Brebenii au început foarte bine partida de la Ceptura şi au condus la un moment dat cu 2-0, prin golurile realizate de Codreanu şi Bunea (foto). Au urmat însă o serie de greşeli incredibile în defensiva formaţiei pregătite de Robert Săvulescu, iar gazdele au întors rezultatul. De altfel, şi tehnicianul formaţiei oaspete afirma la finalul jocului: "Păcat de acest meci, pentru că am condus cu 2-0, dar am făcut greşeli personale incredibile în apărare şi am permis adversarului să revină. Nu este posibil să faci asemenea greşeli! Au fost trei greşeli individuale care au întors rezultatul. Acum, trebuie să muncim şi mai mult şi să încercăm să câştigăm partidele viitore".
În plus, de la 3-2 pentru gazde, brebenii au jucat în inferioritate numerică, fundaşul Dragomir fiind eliminat pentru două "galbene" de arbitrul Viorel Căunei.
AFC Brebu a evoluat la Ceptura în următoarea alcătuire: Dumitraşcu - Marcu, Zamfir, Dragomir, Ciubotaru - Pancovici, Pârvu, Bunea, Mărăcineanu - Neagu, Codreanu. Au mai jucat: Piciu şi Rada.
Slabi..incredibil de slabi....Am bătut atâta cale sa-I vedem.degeaba
RăspundețiȘtergerepăcat
parcă "antrenorul" ăsta mai tare încurcă decât sa ajute
Marcu aerianu , e cel mai slab jucator din cati am vazut vreodata
RăspundețiȘtergere! Mercenariloooooooooooooor
Mai bine jucam cu ai noștri decât cu ăstia. ...își iau banii și pleacă. ....
RăspundețiȘtergerejucam...tu al cui esti ca mereu uit, ce sat reprezinti ?
Ștergerecine esti tu mah anonimule care ai batut atata cale sa ne vezi ...fa-te tu antrenor bai meserie . daca ai ceva de spus da-ti numele daca esti barbat si ai c...e . daca nu ciocul mic si joc de glezne si celalalt tot anonim ,mai usor cu mercenarii ca esti informat gresit sa nu zic PROST. Pana Oct.
RăspundețiȘtergereBai "nea pana de cocos"...cine sunt cine nu sunt nu e problem a ta. ..Sa fii cineva e mare lucru....Eu am venit pe banii mei dupa voi la multe meciuri. Ca azi insa niciodata nu v-ati prezentat. .v-ati vazut victoriosi la 0-2...si tie si gloabelor refuzate de altii si venite la brebu cu aspiratii de vedete va spun bafta in meciurile viitoare
Ștergerenu e problema mea si nici nu ma interseaza de tine , ramai incontinuare un ANONIM
ȘtergereAnonim sau nu...Am venit după voi...iar asta ar trebui sa Îți de-a de gândit !
Ștergeresa vad la anul care mai stati langa echipa cand o pica in B...atunci se vad adevaratii oameni de care avem nevoie ...sa vad atunci pe bunea, pancovici si ce ati mai adus care mai raman
Ștergereps: astia adusi , stau pana se termina campionatul ?...eu nu cred !
daca o fi sa picam in liga b probabil nu vor mai sta . nu ti se pare normal sa nu stea ? ei nu sunt jucatori de liga b au venit sa ne ajute cu experienta si valoarea lor , nu uitati ca in tur cu echipa ce am avut-o am facut 5 puncte din care 3 au fost cu gazarul surani . tot cu aceeasi echipa daca o aveam nu mai faceam in retur nici alea 5 pct pentru ca era o echipa slaba ce sa mai ne ascundem . daca la vreunul din jucatorii din tur care mai sunt li se pare sunt nedreptatiti de antr ca nu joaca sunt liberi sa creada ce vor dar eu cred ca nu ar juca la nicio echipa de liga a . asta e parerea mea . alta sansa decat sa schimbam echipa nu era iar asta cu mercenarii stai cuminte ca avem cel mai mic buget din serie , INTERESEAZA-TE si numai vorbiti prostii . asa ca sa vezi ca eu cred ca avem echipa mai buna hai cauta-ma sambata la teren sa facem un pariu ca facem in retur cel putin dublu de puncte fata de tur. te astept daca ai c...e . Pana Oct. PS: 99% stiu cine esti .
Ștergereasta da pariu !
ȘtergereBaaaa:)))):)))):))):)))):)))):))) sunt-ți de rasul lumii:)))) "ciobani"
RăspundețiȘtergereNu aveți nici un habar de fotbal.Lupescu a stat pe banca tot meciul și l-ați băgat pe speriatul ăla bombe "Piciu" , nici măcar sa alerge corect nu știe iar de fotbal nu mai zic ca e la pământ. Păcat de ambiția copilului dar la Brebu așa e "capăt de linie" :))))))
RăspundețiȘtergereBani iau și aia din brebu nu joaca nimeni pe moca...
RăspundețiȘtergeremai usor mai baieti ca se supara tarusii :)))
RăspundețiȘtergereIndiferent cât și Cum vom fi criticați am o rugăminte la cei apropiați echipei sa nu mai răspundem la comentariile venite sa ne destabilizeze noi vom face tot ce ne sta în putință sa salvam aceasta echipa de la retrogradare și Doamne ferește sa nu reușim o sa continuam și la superliga nu ne vom da bătuți! Mulțumesc de intelegere președinte AFC BREBU!
RăspundețiȘtergereCare esti ma u ala de zici ca eu sunt slab?Marcu
RăspundețiȘtergereEsti varza.
ȘtergereAsta e valoarea lu' Brebu deocamdată. Nu puteti sa emiteți pretenții când conduci cu 2 0 și pierzi cu 4 2 . Dar nu uitați ca blaturile se fac în retur poate asa câștigati și voi !
RăspundețiȘtergereBa nebunule ce sa joace Lupescu. A juc in maj meciurilor de preg si nu stie sa dea o pasa de doi metri. Hai sambata sa vb si sa faci u echipa si sa aduci tu alti juc care sa fie pezte ce se afla la mom asta la echipa. Esti un cretin.....
RăspundețiȘtergereBa anonimule edti un cretin ma. Pe bune acum. Nu pot sa imi inchipui cum poti vb tu de lupescu cad baiatul a juc toaye meciurile de preg si nu a putut da o pasa de 2m.vino tu si rez prob echipei. Cretinule....
RăspundețiȘtergereHai Brebeneii batem sâmbătă și începem urcușul capu sus și multa bafta.Un fan
RăspundețiȘtergereEu as lasă sa comenteze un fotbalist care a jucat petru acesta echipa si chiar a ajutat echipa si cele cinci puncte sunt făcute cu băieți din brebu nu cu figuranți. Ai inteles Pana. Ticalaie.
RăspundețiȘtergerebravo . felicitari pt comentariul tau . acesta "pana" e doar asa in vant pe la echipa...
Ștergeredin toti cei care sunt acum nu e unul care sa traga intr-adevar cu echipa, toti sunt numai sa-si traga bani...poate mai vad si altii si reusim sa-i alungam de la echipa
Vino tu mah retard și ia echipa și iei bani și sa ai în buzunar atâția bani cât am luat eu de la afc brebu
ȘtergereTe simti cu musca pe caciula?
ȘtergerePs:daca - mi explicit "pe intelesu'tau" ce inseamna "retard" pe cuvantul meu vin sa iau echipa
Laie Ticalaie....de esti nazdravana,lasa gramatica-n pace!!! :))) ba baieti,cheltuiti bugetul local pe agricultura si cresterea animalelor!de ce vreti voi sa iesiti in evidenta prin fenomenul sfant,numit fotbal???sportul vostru ar da roade cu ceva mai soft,gen...echitatie (calarit pentru cei certati cu dez-ul),greblat viteza sau cosit sincron! :)) stati ma baieti in banca voastra si nu mai ardeti banii!!!
RăspundețiȘtergereAm și ei o întrebare cine da bani la echipa de când au început pregătirea și pana le baga bugetul de la primărie la sfârșitul lui aprilie? Ca presupun ca sunt o gramada de cheltuieli la echipa( transport,organizare meciuri acasă, întreținere echipament,protocol arbitrii,apa,asistenta medicala,curățenie stadion și ce o mai fi pe acolo)
RăspundețiȘtergereAnonimul de la 11.27 da bani. El e anonim și da bani asa dar nu vrea să-și dea numele sa nu-și facă reclama.
ȘtergereOare e adevărat ca brebu are decât 250 milioane vechi pana la vara buget la nivelul ăsta? Am inteles ca bănești a avut alocați 350 milioane vechi numai pt.cantonament...Cum se descurca cu banii astia la nivelul ăsta unde numai p la ajf se lasă cam 80 milioane p un tur? De urmărit...
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere