La Piteşti, pe stadionul "Nicolae Dobrin", au avut loc vineri şi sâmbătă finalele Campionatului Naţional de Atletism la Seniori şi Tineret. CSS Constantin Istrati Câmpina, club coordonat de prof. Nicolae Pavel, a fost prezent la această competiţie cu un singur sportiv - Ioana Plăvan, la aruncarea suliţei. Sportiva din Câmpina s-a clasat pe un onorant loc 4, în întrecerea seniorilor, cu o performanţă de 41,97m, peste ceea ce reuşise în urmă cu o săptămână, pe aceeaşi arenă, la Balcaniadă, dar încă departe de cea mai bună performanţă a sa - 50,01m , cu care în acest concurs s-ar fi clasat pe locul 2. La tineret, Ioana Plăvan a urcat pe podium (foto), pe locul 3, dar egalarea celei mai bune performanţe i-ar fi adus titlul naţional. Dincolo de forma mai puţin bună prin care trece în acest moment sportiva din Câmpina, performanţa sa rămâne una deosebită, demonstrând încă o dată valoarea şcolii câmpinene de atletism.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu