luni, 17 iulie 2017

CS Cornu a câştigat un triunghiular cu două echipe din zona Bucureştiului

Sâmbătă după-amiază, la Cornu, a avut loc un interesant triunghiular, la care gazdele au invitat două echipe - FC Voluntari (juniori A) şi Sport Team Bucureşti. S-a jucat pe sistemul câte o repriză a 45 de minute, astfel că fiecare echipă a jucat un meci întreg. Trupa pregătită de Mihai Dinu s-a impus în ambele partide, de fiecare dată la limită, 1-0, prin golurile marcate de Băcioiu (în meciul cu juniorii de la FC Voluntari) şi de juniorul Zotta (în meciul cu Sport Team).
Din punct de vedere al completării lotului de jucători, la Cornu a venit mijlocaşul Manea, dar au plecat Gavrilă, Oae şi Iacob.

19 comentarii:

  1. Nu credeam că o să fie o asemenea curățenie la Cornu.Au plecat Zamfir, Gheorghe, Sovaiala, Oae, Gavrilă, Iacob și au fost aduși foarte multi juniori.Poate Zamfir și Gavrilă sunt pierderi.Iacob nu poate fi o pierdere și nici nu înțelegeam ce caută la echipă iar ceilalți nu erau de neînlocuit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oae Gavrilă iacob si herea Ionuț au plecat că sa cerut 4 antrenamente pe săptămână pe. Un salariu de 2 lei nu cum a scris domnul Dinu că am.plecat la.pachet că nu a vrut sa.ma.tina la echipa pe unu Din jocatori de la Ploiești ... Sunt salari foarte mici la cat le cere domnul Dinu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vedeti ca se gasesc contracte la Aurica de la banesti, pe 5 ani cu 0 lei, intrebati-l pe bacioiu...va spune el din proprie experienta. Nu uitati ca ati fost de acord sa va duceti la Cornu pe banii aia putini...pana una alta, cum a zis Apostol,,,MUCLES!

      Ștergere
    2. Dar de unde sti tu, la Banesti s au luat bani anul trecut cat luati voi in 2 campionate, vizavi deBacioiu, te intreb ceva de ce a vrut sa revina la Banesti? Dar nu prea are loc, sa stea la Cornu, ca asa.poate castiga usor Banesti, cu el in teren.

      Ștergere
    3. Faceți prea multa gargara pentru niste băieți care nu prea au jucat pe nicăieri în județ fara sa vorbim de liga 3a sau mai mult.La Cornu cu salarii de 2 lei s-a format o echipa buna de liga 4.

      Ștergere
  3. Bv dinule frumoasa expresiei la.anonimu 9 40 daia.nu mai par in cap o sa.ajunhi.rau baaa

    RăspundețiȘtergere
  4. O sa le fie greu fara jucatori astia si asta se datoreaza lui Mihai Dinu as.i putea sa il numesc lucky mincinosul !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le da Dinu banii de la el?
      Vorbiți prost și doar din frustrarea ce va domina trupurile .

      Ștergere
  5. Esti tu sigur ca Bacioiu a stat 5 ani la Banesti fara niciun ban?Ia-l tu de mana si intreaba-l cati bani a primit in avans cand a venit la Banesti.

    RăspundețiȘtergere
  6. "Cainele moare de drum lung si prostul.de grija altuia" - spune un vechi proverb romanesc. Ce tot vorbiti de salarii, prime... ca nu le da Dinu. Pai e si patron/sponsor acum? Uitati ca va adunat din judet cand nu stia nimeni de voi? Daca vreti sa castigati ceva din sportul asta: privirea-n pamamt si capul in gheata. PS: una peste alta, Dinu la nici 30 de ani, a facut o scoala de antrenori ( coleg cu unii: Mutu, Tibi Balan etc), a antrenat si pe afara pe cand comentatorii de aici ce... vorba monstrilor sacri: ce va recomanda?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dinule tu comentezi sau vreun "preten" de-al tau ? problema cu anii e discutabila ( ex Olaroiu ) dar chiar daca ai 30ani si facut scoala de antren. nu inseamna ca ai valoare de antrenor, poti sa fi un zero barat si ti-ai luat examenele pe carca altora, ca ai fost afara intrebare : de ce nu ai ramas acolo ?

      Ștergere
  7. Cornu sa destrămat va zic eu.din surse sigure. Sa bazează juniori. ,,, Că nu vor sa mai de-a salari. Daia au plecat mulți jucători pentru salari minore foarte minore. Doar 2 jucători maxim au salari de 800 de lei. Și aia chinuiți ..... În tur o sa.termine pe locul 14 maxim 13. Sunt slabi rău pe.cuvantul meu. Daca am.dat mesajul asta că am.eu cu Cornu l-am dat pentru că sa distrus o echipa frumoasă și bunaa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru limba română apăsaţi tasta 1!

      Ștergere
    2. Daca ai vorbi in limba noastra poate am intelege si noi.

      Ștergere
  8. Scorul de astăzi bănești cs Cornu. 6 la 0 sută la sută

    RăspundețiȘtergere
  9. E mai distrusă exprimarea ta decât echipa din Cornu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cornu o sa fie gen Brebu m-ai rău o să vedeți e viitor ... Nu am mai stat la echipa nu mi-au dat toți bani. Îmi dau și numele că nu am dece sa mă ascund ... Sovoiala ...

    RăspundețiȘtergere
  11. Tu Sovaiala...esti un monument de....

    RăspundețiȘtergere