatos,dar la jocul de la BREBU a avut mai multe greseli.Nu pot afirma cu tarie ca au fost intentionate pentru ca nu am dovezi. DAR DE GRESIT A GRESIT.....Cu stima,C.CIOCOIU.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bebita mai lasa vagabonteala ca te-ai curvit rău.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dl.Ciocoi i-a acordat 7.9 , s-a spus în ședință !

    RăspundețiȘtergere
  4. Tind să.i dau dreptate lui ciocoiu,decât găștii de la ajf.dar omul decât scrie,de decis au decis altii

    RăspundețiȘtergere
  5. cred ca imparatu' marean ar trebui sa dea niste explicatii

    RăspundețiȘtergere
  6. Nea Ciocoiule te respect ptr tot parcursul d-ta de observator si om al fotbalului dar pot sa-ti spun ca esti un om care nu te dai dupa cum bate vintul TOT RESPECUL PTR D-VOSTRA .....RUSINE BEBE

    RăspundețiȘtergere