miercuri, 19 septembrie 2012

Înfrângerea categorică, 0-5, în fața formației CSM Câmpina, ieri, în etapa intermediară a campionatului județean, pare să fi fost decisivă pentru conducerea clubului CS Bănești, care a decis demiterea antrenorului Roberto Opatchi!
Chestionat asupra acestei decizii, tehnicianul câmpinean ne-a declarat: ”Nu am participat la întâlnirea în care s-a decis demiterea mea. Ce pot să spun? Asta este viața! S-a decis așa, eu nu pot să spun nimic, pentru că nu ar mai avea nici un rost”.
Noul antrenor al echipei CS Bănești este Ion Burchi, cel care a mai condus de pe banca tehnică formația din Bănești în mai multe rânduri. ”Da, am discutat cu conducerea clubului și ne-am înțeles să preiau formația, care este destul de răvășită după meciul de ieri. Azi am condus deja un prim antrenament și știu că mă înham la o muncă grea, preluând din mers o echipă, dar am încredere în băieți, cu mulți dintre ei am mai lucrat și sunt convins că putem readuce Băneștiul în prim-planul campionatului județean”.

3 comentarii:

  1. foarte bine ca a venit ionica,pentru ca el este banestean al nosrtu.tot banestiu stiu caci el a mai luat odata echipa akm 3 ani si a facut treaba buna,ia luat de pe locul 11 si a terminat pe locul 4

    RăspundețiȘtergere
  2. eu nu zic ca nu e bine ca a venit ionica, ne trebuia un soc la echipa sa ne trezeasca chiar daca asta a insemnat demineterea lui opansky.
    dar sa nu-l uitam pe domn' profesor opansky care ne-a fost mereu aproape in momentele grele si in plus noi jucatorii am avut marea vina ca el sa fie demis.
    Sper ca in continuare cu ionica pe care i-l cunostem cu totii, sa ne revina moralul si pofta de joc ca doar majoritatea dintre noi suntem caractere puternice si avem valoare. O sa vedeti ce inseamna AS Banesti de acum!!!!AMN

    RăspundețiȘtergere
  3. acum imi dau seama ce cauta burchi la meciul CSM - banesti de marti , de radia de bucurie la fiecare gol al CSM CAMPINA. BURCHII =UN OM CU UN CARACTER OBSCUR . RUSINE .

    RăspundețiȘtergere