marți, 8 iulie 2014

Probleme în configurarea seriilor din Liga a 2-a

Majoritatea echipelor de Liga a 2-a şi-au reluat pregătirile sau şi le reiau în aceste zile, dar cele mai multe dintre ele se confruntă cu probleme serioase, unele chiar grave, care pot chiar periclita buna desfăşurarea a ediţiei care este programată să înceapă pe 30 august.
În primul rând, din cauza acestor numeroase probleme, în acest moment nu se ştie data limită până la care se vor face înscrierile în noua ediţie de campionat, atunci când - măcar teoretic - ar trebui să se stabilească seriile şi programul competiţional.
Mai multe echipe au baremuri de arbitraj şi observare neachitate din ediţia trecută de campionat!
O altă problemă foarte gravă cu care se confruntă multe dintre echipele care ar trebui să combată şi în ediţia viitoare în eşalonul secund este cea a datoriilor. Multe echipe au baremuri de arbitraj şi de observare neachitate din ediţia trecută de campionat!
Sunt cel puţin trei echipe în această situaţie - Unirea Târlungeni, Farul Constanţa şi Dunărea Galaţi, care au cel puţin un meci în care nu au achitat baremul de arbitraj şi de observare. Firesc, apare întrebarea cum a mai fost programată echipa respectivă, atâta vreme cât regulamentul prevede foarte clar că o echipă care nu achită baremul de arbitraj şi de observare la un meci nu va mai fi programată până nu îşi achită aceste obligaţii financiare?! Dar, probabil, că şi la FRF mai merge ca pe meleagurile lui "Don Lică"...
Cert este că dacă au reuşit să încheie, cum-necum, ediţia trecută de campionat, aceste echipe - şi altele care or mai avea datorii - nu se pot înscrie într-o nouă ediţie de campionat!
În aceste condiţii, va fi destul de dificilă finalizarea înscrierilor şi stabilirea seriilor şi a programului competiţional.

4 comentarii:

  1. Cred ca pana la urma nu vor retrograda 5 echipe, avand in vedere problemele actuale..

    RăspundețiȘtergere
  2. Echipa lui Mititelu n-a mai platit arbitrajele de la inceputul campionatului trecut si tot a fost programata pana la deces.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cine are bani merge mai departe cine nu are joaca in liga 3 Ce este asa de complicat Decat mult si fara rost mai bine putin si sigur

    RăspundețiȘtergere