CS SEVLAR este o asociaţie
sportivă înfiinţată conform OG nr. 26/2000 şi Legii Educaţiei Fizice şi Sportului nr.
69/2000, persoană juridică de drept privat, nonprofit, având certificat
de înscriere nr. 62 din 7 septembrie 2011 în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Din anul 2012, CS SEVLAR este
afiliat definitiv la Federaţia Română de Baschet. Activează în 5 localităţi din
judeţul Prahova: Vălenii de Munte, Boldeşti-Scăieni, Blejoi, Ploieşti şi
Câmpina având un total de 250 de copii
cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani.În Ploieşti, la Sevlar se antrenează două grupe
de performanţă, care vor juca în cadrul Campionatului Naţional la categoria
minibaschet şi babybaschet, şi o grupă care joacă în
sezonul 2015/2016 în Campionatul Naţional de Juniori la categoria U13 masculin. În Blejoi există o grupă de
performanţă care joacă în sezonul 2015/2016 la categoria U16 masculin în Campionatul Naţional de Juniori, iar la Vălenii de Munte funcţionează o
grupă de performanţă, la categoria minibaschet, care va juca în cadrul Campionatului
National la categoria minibaschet.
În Campina, sub coordonarea lui Constantin Baicu, îşi desfăşoară activitatea o grupă de
iniţiere, care se pregăteşte în sala de sport a Colegiului "Grigorescu".
Clubul colaborează cu 10 antrenori şi
instructori cu specializare baschet, din care 6 sunt absolvenţi ANEFS şi detin
carnet de antrenor.
De asemenea, clubul a incheiat parteneriate
atât cu societăţi comerciale, cât şi cu instituţii publice, printre cele mai importante parteneriate fiind de amintit cele cu: Autoklass Ploieşti, Decathlon Ploieşti, CSO Teleajenul Văleni, Primăria Blejoi, Primăria Boldeşti-Scăieni, Primăria Vălenii de Munte, Şcoala "Mihai Viteazul" Boldeşti-Scăieni, Şcoala Gimnazială "Grigore Moisil" Ploieşti.
Dintre performanţele de dată mai recentă ale clubului, ar fi de amintit: locul 8 la babybaschet, ediţia 2014 şi calificarea la Turneul
Final al CN GVB cu U13 masculin în sezonul 2013/2014.
Motto-ul clubului este "baschet cu zâmbetul pe buze", iar mascota clubului este râsul (linxul).
CS Sevlar şi-a propus să fie alături de copii de la cele mai fragede vârste în călătoria lor
spre culmile omului de valoare. Echilibrul emoţional, dezvoltarea abilităţilor,
trăirea emoţiilor la intensitate maximă, prietenia, fair-play-ul conferă
viitorului adult o educaţie complementară celei primite acasă şi în şcoală.
Clubul antrenează sportivi la toate nivelurile, selectând şi susţinând performanţa, important pentru aceşti sportivi fiind să-şi dovedească treptat, pas cu pas, că pot, că totul depinde de ei, de pasiunea şi voinţa fiecăruia dintre ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu