În prima etapă a ggrupelor Europa League a fost delegată şi o brigadă din ţara noastră. Este vorba de Cristian Balaj (foto), care va fi ajutat de asistenţii Sebastian Gheorghe, Ovidiu Artene, de adiţionalii Istvan Kovacs, Marius Avram şi rezerva Adrian Ghinguleac. Ei au fost delegaţi la partida Freiburg - Slovan Liberec, programată joi, 19 septembrie, de la ora 22.05, pe "Badenova Stadion". Detalii despre stadion şi oraş, aici.
Cristian Balaj nu a mai arbitrat nici una dintre cele două echipe, dar a mai arbitrat în Germania, la partidele: Germania - Ţara Galilor 0-0, la Frankfurt, pe 21 noiembrie 2007, în preliminariile CE; Borussia Dortmund - FC Qarabag 4-0, pe 19 august 2010, în play-off-ul Europa League, iar pe 7 noiembrie anul trecut a a fost arbitru adiţional la Bayern Munchen - Lille 6-1, în grupele Champions League, meci arbitrat de Ovidiu Haţegan, aceeaşi funcţie îndeplinind-o şi pe 7 martie anul acesta la meciul VfB Stuttgart - Lazio Roma 0-2, în optimile Europa League, joc condus de Alexandru Tudor. Au mai fost brigăzi româneşti care au oficiat la meciuri ale echipei Slovan Liberec: pe 19 octombrie 2006, Slovan Liberec - FC Sevilla 0-0, în grupele Cupei UEFA, Alexandru Tudor - Cristian Nica, Aurel Oniţă. Balaj are 7 meciuri în grupele Europa League, iar
precedentul meci internaţional condus de arbitrul din Baia Mare a fost pe 29 august, în play-off-ul Europa League, FC Dila Gori (Georgia) - Rapid Viena 0-3.
Observatorii partidei Freiburg - Slovan Liberec sunt cipriotul Kyros Georgiou - pentru arbitraj, şi maltezul Antoine Portelli - pentru joc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu