Nu mai puţin de 3 eliminări a dictat arbitrul Ionuţ Coza în derby-ul dintre AFC Fortuna Poiana Câmpina şi CSM Câmpina. După ce până atunci acordase un singur cartonaş galben, în minutul 67, Coza l-a avertizat pe D. Nae, pentru un atac neregulamentar asupra asupra unui adversar. După numai un minut, aflat în "zid" la o lovitură liberă a adversarilor, D. Nae atinge mingea cu mâna, primeşte al doilea cartonaş galben şi, implicit, pe cel roşu!
În minutul 79, chiar sub ochii arbitrului, Radu Burloiu are o intervenţie nefericită asupra unui adversar.
Cred că arbitrul a dat dovadă de exces de zel şi scoate direct cartonaşul roşu, spre disperarea lui Burloiu.
Apoi, poate în compensare, simţindu-se oarecum cu musca pe căciulă, după alte două minute, l-a eliminat şi pe Antohi, de la AFC Fortuna, tot direct, după ce acesta i-a aruncat mingea unui adversar pentru a o repune mai repede de la margine. Jucătorul respectiv nu a prins mingea, care l-a lovit în piept. Nu a fost un gest sportiv, cu siguranţă, dar parcă pentru o eliminare este prea mult...
De ce nu zici ca dupa eliminare Nae a sarit gardul pe langa banca de rezerve, apoi a intrat inapoi in incinta terenului si a stat langa banca de rezerve.macar observatorul de joc putea sa ii atraga atentia, dar atipise.
RăspundețiȘtergereA fost un simplu meci,au invins cei care au gresit mai putin.Avem capacitatea de a recunoaste ca am pierdut,respectam munca celor care au fost imlpicati in acest "spectacol fotbalistic"arbitrii,echpa adversa si nu vom cauta scuze in alte zone.Consideram acest meci o experienta din care avem de invatat si vom promova in continuare acest comportament cu responsabilitate,pentru a pregati jucatorii in acest spirit, care cu siguranta Ii poate ajuta si in afara stadionului.RESPECT pentru suporterii care au inteles masajul nostru [membrii galeriei] si nu si-au negociat atasamentul fata de club.[Ca de fiecare data va-m simtit aproape,ati fost al 12-lea jucator in teren,am avut o mare bucurie cind v-am vazut la locurile voastre si pot sa afirm "SUNTETI CEI MAI BUNI"].RESPECT pentru toti,ne'a VALI
RăspundețiȘtergere