duminică, 6 iulie 2014

Peste 20 de jucători vor veni în probe la Fortuna. Nume sonore şi interesante la capitolul "achiziţii"

Se încheie vacanţa, iar de mâine după-amiază Fortuna Poiana Câmpina îşi reia pregătirile în vederea noului sezon competiţional, primul în Liga a 2-a.
De la reunirea lotului de mâine după-amiază, de la ora 17.00, care va avea loc sub comanda noului antrenor Eusebiu Tudor, vor lipsi Barbu şi Camara, ale căror împrumuturi au expirat şi nu au mai fost prelungite, dar vor veni peste 20 de jucători noi, cei mai mulţi dintre ei aflaţi în probe, unii având chiar şi prezenţe pe prima scenă fotbalistică a ţării. De asemenea, aproape toţi sunt jucători tineri, sub 23 de ani, şi chiar născuţi în anii 1994-1996, Eusebiu Tudor urmând  atesta în perioada următoare cei mai buni juniori de la Oneşti şi de la Sporting Piteşti.
Pe lista noutăţilor din lotul Fortunei se numără:
Claudiu Dragu (fost jucător la CS Universittatea Craiova), Alin Dobrosavlevici (20 de ani, fundaş central sau fundaş lateral; a jucat la Dinamo II Bucureşti, Poli Timişoara şi este internaţional under 19), dar şi Ciprian Milea (fost jucător la Oţelul Galaţi), Albert Voinea şi alţii.
Sigur, mai sunt şi alte noutăţi, pe care le voi prezenta după reunirea lotului de mâine după-amiază de pe stadionul "Fortuna" din Poiana Câmpina. De asemenea, tot mâine va fi anunţat programul acestei perioade de pregătire, stagiile centralizate şi primele meciuri amicale.

3 comentarii:

  1. Iar aduc 2 echipe de " fotbalisti " si greul il duc tot baietii din garda veche...Treziti-va Domnilor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Terminati cu experimentele la FORTUNA De la Dinamo au mai fost 3 jucatori care sa renuntat la ei de buni ce erau Luati jucatorii pe banda rulanta si parca vad ca la iarna nu stiti cum sa scapati de ei Cheltuiti banii aiurea Mai vorbim.......

    RăspundețiȘtergere