Până în acest moment, antrenorul Valentin Sinescu şi staff-ul executiv al clubului au decis să înceteze colaborarea cu trei jucători: Cătălin Vlad, Alexandru Lungu şi Răzvan Catană. În schimb, s-a reuşit prelungirea contractului lui Claudiu Dumitrescu (foto), un jucător important în angrenajul tactic gândit de Sinescu, a portarului Adrian Bica şi se are în vedere cooptarea altor jucători care să evolueze în tricoul CSM-ului. În momentul de faţă, cele mai vehiculate nume sunt cele ale lui Cosmin Dobrinoiu, cel care a mai jucat la Câmpina, dar pentru Unirea, în prezent acesta fiind liber de contract,
precum şi al lui Daniel Petre (fundaş, de la Petrolistul Boldeşti). În afara acestor nume, Sinescu va trebui să-şi convingă patronii să bage mai adânc mâna în buzunar şi să aducă şi ceva jucători ofensivi, cu care echipa să înceapă şi să construiască, astfel încât Sinescu să nu mai fie nevoit să abordeze meciurile la 0-0 sau la "ciupeală".
În ceea ce priveşte reluarea pregătirilor încă nu este confirmată o dată certă, cea mai probabilă fiind ziua de miercuri, 8 ianuarie.
La primul sezon în Liga a 3-a, după 15 etape, CSM-ul ocupă locul al 5-lea, la 8 puncte de primul loc.
0-0.. ciupeala..corect spus...dar pe care patroni sa convinga sa bage mana in buzunar????
RăspundețiȘtergerePe pamfletaru ... El ar putea sa bage mana ln buzunar ,dar are buzunarele rupte...
RăspundețiȘtergereCU JUCATORI CA ASTIA CARE VRETI SA-I ADUCETI TERMINATI LA RETROGRADARE PAI DOBRINOIU J NUMAI IN CURTEA SCOLI SI PETRE E DE JUDET DL SINESCU SALUTARI DE LA ISAILA ANTRENOR ADEVARAT DE DIV A NU DE FLORESTI TELEAJEN SI CSMMMMM
RăspundețiȘtergerecel mai reusit transfer : valentin sinescu la scm pitesti . dute si lasa-ne. vine negoita?
RăspundețiȘtergere